Antena Căutare

Fanii din toată lumea sunt în extaz! Beyonce și Jay-Z au cea mai tare surpriză: Anunțul a fost făcut pe scenă, la un concert

Beyoncé şi Jay-Z au anunţat, pe neaşteptate, lansarea primului album pe care l-au conceput şi interpretat în comun: "Everything is Love". Anunţul a fost făcut în timpul unui concert susţinut la Londra, în cadrul turneului lor mondial.

Beyoncé şi Jay-Z au anunţat, pe neaşteptate, lansarea primului album pe care l-au conceput şi interpretat în comun: "Everything is Love". Anunţul a fost făcut în timpul unui concert susţinut la Londra, în cadrul turneului lor mondial.

Primul videoclip al albumului, postat simultan cu lansarea, a fost realizat într-un decor prestigios: muzeul Luvru din Paris.

"Everything is Love" poate simboliza reconcilierea definitivă dintre cei doi soţi şi muzicieni, după problemele conjugale reflectate în albumele lor precedente. Jay-Z declara, de altfel, la sfârşitul anului trecut, că a început să lucreze cu Beyoncé la un proiect muzical văzut "aproape ca o şedinţă de terapie de cuplu". Oricare ar fi motivaţiile albumului, fanii celor doi vor fi, fără îndoială, încântaţi de rezultat.

Primul videoclip al unei piese de pe album, cu un titlu uşor obscen, a fost filmat la muzeul Luvru, fireşte în afara programului de vizitare. Din decor nu lipsesc Mona Lisa, Venus din Milo şi alte opere celebre. Pe internet, unele voci au început deja speculaţiile pe tema sumei pe care au plătit-o cei doi artişti pentru permisiunea de a filma. Dar majoritatea fanilor se bucură, pur şi simplu, de spectacol. piesa se numeşte APESHIT iar unii o scriu APES**T aşa că am preferat să tac

Deocamdată, albumul poate fi achiziţionat doar de pe platforma TIDAL, a lui Jay-Z, care are relativ puţini abonaţi. Clipul video, în schimb, a fost postat pe Youtube. Probabil albumul va putea fi găsit în curând şi pe alte platforme. Până atunci, fanii celor doi îi pot vedea în carne şi oase în turneul mondial care continuă.

Nicoleta Nucă vorbește pentru prima dată despre dragoste. Cine este cel care i-a furat inima... Oana Zăvoranu și-a găsit, în sfârșit, sufletul pereche! Ce surpriză unică a primit, de ziua ei, din partea iubitului: &q...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Soția lui Dani Oțil a atras toate privirile la Bucharest Fashion Week! În ce ținută spectaculoasă a apărut Gabriela Prisăcariu
Soția lui Dani Oțil a atras toate privirile la Bucharest Fashion Week! În ce ținută spectaculoasă a apărut...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gabi Bădălău, reacție dură după imaginile cu Claudia Pătrășcanu în genunchi la biserică! Acuzațiile lansate de afacerist
Gabi Bădălău, reacție dură după imaginile cu Claudia Pătrășcanu în genunchi la biserică! Acuzațiile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x