Zâmbind, Daniela Silivaș a vorbit despre perioada comunistă, când sportivii erau atent supravegheați la fiecare competiție din străinătate.
Daniela Silivaș, marea campioană a gimnasticii, recunoaște că i-a fost mereu frică de sărituri
Cu un palmares remarcabil, Daniela Silivaș rămâne una dintre cele mai valoroase gimnaste din istoria României. Evoluția sa de la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988 a fost spectaculoasă: șapte note de 10 și șase medalii obținute în tot atâtea probe.
După ce a câștigat trei medalii de aur, două de argint și una de bronz, marea campioană a ales să se retragă la doar 18 ani, în plină glorie.
Deși a cucerit lumea gimnasticii, săriturile i-au dat mereu emoții sportivei. Ea a glumit spunând că, dacă ar fi putut, le-ar fi evitat cu totul. Cu perseverență și sprijinul antrenorilor, a reușit însă să-și depășească frica.
„Cred că fiecare gimnastă are un aparat cu care nu prea se înțelege, de mica am avut o frică de sărituri foarte puternică, nu eram o gimnastă care să poată să alerge și să sară trambulina aia și să sară peste cal, cred că de mica mi-am băgat în cap că nu sunt bună la sărituri, am o frică de sărituri și uitându-mă în spate chiar vorbeam cu antrenorii și cu colegele că ei m-au ajutat să trec peste asta, pentru că dacă era numai după mine, mă lăsam de sărituri de când eram mica.
Și a trebuit să muncesc dublu la sărituri, ca să ajung acolo unde am ajuns și să am toate aparatele și să pot să câștig”, a povestit Daniela Silivaș în podcastul lui Adrian Artene.
Despre teama de eșec și experiențele din perioada comunistă
E a adăugat: „Nu știu dacă aveam frică de eșec, cred că eram prea mica ca să înțeleg, mi-a plăcut gimnastica, voiam să câștig, dar nu aveam frica aia că dacă nu câștig mi se întâmplă ceva, cred că am fost o gimnastă curajoasă, dar tot ce-mi aduc aminte este frica de sărituri, a rămas cu mine, nici acum nu îmi place să antrenez sărituri”.
Daniela Silivaș și-a amintit și cum era viața gimnastelor pe vremea comunismului. Sportivele erau mereu supravegheate de securiști, iar la competițiile din străinătate nu aveau voie să vorbească liber cu cei din afară.
„Bineînțeles că erau mai stricte (regulile – n.r.) cred că pentru noi, pentru că eram copii, întotdeauna la concursuri aveam securiști lângă noi, întotdeauna erau doi-trei erau la fiecare competiție, nu pot să zic că ne urmăreau, dar întotdeauna erau cu noi, unde mergeam noi erau și ei”, a mai spus marea gimnastă, potrivit Viva.ro.
Întrebată dacă aveau parte de instructaj de acasă, ea a răspuns: „Cu toate știam și era puțin mai greu, pentru că nu știam engleză, să vorbim cu lumea de afară, și știam că probabil nu aveam voie să vorbim cu multă lume, stăteam cu echipa și antrenorii”.
Daniela Silivaș a povestit însă că aveau voie să aducă acasă mici cadouri din străinătate. Cu nostalgie, și-a amintit cât de fericit a fost fratele ei când i-a adus un casetofon – un obiect rar și prețios în acea perioadă.
„Oh, da, asta era mare lucru în anii 80, 84, 85, când am venit cu casetofonul acasă, cu videouri, cu de toate în 88, am primit și cred că fratele meu și prietenii au fost mult mai bucuroși pentru cadourile acestea decât mine, pentru că până în 1990 mi-am petrecut copilăria în sala de gimnastică și nu prea am avut timp să mă uit la alte lucruri”, a adăugat Silivaș.
Cine e și cum arată soția fotbalistului Virgil Ghiță. Cei doi au împreună doi copii...
