Antena Căutare

Vechi tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei! Corneliu Dumitrescu, sociolog: "Tinerii lăsau în grija unei femei în vârstă usturoiul ca să nu-l fure strigoii"

Miruna Lica, reporterul de la Neatza, a mers la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" să afle ce tradiții și obiceiuri țin românii de Sfântul Andrei.

Miruna Lica, reporterul de la Neatza, a mers la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" să afle ce tradiții și obiceiuri țin românii de Sfântul Andrei.

"Tinerii lăsau în grija unei femei în vârstă usturoiul ca să nu-l fure strigoii”, a povestit pentru telespectatori Corneliu Dumitrescu, sociolog.

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe 30 noiembrie pe Sfântul Andrei. De Sfântul Andrei, Evelele au ocazia de a-şi visa viitorul partener. Pentru a-şi cunoaşte sortitul, fetele singure trebuie spune un fir busuioc sub pernă noaptea.

Credincioşii îl prăznuiesc joi pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit "Cel dintâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Ziua de 30 noiembrie este, totodată, sărbătoare bisericească naţională. Noaptea din ajun este asociată în popor cu obiceiuri precreştine, precum apariţia strigoilor, farmece, ghicirea ursitului şi a vremii.

Sorina Dunac gătește - "Mușchiuleț de cerb la tigaie, în sos de merișoare și agrișe"... Alex Velea are o mare dorință pentru anul 2018: "Îmi doresc ca familia mea să fie sănătoasă!"...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Florin Ristei, interpretare de senzație în ultima ediție a emsiiunii! ”The Show Must Go” a răsunat la  ”Prietenii de la 11”!
Florin Ristei, interpretare de senzație în ultima ediție a emsiiunii! ”The Show Must Go” a răsunat la...
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri Catine.ro
Diana Munteanu, cu ochii în lacrimi, în ultima ediție a emisiunii ”Prietenii de la 11”: ”Mi-a plăcut să fiu lângă voi!”
Diana Munteanu, cu ochii în lacrimi, în ultima ediție a emisiunii ”Prietenii de la 11”: ”Mi-a plăcut să...
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam legitimația și toți polițiștii ne făceau pârtie”
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare HelloTaste.ro
Români blocați în Dubai.
Români blocați în Dubai. "Trebuia să plecăm spre casă şi au început bombardamentele. Zboară rachetele... Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Calea ferată Cluj-Oradea: promisiuni pentru 2027, realitate la doar 16% pe lotul 3
Calea ferată Cluj-Oradea: promisiuni pentru 2027, realitate la doar 16% pe lotul 3 Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x