Urmărește A1 pe Discover"Renumitul astrolog André Barbault, de care ma leaga, la Paris, o veche prietenie, mi-a spus intr-un rand ca n-o sa resimt niciodata trecerea anilor, caci am venit pe lume cu primavara, in luna mai, si o data cu zorii zilei, la ora 5:30 dimineata. Sper sa aiba dreptate pana la capat, caci imensa e bucuria primaverii si a luminii, cand energiile sunt limpezi si orizonturile promitatoare. Varsta la urma urmei nu exista, timpul si spatiul sunt moduri in care gandim, nu in care traim, vorba lui Einstein.
Ce varsta au tinerii ale caror aspiratii intime nu au nimic in comun cu spiritualitatea si cultura? Ca si Radu Beligan, care tine mortis sa-mi scriu «memoriile», Octavian Paler ma anunta mereu ca o sa ma inregistreze povestind si ca o sa publice el jurnalul vietii mele daca n-o fac eu. Asta ma intareste, nu in ideea de a raspunde acestor nobile semne de prietenie, ci in constiinta ca drumurile mai putin conformiste, nu intotdeauna comode, au totusi avantajul de a lasa in urma amintiri surprinzatoare si uneori savuroase.
Iar daca din adolescenta mi-a fost dat sa intalnesc oameni ca Tudor Vianu, Tudor Arghezi ori Mihail Sadoveanu, recunostinta mea, cand ma gandesc la epoca respectiva, merge in primul rand spre aceia, ca Petru Comarnescu, care au stiut sa aprinda o flacara, sa declanseze o vocatie, sa lupte pentru o idee, pentru libertatea in arta, si asta in timpuri atat de ostile, in care era total marginalizat.
Din aceasta perspectiva privesc acum primele expozitii ale artistilor romani din tara, Horia Bernea, Ion Bitan, Alin Gheorghiu, pe care am reusit sa le prezint in Occident inca din aridul 1966. Din aceeasi perspectiva privesc batalia pe care timp de patru decenii am dus-o pentru a aseza la locul cuvenit in constiinta contemporana opera lui Horia Damian, artist roman stabilit la Paris din 1946, pe care l-am expus in atatea locuri de prestigiu din lume, incepand cu Muzeul Guggenheim din New York.
Citeam zilele trecute in Corriere della Sera confesiunile scaparatoare ale criticului italian Gillo Dorfles, celebrat la implinirea a 100 de ani. Se plangea de faptul ca nu are loc destul pentru a spune tot raul pe care-l gandeste despre ce se intampla in arta de azi, distribuind cu parcimonie si cateva note favorabile.
Eu, daca mi-e permis, as elogia in aceste randuri doua mari personaje europene. Mariana Nicolesco, prin care cantul e magie, cu nenumaratele ei triumfuri pe scenele lumii, la care am avut privilegiul sa fiu martor, cu irepresibila ei generozitate de revelatoare de talente si de fondatoare de cultura. Si Richard Demarco, de care ma leaga o complicitate fraterna ce dureaza de patruzeci si doi de ani. In anul de gratie 1968, acest scotian de origine italiana, care avea o superba galerie de arta la Edinburgh, Richard Demarco Gallery viziteaza Bienala de la Venetia si are dureroasa revelatie a absentei, in fapt, a Poloniei si Romaniei.
Or, gandeste el, Europa trebuie reconstruita prin spiritualitatea, prin cultura ei, si asta reintegrand tarile care au suferit cel mai mult de pe urma razboiului si a comunismului, si anume Polonia si Romania. A venit aici cand nimeni nu se interesa de soarta noastra, de arta noastra, si a deschis Romaniei, in contextul fabulosului Festival de la Edinburgh, portile unei Europe ce reincepea, prin el, sa fie ea insasi. Iar eu sunt mandru ca i-am stat aproape din prima clipa si ca in marea expozitie ce-i va fi dedicata in toamna in capitala spirituala a Scotiei e prevazuta si o sala dedicata prieteniei noastre.
Altfel, ma ocup in prezent de noua editie americana a volumului meu «Brancusi», cea de-a saptea din 1986 incoace. Si sunt cum nu se poate mai uimit vazand pe canalul Amazon ca un exemplar intact din editiile anterioare atinge cota de 1.244,85 dolari, un record absolut, si unul uzat pe aceea de 999,98 dolari."
Sursa: jurnalul.ro
Olandezul Zburător, pe scena Operei Naţionale... Radu Beligan, declarat "Omul zilei" de Jurnalul National...
