Antena Căutare

Răsturnare de situație! Aurelian Preda nu ar fi murit de cancer! Când a aflat de ce suferă a făcut testamentul

Răsturnare de situație! Aurelian Preda nu a murit de cancer! Când a aflat de ce suferă a făcut testamentul

Răsturnare de situatie in cazul morții lui Aurelian Preda

Testamentul lui Aurelian Preda există și a fost făcut în momentul în care a aflat că a făcut septicemie.

La trei ani de la moartea lui Aurealian Preda, ies noi informații la iveală. Artistul care suferea de cancer a mai avut o operație la inimă, care i-ar fi grăbit sfârșitul, și anume, un stent care i-a fost montat la un spital din Capitală. Starea sa s-a înrăutățit imediat după operație, iar la un moment dat a fost anunțat că există complicații grave, iar infecția s-a generalizat, transformându-se în septicemie.

Nicușor Iordan susține că acela a fost momentul în care Aurelian Preda și-a dat seama că va muri și a chemat imediat un notar pentru a scrie un testament, un act notarial semnat de artist în pragul morții.

”Aurelian mi-a zis: ”M-au nenorocit cei de la București. Am făcut septicemie”. Evident, atunci m-am cutremurat pentru că știu și eu ce înseamnă lucrul ăsta. Eu, să-l îmbărbătez, zic: ”stai liniștit, peste câte ai trecut tu… treci și peste asta”. Și el atunci a dat din cap și a spus ceva de genul că până aici a fost. Mai mult decât atât, am chemat și un notar să fac testament”, a povestit Aurelian Preda în dosumentarul ”Testament” difuzat la Etno TV.

Articolul continuă după reclamă

Anamaria, beneficiara întregii averi

Aurelian Preda i-a lăsat fiicei lui întreaga avere. Pentru că era minoră la acea dată, Preda l-a numit pe Nicușor Iordan tutore al fiicei, așadar administrator al averii.

Nicușor Iordan nu a rămas însă lângă Anamaria Rosa până cânda aceasta a împlinit 18 ani. Cei doi au avut un conflict, iar Iordan s-a mutat din locuința în care stătea cu fiica lui Preda. Ulterior, tânăra la acuzat pe acesta că a abuzat-o sexual la doar câteva luni după moartea tatălui ei.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Antena Tv Group SA îi cere scuze dlui. Niţă Marian pentru emisiunea “Acces direct”  din data de 07.01.2016.
Antena Tv Group SA îi cere scuze dlui. Niţă Marian pentru emisiunea “Acces direct” din data de 07.01.2016.
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce greutate și ce întâlțime are Cristina Ich, în realitate. Toate detaliile au ieșit la iveala
Ce greutate și ce întâlțime are Cristina Ich, în realitate. Toate detaliile au ieșit la iveala
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x