Antena Căutare

Finala Power Couple 2026. Sandra Izbașa a trecut prin momente greu de privit! Nu și-a mai putut stăpâni corpul. Ce a făcut Răzvan

Trei cupluri au ajuns în marea finală a emisiunii Power Couple România și s-au luat la întrecere la o probă incredibilă, ce i-a ținut pe toți cu sufletul la gură. La un moment dat, Sandra Izbașa nu și-a mai putut stăpâni corpul și a trecut prin momente greu de privit! Răzvan Bănică nu a suportat să își vadă soția așa și a recurs la un gest neașteptat, în numele iubirii. 

Ediția din 25 februarie 2026 a emisiunii Power Couple România sezonul 3 a început în forță cu echipele care s-au confruntat la proba „Un cuplu cu greutate”. Semifinala a adus un val uriaș de emoții și tensiuni, fiindcă pentru că în marea finală se puteau califica doar trei cupluri din cele șase. S-a lăsat cu puls mărit, transpirație, nervi și multă adrenalină.

La final, cei care s-au descurcat cel mai bine și au obținut astfel cel mai bun timp s-au calificat în marea finală Power Couple România sezonul 3. Este vorba despre Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, Simona și Marius Urzică și Oase și Maria Pitică.

Proba finală pregătită de Dani Oțil a fost atât de dificilă încât Sandra Izbașa nu și-a mai putut stăpâni corpul și a trecut prin momente greu de privit! Ce a făcut Răzvan Bănică, în finala Power Couple România, atunci când a văzut-o.

Sandra Izbașa a trecut prin momente greu de privit! Nu și-a mai putut stăpâni corpul. Ce a făcut Răzvan, în finala Power Couple România sezonul 3, din 25 februarie 2026

Finaliștii s-au odihnit după semifinală, apoi s-au întâlnit cu Dani Oțil pentru a afla ce surprize îi așteaptă în marea finală, din 25 februarie 2026.

„Împreună am râs, am lăcrimat, ne-am adus aminte de lucruri, dar cel mai important este că am rezistat. Mai avem puțin și aflăm cine pleacă acasă cu premiul, dar mai ales cu titlul! Proba de astăzi ne arată câteva calități ale cuplului vostru. În primul rând e vorba de ambiție: trebuie să strângem din pumni, ca în viață, să trecem prin unele, prin altele. Să ne privim în ochi când ne e greu și, mai ales, să rezistăm! Dragii mei, veți fi poziționați la orizontală acolo sus, față în față. Pe toată durata probei veți căra, ca în viață, niște bagaje. Veți căra amintiri, dorințe, visuri, speranțe, mici probleme ale vieții. Le veți căra pe tot parcursul probei. Noi le-am transformat într-o metaforă și le-am numit cele patru anotimpuri. După fiecare patru anotimpuri trecem într-un alt an de relație și se adaugă alte greutăți. În mod simbolic, greutățile sunt niște lingouri de aur, dar să nu vă gândiți la ele doar ca la niște bani, ci ca la adevăratele greutăți pe care le cărați cu voi până la adânci bătrâneți. Câștigă cuplul care rezistă cel mai mult acolo sus. Este probă de cuplu, ne bazăm pe amândoi. Dacă unul scapă toarta bagajului, proba se încheie pentru amândoi. Astăzi este marea finală, astăzi aflăm cine pleacă acasă cu marele premiu”, a anunțat Dani Oțil, spre marea surprindere a tuturor finaliștilor de la Power Couple România sezonul 3.

Și iată că momentul decisiv a sosit și cele trei cupluri s-au pregătit pentru, poate, cea mai dură probă a sezonului 3 Power Couple România! Finaliștii nu au fost singuri, căci și celelalte cupluri s-au întors ca să privească de pe margine bătălia finală.

„Va fi o luptă foarte grea, umăr la umăr”, a zis soția lui Marius Urzică.

„Indiferent ce se va întâmpla în marea finală am reuțit niște lucruri extraordinare”, a mărturisit Răzvan Bănică.

Fiecare s-a așezat pe platformă, hamurile s-au legat și concurenții au fost ridicați, iar marea finală Power Couple România a fost la un pas să înceapă, însă Sandra Izbașa a întâmpinat anumite probleme și dureri, așa că aceasta a fost coborâtă , ca să găsească poziția potrivită pentru a rezista în aer.

„Îmi doream să îmi găsesc o variantă cât să pot să respir”, a spus Sandra Izbașa, care și-a făcut din nou curajul să urce.

„Cred că a fost și un blocaj psihic, în care nu putea să respire”, a zis Marius Urzică.

Concurenții au fost ridicați și Dani Oțil a dat startul pentru marea finală a emisiunii Power Couple România, sezonul 3.

Primul anotimp a fost vara, așa că au pornit tunurile de căldură. Toamna, a venit cu vânt puternic și rafale de frnze uscate și ruginite.

Acesta a fost momentul în care Sandra Izbașa a început să tremure din tot corpul. Soțul ei a văzut-o și i-a zis: „Iubita, știi că pentru noi banii nu contează, doar iubirea noastră, bine? Respiri bine? Sigur?”.

Sandra i-a spus că rezistă, dar Răzvan Bănică a continuat: „Niciodată nu au contat banii pentru noi, vreau să fii bine. Văd că tremuri foarte tare. Și o să vină și ploaie și ninsoare. Uită-te în ochii mei. Uită-te la mine că mă sperii”.

„Sunt ok”, i-a zis Sandra Izbașa, care s-a străduit să reziste cât mai mult cu putință.

Se pare că nu greutatea a fost o problemă pentru cuplu, ci alternanța anotimpurilor.

De pe margine, celelalte cupluri de la Power Couple România sezonul 3 au privit cu multă emoție de pe margine, uluiți de complexitatea și de nivelul de dificultate al probei.

„Îmi vine să plâng”, a zis ADDA, uitându-se la corpul tremurând al Sandrei Izbașa.

„Sandra tremura atât de tare încât tremura toată schela cu noi”, a zis Răzvan Bănică.

După toamnă a venit iarna și au pornit tunurile cu aer rece ca gheața.

„Venea muntele pe mine, eu asta am simțit”, a zis Oase, uluit.

Apoi, lupta s-a complicat atunci când a pornit ploaia, apoi iar tunurile cu aer rece!

„Îmi e rău, dar e ok!”, a zis Sandra, la limita rezistenței fizice și psihice.

La un moment dat, Răzvan Bănică a țipat că dă drumul la geantă, îngrijorat de starea soției sale, dar Sandra s-a ambiționat să reziste.

„Te iubesc din toată inima mea, banii nu au contat niciodată pentru noi! Iubirea contează. Avem opt minute, iubita mea, i-am dat drumul. Te iubesc din toată inima mea. Nu vreau să te văd că suferi, pentru orice bani din lume, nu vreau să te văd că suferi pentru nimic în lume”

„Nuuu! Te iubesc!”, a zis Sandra, cu ultimele puteri.

„Te ador. O să facem noi bani viața asta. Te ador”, i-a zis concurentul soției sale.

Astfel, Răzvan Bănică și Sandra Izbașa au fost eliminați din proba finalei Power Couple România.

„Nimic nu contează mai mult pe lumea asta decât sănătatea ei, decât siguranța ei, Știam că vrei să faci, să facem cât mai mult, dar nu cu orice preț. Nu aveam cum să țin o valiză cu bani văzând că iubirea vieții mele e așa cum era. Nu merită!”, a zis concurentul la testimonial.

„A fost un gest curajos de iubire, de empatie”, a zis și Sandra Izbașa.

„A luat decizia corectă”, a zis Andrei Niculae și de pe margine toți au privit cu lacrimi în ochi emoționantul moment în care dragostea a învins orice.

Poți vedea toate sezoanele Power Couple România pe AntenaPLAY!

Finaliștii Power Couple 2026. Cine sunt cuplurile care luptă pentru marele premiu al sezonului 3... Finala Power Couple 2026. Simona și Marius Urzică i-au uluit pe toți! Prin ce chinuri au trecut cei doi. Ce a făcut Mari...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Oase și Maria Pitică de la Power Couple și-au cumpărat casă. Cum arată noua locuință a câștigătorilor sezonului 3
Oase și Maria Pitică de la Power Couple și-au cumpărat casă. Cum arată noua locuință a câștigătorilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-au cunoscut și cum a început povestea de dragoste dintre Simona și Marius Urzică. Ce a dezvăluit celebra gimnastă
Cum s-au cunoscut și cum a început povestea de dragoste dintre Simona și Marius Urzică. Ce a dezvăluit celebra...
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin curier rapid
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire Redactia.ro
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x