Antena Căutare

Nicole Scherzinger, decolteu incendiar într-o rochie lucioasă și mulată. Cum s-a fotografiat

Nicole Scherzinger continuă să își încânte fanii pe Instagram. De această dată, vedeta s-a fotografiat într-un halat alb și pufos, deschis îndeajuns să se vadă rochia lucioasă și mulată pe care o purta.

Nicole Scharzinger, colaj, pe strada si pe covorul rosu
Nicole Scherzinger a publicat o imagine cu decolteul ei amplu pe Instagram | Profimedia

Nicole Scherzinger și-a făcut un renume la nivel mondial ca membră principală a trupei Pussycat Dolls, după care a devenit o jurată cunoscută în emisiuni precum X Factor, scrie Daily Mail.

Vedeta a fost întotdeauna apreciată, nu doar datorită talentului său, ci și datorită aspectului ei spectaculos.

Diva și-a obișnuit deja fanii cu imagini incendiare pe rețelele de socializare și, acum, i-a încântat cu una în care își pune în evidență bustul incendiar.

Nicole Scherzinger, incendiară pe Instagram într-o rochie mulată

Vedeta în vârstă de 42 de ani s-a fotografiat într-o rochie PVC lucioasă și mulată, de culoare neagră și a publicat imaginea pe Instagram, spre incentarea fanilor.

Citește și: Nicole Scherzinger, imagini din copilărie. Micuța cu păr lung și ochi migdalați este acum una dintre cele mai sexy femei ale lumii

În imagine, Nicole purta rochia PVC sub un halat alb, pufos. Ea și-a lăsat părul lung și negru liber, cu bucle ușoare, pe un fundal gri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rochia PVC i-a scos în evidență decolteul amplu, pe care diva l-a expus și în alte imagini pe rețelele de socializare.

Alături de imaginea ravasitoare, vedeta a publicat mesajul: “Super încântată să vedeți la ce lucrez acum”, indicând un posibil nou proiect.

Se zvonește că Nicole Scherzinger e într-o relație cu Thom Evans, membru al unei formații X Factor

Nicole Scherzinger a avut mai multe relații ce au apărut în media din întreaga lume. Cea mai faimoasă relație a ei până acum a fost cu Lewis Hamilton, campionul Formula 1. Cei doi au avut o relație tumultuoasă timp de 7 ani și s-au despărțit definitiv în 2015.

Se zvonește că Nicole, la 42 de ani, e într-o relație cu Thom Evans, membru al formației Try Star, din cadrul variantei pentru celebrități a emisiunii X Factor, scrie The Sun.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Thom Evans, în vârstă de 35 de ani, e un fost jucător de rugby. Născut în Harare, Zimbabwe, Evans a jucat pentru echipa Glasgow Warriors, însă cariera sa s-a încheiat la doar 24 de ani, din cauza unei răni în zona gâtului.

Citește și: Una brunetă, alta blondă. Cum arată sora lui Nicole Scherzinger

Potrivit The Sun, un apropiat al lui Nicole a declarat: “Thom clar e genul lui Nicole. Și se pare că Thom a fost fascinat de ea de la început - a zis întotdeauna că Nicole e una dintre cele mai frumoase femei din lume. Și după săptămâni în care și-au tot trimis mesaje, Thom în sfârșit a găsit curajul pentru a o invita în oraș și a scos-o la cină.”

Nicole Scherzinger și Thom Evans nu și-au confirmat relația până acum.

Nicole Scherzinger s-a reunit cu formația Pussycat Dolls

Nicole Scherzinger și majoritatea membrelor originale ale Pussycat Dolls au reunit trupa după aproape un deceniu de la momentul în care s-au despărțit.

“Ne gândim la asta de câțiva ani,” a declarat Kimberly, membra a formației, scrie BBC. “Dar cred că au rămas multe lucruri nerezolvate cu Pussycat Dolls.”

“Suntem pregătite să ne întoarcem și să facem ceea ce iubim. Toate stelele s-au aliniat. Toate am fost ocupate cu copii și genul ăla de lucruri.”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Trupa Pussycat Dolls s-a destrămat în 2010, după doar două albume de succes, ce au inclus hituri precum Don’t Cha, Buttons și When I Grow Up.

Alături de Nicole Scherzinger, în formație s-au întors Carmit, Ashley Roberts, Kimberly Wyatt și Jessica Sutta.

Vulpița și Viorel organizează un concurs pe Instagram. Ce premii oferă soții Stegaru celor care îi urmăresc... Lily-Rose Depp, una dintre cele mai frumoase femei ale lumii. Cum arată tânăra la numai 21 de ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 1, episodul 29, 8 decembrie 2023. Diana vrea să se arunce de la balcon!: Nu mai am pentru ce să trăiesc!
Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Sezonul 1, episodul 29, 8 decembrie 2023. Diana vrea să se arunce de la balcon!: Nu mai am pentru ce să trăiesc! Vineri, 08.12.2023, 20:55
Parteneri Cele mai bune fructe uscate pe care să le consumi iarna și beneficiile lor pentru sănătate Cele mai bune fructe uscate pe care să le consumi iarna și beneficiile lor pentru sănătate Catine.ro Eiza González și Úrsula Corberó vor face parte din producția TV „Mr and Mrs Smith”. Anunțul de ultim moment, care este întreaga distribuție Eiza González și Úrsula Corberó vor face parte din producția TV „Mr and Mrs Smith”. Anunțul de ultim... Happy Channel Fabrică din România închisă din cauza pierderilor. Câți oameni vor fi concediați Fabrică din România închisă din cauza pierderilor. Câți oameni vor fi concediați Libertatea.ro Fata de la țară ajunsă dansatoare și milionară după ce le-a luat mințile unor italieni cu bani. Acum e la un pas de închisoare Fata de la țară ajunsă dansatoare și milionară după ce le-a luat mințile unor italieni cu bani. Acum e la un... Ziare.com Cristi Borcea, cerere în căsătorie prin telefon: „Nu putem trăi unul fără celălalt!”. Ce s-a aflat despre milionar Cristi Borcea, cerere în căsătorie prin telefon: „Nu putem trăi unul fără celălalt!”. Ce s-a aflat... AntenaSport Cătălin Bordea are o nouă relație după divorțul controversat de Livia? Ce au observat fanii în imaginile postate de acesta de la Paris Cătălin Bordea are o nouă relație după divorțul controversat de Livia? Ce au observat fanii în imaginile... Elle Ceaiurile care te scapă de durerile menstruale. Soluții eficiente și rapide pentru femei Ceaiurile care te scapă de durerile menstruale. Soluții eficiente și rapide pentru femei Spynews.ro Cristina Spătar, dată afară din casă chiar de Moș Nicolae, cu tot cu cei doi copii: „Așa s-a întâmplat. Nu pot să zic la televizor”. Artista, declarații nebănuite Cristina Spătar, dată afară din casă chiar de Moș Nicolae, cu tot cu cei doi copii: „Așa s-a întâmplat. Nu... BZI Rona Hartner a fost uitată de celebrități la înmormântare! Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru sunt singurii care au condus-o pe ultimul drum Rona Hartner a fost uitată de celebrități la înmormântare! Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru sunt singurii care... BZI Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro Brioșe proteice cu afine. Desertul delicios pe care îl mănânci fără vinovăție Brioșe proteice cu afine. Desertul delicios pe care îl mănânci fără vinovăție HelloTaste.ro Horoscop 11-17 decembrie 2023, cu Mihai Voropchievici. Berbecii reușesc imposibilul, Leii pot deveni părinți Horoscop 11-17 decembrie 2023, cu Mihai Voropchievici. Berbecii reușesc imposibilul, Leii pot deveni părinți Antena3.ro Atelierul secret care creează gadget-uri pentru spioni. Unde se află și când a apărut Atelierul secret care creează gadget-uri pentru spioni. Unde se află și când a apărut useit Horoscopul zilei de 10 decembrie 2023. Leii au o listă lungă de cumpărături. Află ce se întâmplă cu zodia ta Horoscopul zilei de 10 decembrie 2023. Leii au o listă lungă de cumpărături. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine Slattery, Goodyear: Urmează să creăm 480 de noi locuri de muncă în companie. Există potențial evident de creștere în România Slattery, Goodyear: Urmează să creăm 480 de noi locuri de muncă în companie. Există potențial evident de... Wall-Street David Popovici scrie istorie: Calificare în prima finală la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt David Popovici scrie istorie: Calificare în prima finală la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt Kudika Plantele care o duc extraordinar puse lângă calorifer. Aşa vor fi verzi toată iarna Plantele care o duc extraordinar puse lângă calorifer. Aşa vor fi verzi toată iarna Playtech O bătrână de 74 de ani a crezut că a cumpărat un glob de Crăciun, dar a apucat-o rușinea când l-a desfăcut. Ce cumpărase, de fapt O bătrână de 74 de ani a crezut că a cumpărat un glob de Crăciun, dar a apucat-o rușinea când l-a desfăcut.... Redactia.ro Anul 2023, cel mai călduros an din istorie. Avertismentul specialiştilor: temperaturile vor continua să crească în urma încălzirii globale Anul 2023, cel mai călduros an din istorie. Avertismentul specialiştilor: temperaturile vor continua să crească... Observator Care este poziția corectă la volan. Cum recomandă specialiștii să conduci mașina Care este poziția corectă la volan. Cum recomandă specialiștii să conduci mașina MediCOOL Iahnie de fasole cu afumătură. Rețeta tradițională Iahnie de fasole cu afumătură. Rețeta tradițională HelloTaste FOTO. Cea mai sexy handbalistă, în costum de baie! Brazilianca face ravagii FOTO. Cea mai sexy handbalistă, în costum de baie! Brazilianca face ravagii ProSport Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată va scădea drastic temperatura în București Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Pe ce dată va scădea drastic temperatura în București Gandul Studenta eminentă la Medicină care vinde zarzavat în piață! Împreună cu sora sa, olimpică, oferă un exemplu de cum trebuie să arate România frumoasă Studenta eminentă la Medicină care vinde zarzavat în piață! Împreună cu sora sa, olimpică, oferă un exemplu... CanCan Semne că s-ar putea să crești un copil agresor. Cum îți dai seama de greșeli Semne că s-ar putea să crești un copil agresor. Cum îți dai seama de greșeli DeParinti Cele mai bune anime-uri pe care trebuie sa le vezi Cele mai bune anime-uri pe care trebuie sa le vezi ZUTV Primii cumpărători Cybertruck au fost derutați de lipsa mânerelor pe uși. Elon Musk a fost nevoit să le demonstreze personal cum se deschide mașina Primii cumpărători Cybertruck au fost derutați de lipsa mânerelor pe uși. Elon Musk a fost nevoit să le... UseIT Baclava de post. Rețeta celui mai dulce și aromat desert Baclava de post. Rețeta celui mai dulce și aromat desert Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


Video iUmor sezonul 15, 9 decembrie 2023. Traian Dobra - jurizare iUmor sezonul 15, 9 decembrie 2023. Traian Dobra - jurizare Sambata, 09.12.2023, 23:50
Ultimele știri
x