Antena Căutare

Paula Chirilă şi Romică Ţociu, coprezentatori Splash! Vedete la apă

Paula Chirilă şi Romică Ţociu li se alătură, din postura de coprezentatori, lui Răzvan Fodor, Ramonei Olaru şi Annei Lesko în cadrul celui mai nou sezon “Splash! Vedete la apă”, show ce va avea premiera în curând, la Antena 1.

Paula Chirilă şi Romică Ţociu li se alătură, din postura de coprezentatori, lui Răzvan Fodor, Ramonei Olaru şi Annei Lesko în cadrul celui mai nou sezon “Splash! Vedete la apă”, show ce va avea premiera în curând, la Antena | Antena 1

„Mă bucur foarte mult că fac parte din echipa Splash! Vedete la apă, un show foarte interesant şi foarte solicitant, deopotrivă, atât pentru echipă, cât şi pentru cei care participă. De data aceasta voi fi responsabilă, alături de Romică Ţociu, cu descreţitul frunţilor. Cunosc proiectul, am mai făcut parte din el, ca şi concurent, şi îmi amintesc că a fost foarte greu pentru mine, din cauza fricii mele de înălţime.

Până la urmă am înfrânt-o şi am reuşit să sar de la 10 metri, de la ultima trambulină. Nu a fost deloc uşor şi chiar le ţin pumnii tuturor concurenţilor şi îi felicit pentru curajul de a participa. Eu şi Romică vom fi responsabili cu buna dispoziţie şi îi vom încuraja pe concurenţi să lase fricile deoparte. Splash! Vedete la apă este unul dintre proiectele mele de vară preferate şi mă bucur că revine la Antena 1!”, a declarat Paula Chirilă.

Citește și: Ramona Olaru, Anna Lesko şi Răzvan Fodor prezintă Splash! Vedete la apă

După ce a încercat statutul de „salvamar” în sezonul trecut al show-ului, având misiunea de a ţine sub observaţie concurenţii pe parcursul spectaculosului concurs al săriturilor în apă, Romică Ţociu revine la Splash!

Articolul continuă după reclamă

Vedete la apă mai pregătit ca oricând: „Abia aştept să începem, însă am o singură condiţie: să nu mă pună cumva să sar! La frica mea de înălţime, tot ce depăşeşte maximum 1.5 metri...încep să tremure picioarele!”, a mărturisit amuzat actorul. Întrebat dacă ar participa şi în postura de concurent în cadrul celui mai răcoritor show al verii, Romică Ţociu nu a stat pe gânduri: „Dacă faceţi Next Star cu sărituri, da!”.

Un nou sezon Splash! Vedete la apă, începând cu 21, 22 august 2021 la Antena 1, la Antena 1

Zeci de personalități, care activează în domenii cu totul diferite, îşi vor demonstra abilităţile în privinţa săriturilor în apă, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și să-și învingă temerile, în cel mai nou sezon al emisiunii Splash! Vedete la apă!. În fiecare săptămână, concurenții vor parcurge antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic.

Jurații vor fi cei care vor nota curajul și evoluția în concurs, dar vor ține cont și de impresia artistică și de partea tehnică a săriturilor, iar fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare concurent.

Citește și: Iulia Albu, Nea Mărin şi Jean de la Craiova sunt primele surprize din juriul Splash! Vedete la apă

La finalul fiecărei ediții, cel mai curajos concurent și autorul celei mai spectaculoase sărituri va fi ales de membrii juriului pentru a se califica în marea finală a celui mai răcoritor show al verii. Cine sunt vedetele care se vor lăsa pe mâna campionilor într-ale săriturilor şi ce salturi vor alege acestea să facă, telespectatorii pot afla începând cu 21, 22 august 2021 la Antena 1.

În curând un nou sezon pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/splash-vedete-la-apa

Ramona Olaru, Anna Lesko şi Răzvan Fodor prezintă Splash! Vedete la apă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Larisa Iordache a câștigat marea finală Splash! Vedete la apă. Cine sunt ceilalți doi câștigători
Larisa Iordache a câștigat marea finală Splash! Vedete la apă. Cine sunt ceilalți doi câștigători
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Finala Splash! Vedete la apă sezon 6. Cine a câștigat premiul cel mare. Bătălia a fost una strânsă
Finala Splash! Vedete la apă sezon 6. Cine a câștigat premiul cel mare. Bătălia a fost una strânsă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x