Antena Căutare

Au fost făcute publice filmări de la antrenamentele Sabrinei Voinea. Ce metode are, de fapt, Camelia Voinea: „Mami, nu mai pot”

Au apărut în presă filmări de la antrenamentele ținute de Camelia Voinea. Iată ce s-a descoperit.

Ce metode de antrenament are, de fapt, Camelia Voinea în sala de gimnastică | Hepta

Gimnastica românească a intrat în vizorul public în ultimul timp nu pentru reușitele pe plan internațional, ci în urma unor acuzații controvesate.

Citește și: Ce mai face și cum arată Daniela Silivaș, marea campioană a gimnasticii românești. Ce a recunoscut despre cariera ei

Antrenamentele Cameliei Voinea au fost filmate. Ce s-a descoperit

Camelia Voinea, în vârstă de 55 de ani, este antrenoarea fiicei sale, dar și a altor gimnaste din lotul național. Aceasta a fost acuzată de două gimnaste de abuzuri fizice, psihice și verbale. Potrivit unei surse, acestea au dorit să păstreze anonimatul de teama antrenoarei. Mai mult decât atât, cele două sportive au părăsit țara, stabilindu-se în străinătate.

Articolul continuă după reclamă

Denisa Golgotă a dat startul dezvăluirilor. Tânăra a făcut totul public după întoarcerea din Jakarta. Sportiva a declarat în aeroport că a fost hărțuită fizic și psihologic, însă nu a dezvăluit făptașul. Ea a mai spus că a depus o plângere la Federație, însă i-ar fi fost ignorată.

Citește și: Ce studii are Sandra Izbașa de la Power Couple 2026. Puțini știu ce facultate a absolvit dubla campioană olimpică la gimnastică

La momentul respectiv, Camelia Voinea a replicat că acuzațiile tinerei gimnaste „sunt niște minciuni, niște frustrări, pentru că Sabrina este mult mai bună decât ea. Mă deranjează foarte mult și, dacă nu-și va cere scuze, voi acționa pe căi legale. Nu pot să stau cu mâinile în sân și fiecare să spună ce vrea, fără să aibă dovezi. Este clar că este manipulată de anumite persoane, din cercul ei, dar nu voi accepta să se spune astfel de minciuni”.

După aceste contoverse, au ieșit la iveală videouri filmate pe ascuns în sala de antrenament. Potrivit imaginilor publicate de GOLAZO.ro, și fiica antrenoarei i-a fost victimă. Sabrina a fost abuzată fizic și verbal de Camelia Voinea.

Citește și: Ce mai face și cu ce se ocupă astăzi Simona Amânar, gimnasta care a dat numele unei sărituri celebre. Așa arată acum

În imaginile surprinse în sala de antrenament se poate observa cum, după ce Sabrinei nu îi iese un element la unul dintre aparate, mama sa o prinde strâns cu mâna și o obligă să repete exercițiul în ciuda stării precare în care se află tânăra. Se poate observa cum Sabrina Voinea plânge în hohote și cum încearcă să se ferească de mama sa.

„Mami, nu mai pot! Vreau să vină cineva lângă mine. Nu mai pot! Mă lovesc!”, spune Sabrina, printre sughițuri de plâns.

Ajunsă la paralele, Sabrina este din nou abuzată de Camelia Voinea. Lacrimile tinerei nu o înduplecă pe antrenoare, care o obligă din nou să repete exercițiile și îi aduce injurii.

Citește și: Ce palmares incredibil are Sandra Izbașa de la Power Couple 2026. Performanțele care au pus România pe harta gimnasticii mondiale

„Nu mai pot, mă dor coastele! Nu mai pot să mai fac!” o imploră gimnasta pe mama sa.

„Acțiunea e aici, da? Nu în cădere”, îi spune Camelia Voinea fiicei sale.

„Mami, pot să fac...” încearcă să schimbe Sabrina elementul.

„Du-te dracului! Hai!” este răspunsul mamei sale.

„Dar vreau să fac îndreptare. Nu pot!” continuă Sabrina.

„Ce să-ți fac eu dacă ești proastă?! Continuă, fără număr!” îi răspunde antrenoarea.

Acest comportament a fost indicat și de alte gimnaste care abia recent au avut curajul să vorbească despre tot ceea ce se întâmpla în sala de antrenament.

„Bătea încontinuu până se sătura. Fără milă. Îi crea plăcere să te vadă suferind. Sunt multe fete cărora le este frică încă să vorbească despre asta, dar sunt și altele care vor să iasă în față. Această femeie e un monstru!” a declarat una dintre fostele gimnaste.

Citește și: Îți mai amintești de Lavinia Miloșovici? Cum arată acum și cu ce se ocupă gimnasta care a pozat în reviste pentru adulți

„Îmi amintesc că mă gândeam să mă arunc de pe pod. De pe Podul Vechi, cel de lângă City Mall. Eu nu știam să înot, iar asta m-ar fi scăpat de toate, nu? Am ajuns acolo, dar a trecut cineva pe lângă mine și m-a întrebat dacă sunt bine. Am vorbit cu el, m-a dus la spital, au ajuns bunicii mei, unchiul și m-au luat acasă”, a povestit o altă victimă a Cameliei Voinea.

„Eu aveam găuri în păr, se vedea scalpul, pentru că îmi desprinsese smocuri din cauza acestei torturi. Vă dați seama cât de tare ne trăgea și cum ne târa pe jos”, a mai relatat fosta gimnastă. „S-a înrudit și cu domnul Suciu (n.r. - președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, e nașul de cununie al Cameliei Voinea), care este acum președinte. Ce poate să-i facă Federația? Dar eu încă am speranța... Până acum, nimeni nu a avut curaj să ne spună poveștile. Poate acum se va schimba ceva.”

Citește și: Cine e Amalia Lică. Adolescenta scrie istorie pentru România la gimnastica ritmică după 33 de ani

„Nu există așa ceva în gimnastică, cu biciul și cu chestii de genul ăsta! Acum ne trezim cu niște cazuri prescrise și acuzăm pe X, pe Y. Așa poate să vorbească oricine despre oricine. Credeți-mă că eu n-am luat o palmă de la antrenorii mei și eu am trăit în vremea comunismului. Eu nu am spus nimic până acum, tocmai pentru a culege mai multe informații despre persoanele care m-au denigrat”, declara Camelia Voinea la începutul lunii noiembrie.

„(n.r. - Camelia Voinea) a mers la cercul lui Octavian Belu, care face parte din Comisia Executivă a Comitetului Olimpic Național al României. Voia ca Sabrina Voinea să facă și individual compus.

Citește și: Ana Bărbosu a câștigat medalia de aur la sol și medalia de argint la bârnă, la Campionatele Europene de la Leipzig

Practic, decizia mea a fost respinsă și a trebuit să mă duc la Andreea Preda și să-i spun că nu este în echipă din motive politice.

Iar asta a dus și la decizia mea de a demisiona după Campionatele Europene (n.r. - Turcia, 2023), pentru că nu puteam face față acestei situații.

Erau binevenite să se antreneze cu noi, dar nu au făcut-o. Nu au fost niciodată în rolul de jucători de echipă. Întotdeauna au jucat pentru ele însele”, a dezvăluit Patrick Kiens, antrenor care s-a alăturat lotului național feminin de gimnastică în 2023, pentru a pregăti echipa, alături de Daymon Jones, înainte de Jocurile Olimpice de la Paris.

Lotul României pentru meciul cu San Marino. Mircea Lucescu a decis ca trei jucători să nu mai intre pe teren... Artistul care va intona imnul României la meciul cu San Marino. Partida se poate vedea la Antena 1 și în AntenaPLAY...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul Antena 1
România – Polonia, sâmbătă, 14 noiembrie. La ce oră începe meciul revanșei și ce se schimbă în programul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26 de ani
Doliu în lumea culturismului! Alix Small, campioană de fitness și participantă la Mr. Olympia, a murit la doar 26...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x