Urmărește A1 pe DiscoverNe-am imaginat pentru o secunda ca in fata lui Sorin se afla un ministru sau un secretar de stat. Si ne-am gandit ca el ar sti cum sa se poarte cu un copil de 11 ani caruia ii dau lacrimile cand vorbeste de casa lui si de mama care l-a lasat in centru.
De ce, Sorin? "Nu stiu... Poate ca n-am fost cuminte, nu mancam mereu la pranz si nu-i ceream voie intotdeauna mamei sa ies la fotbal, doar tatalui", spune cu mainile impreunate, privindu-te fix in ochi. Vrea sa para volubil si degajat. Numai cand isi aminteste de familia de la Slobozia da sa planga si isi fereste ochii. "Esti trist?" "Nu." "Iti place aici?" "Da... Stati putin sa vad avionul care trece si vorbim imediat", spune incet si se ridica sa se uite pe fereastra camerei de la caminul "Sf. Nicolae" din Bucuresti.
A ajuns aici acum doua saptamani. "Mama" i-a facut bagajele, i-a luat jucariile preferate si l-a adus la centru, unde imparte o camera cu inca doi baieti. Doi straini. Cu o zi inaintea vizitei noastre, femeia si cele doua fiice ale sale l-au vizitat pe Sorin.
"Mi-au promis ca ma vor lua acasa in vacante si de sarbatori", zambeste stins copilul. Nu mai crede. Cand femeia a venit, in urma cu cinci ani, la centrul unde copilul fusese parasit de familie de cand era bebelus si i-a dat sa manance, culmea delicateselor, friptura cu cartofi prajiti, baiatul a indraznit sa spere ca va avea o familie.
Femeia aceea buna l-a luat pentru o noapte la ea acasa, sa vada daca se obisnuiesc unul cu altul, dupa care i-a facut bagajele si l-a adus definitiv la Slobozia.
Citeste tot articolul pe Jurnalul!
Foto: Jurnalul
