Antena Căutare

„Pledez nevinovat” Omul care a adus scânteia morții la Colectiv, declarații sfidătoare în fața instanței: „Stingătorul nu funcționa”

Pirotehnistul care a montat artificiile în clubul Colectiv a ajuns în fața instanței. Marian Moise susține că a procedat corect în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, declarând că „stingătorul nu funcțina. Dacă funcționa, se stingea focul”.

Pirotehnistul din Colectiv, declarații sfidătoare

„Pledez nevinovat”

Așa și-a început Marian Moise declaraţia din faţa instanţei Tribunalului Bucureşti. A spus că a procedat corect, el, ca pirotehnist, având voie să monteze efecte pirotehnice atât în spaţii exterioare, cât şi în spaţii interioare.

Instalațiile, montate greșit

Articolul continuă după reclamă

După ce trupa Goodbye to Gravity a început să cânte, doar două din cele patru instalații montate au funcționat.

Și-a lăsat stingătorul în mașină

Potrivit legii, pirotehnistul avea obligația să aducă cu el un stingător însă l-a lăsat în maşină, deoarece a considerat că, la nevoie, îl poate folosi pe cel al clubului.

Întrebat de judecător dacă nu ar fi trebuit să facă o ședință tehnică cu conducerea clubului sau cu unul dintre organizatori, Moise a declarat: „La faţa locului nu s-a făcut. Legislaţia cere un astfel de instructaj cu cineva din locul respectiv”.

Bărbatul a mai declarat că a observat buretele de pe stâlp, însă nu l-a atins și nici nu l-a verificat.

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului, a izbucnit un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul s-a extins rapid, în câteva secunde.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul - 65 de morţi.

Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. „Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv”, spunea atunci Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv. Supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile şi cu coşmarurile.

Locatarii din două blocuri din Timişoara unde s-au folosit substanţe toxice se vor putea întoarce în apartamente... Iarnă în toată regula în România! Zona în care stratul de zăpadă este de câţiva centimetri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x