Antena Căutare

Transportatorii anunţă că organizează un protest: Guvernul şi ASF trebuie să ne protejeze de numeroasele derapaje existente pe piaţa asigurărilor RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat, vineri, că va organiza un protest de amploare, pentru a atrage atenţia autorităţilor statului asupra nerespectării prevederilor legale de către Euroins şi a atras atenţia că Guvernul şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să protejeze transportatorii de ”numeroasele derapaje” existente pe piaţa asigurărilor auto obligatorii RCA.

”Guvernul României şi ASF trebuie să ne protejeze de numeroasele derapaje existente pe piaţa asigurărilor RCA din România, cauzate de încălcări grave ale legii de societatea Euroins, care au creat prejudicii unui număr considerabil de transportatori, păgubiţi în accidente rutiere”, se arată în comunicat.

COTAR atrage atenţia autorităţilor că situaţia existentă în prezent impune luarea unor măsuri urgente.

”Acestea trebuie să includă declanşarea unei anchete cu privire la modul de îndeplinire al obligaţiilor de către personalul ASF însărcinat cu supravegherea pieţei de asigurări şi demiterea persoanelor care au girat aceste practici ilicite prin atitudinea lor pasivă. În caz contrar, practicile ilicite şi rămase nesancţionate ale Euroins vor conduce la crearea unor blocaje cu efecte devastatoare pentru pieţele de transport şi de asigurări RCA din România, care se vor răsfrânge inclusiv asupra situaţiei consumatorilor şi a siguranţei pe drumurile publice”, se arată în comunicat.

Transportatorii avertizează că practicile ilicite afectează deja mii de persoane, întrucât efectele negative ale acestora nu se răsfrâng doar asupra transportatorilor, ci şi asupra celorlalte categorii de persoane păgubite.

Articolul continuă după reclamă

”Gravitatea situaţiei este cu atât mai evidentă în condiţiile în care Euroins, care deţine peste 30% din piaţa RCA la nivel naţional şi un număr de aproximativ două milioane de asiguraţi RCA, nu este singura societate de asigurări care săvârşeşte astfel de abuzuri”, se arată în comunicat.

Potrivit COTAR, în luna noiembrie 2019, în spaţiul public au apărut două note interne ale Euroins, prin care acest asigurător ar fi dat instrucţiuni angajaţilor săi în sensul de a gestiona dosarele de daună într-o manieră care încalcă flagrant dispoziţiile legislaţiei în domeniu.

”Aceste instrucţiuni au fost, ulterior, puse în aplicare, personalul Euroins adoptând o conduită abuzivă şi profund prejudiciabilă persoanelor păgubite, manifestată, între altele, prin refuzul de a efectua constatarea daunelor în condiţiile legii, diminuarea nejustificată a despăgubirilor, prin aplicarea unor criterii şi modalităţi de calcul arbitrare şi contrare legii şi refuzul de înregistra cereri de despagubire”, se arată în comunicat.

COTAR atrage atenţia că acţiunile de protest vor continua până la remedierea derapajelor menţionate.

Sursa : news.ro

Locuri de muncă pentru români, în străinătate. În ce domenii se fac angajări masive... Panică în Capitală! Circulația metrourilor, la un pas de a fi oprită din cauza unei inundații - VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde în spatele deciziei
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x