Antena Căutare

Florin Salam, înconjurat de icoane de ziua onomastică. Ce mesaj i-a transmis soția lui, Roxana Dobre

După problemele cu legea și cele de sănătate din ultime perioadă, Florin Salama și-a petrecut Duminica de Florii alături de familie. Cum l-a surprins soția lui la masă.

Cum l-a surprins Roxana Dobre pe Florin Salam la masa de Florii | Antena Stars & Hepta

În acest weekend, Florin Salam, la fel ca peste 1,4 milioane de români și-au sărbători onomastica, de Florii. Manelistul a petrecut sărbătoarea alături de familie, după ce în ultima perioadă s-a confruntat cu mai multe probleme cu legea. Cu toate acestea, soția lui nu putea să lase să treacă momentul fără să îl marcheze așa cum se cuvinte. Iată ce i-a transmis aceasta!

Cum l-a fotografiat Roxana Dobre pe Florin Salam de Florii. Soția i-a transmis un mesaj emoționant

Florin Salam a avut un program extrem de încărcat în ultima perioadă. Pe lângă evenimentele pe care le-a avut de onorat, cântărețul a fost chemat în mai multe rânduri să dea explicații în fața anchetatorilor după ce i-au fost aduse acuzații de înșelătorie.

Cu toate acestea, el spune că nu se lasă doborât de „dușmanii” care îi vor răul, iar în urmă cu doar o zi și-a sărbătorit onomastica. De data aceasta, manelistul a ales să facă o petrecere restrânsă, doar cu familia și apropiații.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Florin Salam, filmat în timp ce îi cântă unei bătrâne de Ziua Romilor. A coborât de pe scenă și a îngenunchiat în fața ei

Florin Salam a petrecut prima parte a Duminicii de Florii la masă cu familia, iar soția lui a vrut să imortalizeze acest moment. Roxana Dobre l-a fotografiat în timp ce se afla la masă, cu un pahar în față. De asemenea, pe fundal, se pot observa o mulțime de icoane, dar și o imagine cu cei doi de la cununia civilă, așezată la loc de cinste.

„La mulți ani, viața mea! Să ne trăiești! Să fii sănătos!”, i-a transmis Roxana Dobre lui Florin Salam de ziua lui de nume.

După ce și-a petrecut o parte din ziua de Florii cu cei dragi, cântărețul și-a încheiat onomastica pe scenă. Potrivit spynews.ro, Florin Salam a avut chiar patru concerte în acea seară.

Citește și: Cum a fost filmată Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, în timpul unui concert al artistului. Ce a stârnit reacții puternice

Se pare că acesta și-a rezolvat problemele cu legea, dar și cele de sănătate pe care le-a avut în ultima perioadă și despre care spunea că l-au incomodat să își onoreze unele contracte.

„Sunt obosit că vin de la patru cântări, dar mergem peste tot. N-am promis la toată România că mergem peste tot? Să nu le mai aud pliscul! Vine regele înapoi! Patru într-o zi. De distanțe...patru sute de kilometri, 300 de kilometri”, a declarat Florin Salam, pentru Xtra Night Show.

Laurențiu Reghecampf riscă ani de închisoare. S-a început urmărirea penală. Care e motivul... Inna, anunțul pe care niciun fan nu și-ar fi dorit să îl audă. Ce i s-a întâmplat cu puțin timp înainte să urce pe scenă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Iubita lui Lamine Yamal a dezvăluit că a fost diagnosticată cu herpes. Ce a mărturisit modelul Ines Garcia
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Fiul lui Arnold Schwarzenegger îi calcă pe urme celebrului tată! Performanța reușită de Joseph Baena la 29 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x