În martie 2006, George Baltă e rugbyst la Olimpia București. Test cu o națională a României. Mai sunt 10 minute. O grămadă ordonată, o lovitură, apoi...De jos, de la pământ, simte că ceva nu e în regulă. Rămâne paralizat de la piept în jos, dar, cu toate acestea, nu cedează. Din contră, se ia la trântă cu viața, ajutat de sport. Exclude cuvântul ”abandon” din vocabular: aleargă curse de anduranță, sare din avion, se bagă la raliuri. La ”The Wall - Marele Zid” a venit pentru a arăta că oameni precum el POT
În 1823, William Webb Ellis e pe teren, la un meci de fotbal la colegiu. Supărat că nu primește mingea de la coechipieri, prinde ”obiectul” în brațe, aleargă cu el pe tot gazonul, driblează tot ce întâlnește în cale și îl culcă în spatele buturilor. Așa apare rugbyul, cel mai nobil sport dintre nobilele sporturi.
George Baltă știe asta. E jucător la Olimpia București. Taloneur. 11 martie 2006, meci de pregătire cu o națională a României. Să mai fie vreo 10 minute, grămadă odonată. Cade ca electrocutat. ”Da, ăsta e termenul, pentru că așa am simțit în corp, ceva ca un curent electric ce mă traversează”, rememorează el la ”The Wall - Marele Zid”. Știe că ceva nu e ok, simte asta, pentru că în afară de ochi nu poate mișca nimic. Diagnosticul e crunt: traumatism vertebro-medular cervical, luxație anterioară bilaterală C6-C7. Traducere: va rămâne paralizat de la piept în jos.
Două zile plânge. Azi are forța să glumească. ”Au fost două zile de post”. Psihologul, îl loc să-l ajute, îl dărămă și mai tare. ”Nu vei mai merge nicodată!” Dar el nu aude. ”Cu 21 de zile în urmă, mi se spusese că voi muri în trei ore. Acum aflu că voi rămâne în scaun cu rotile toată viața? Pe bune?”, se întreabă el. Operația reușește, cât poate reuși o operație în urma unui astfel de accident. Adică mișcă mâinile, poate apuca, dar nu obiecte grele.
Din acel moment, începe o nouă viață. Își zice că nu se va lăsa doborât, exilează cuvântul ”abandon” din vocabular. ”Mulți s-ar fi dat bătuți. Nu și eu”. Surâde mereu. Sportul îl salvează. Se bagă la maraton. Sare din avion. Conduce elicoptere. Are două servicii. Apoi vine acasă pentru a începe programul de recuperare. Cu Sorin se cunoaște de la...alergare. Da, sună ciudat, dar acolo s-au găsit! Participă, împreună, la concursuri. Tot glumind. Se întrec în care a terminat primul cursa curselor. ”În cele trei ore și ceva ai timp să te gândești la tot”, spune Sorin. ”Da, dar eu am un avantaj. La vale, dau drum la roți și prind vitează”, spune George.
George, alături de marea campioană Gabi Szabo
E activ la emisiunile de televiziune, ia microfonul și le vorbește oamenilor trecuți prin aceleași drame. Se îmbracă greu, dimineața, dar, cu toate acestea, țipă: ”Nu vreau să fiu copilul din sticlă”. Întrebarea e firească: ”Ți-a fost greu?” ”Da, atunci când a murit fratele meu, Florin. S-a întins, inima i-a rămas împietrită și asta fost tot.Trei minute!”
În rest, George Baltă speră să poată merge, într-o zi, din nou. Atât.
