Antena Căutare

Omul de cultura Corneliu Leu implineste astazi 78 de ani

Remarcabilul om de cultura Corneliu Leu implineste astazi 78 de ani. Jurnalul National si antena1.ro ii ureaza "La multi ani!"

"Fiind un optimist, ma consolez cu gandul ca am glumit destul si de abia la varsta asta am ajuns sa renunt la umor. Dar, pretinzandu-ma si destul de lucid, imi dau seama ca nici semn de glorie acesta nu este. Din pacate, nu e vorba numai de mica glorie pe care mi-am facut-o prin perseverenta mea rubrica «In gura leului», unde imi permiteam sa glumesc pe seama tuturor stangaciilor, manariilor si chiar escrocheriilor politice.

Ei bine, m-am trezit in fata situatiei de a nu-mi mai permite sa glumesc. Si, pe masura ce tara a inceput sa numere guvernele Boc, iar notiunea de Presedinte al ei sa se confunde cu persoana care-i minte si ii injura cetatenii, am renuntat si eu la glumeata mea rubrica, tragandu-ma de maneca si spunandu-mi ca lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia si reaua intentie nu e de glumit. Ba chiar m-am admonestat si mi-am atras atentia ca nu-i permis s-o duci asa, intr-o veselie, cand te confrunti cu niste nechemati fatidici pentru societatea careia si tu te adresezi. E sacrificiul meu constient, a carui ofranda sper sa ajunga acolo unde trebuie si sa-i mantuiasca Dumnezeu pe Romani de o asemenea incapabila golanie care-i guverneaza.

Renunt la glume si nu-mi mai permit nici un fel de zambet, nici chiar cel cinic, in fata grijilor si tristetii funciare aduse de astia! Am devenit mai egoist si mi-am daruit un nou roman pe care sa-l pot oferi de ziua mea cititorilor. E un roman de meditatie la batranete asupra stricaciunii varstelor de mai inainte, se cheama «Roma-Termini» si, pentru a intampina graba cititorului de astazi, nu este prea mare, facand parte din acea categorie de carti la care lucrezi indelunga vreme, tocmai ca sa aiba pagini putine. Da, il ofer cititorilor, spunandu-le ca saptamana aceasta il pot prelua gratuit din «Vitrina editurii online» aflata la adresa de internet: www.cartesiarte.ro si urandu-le ca, pana ce vor termina scurta lui lectura, sa le vina vestea buna ca au scapat de dusmanoasa guvernare. Atunci, poate, vom fi capabili sa ne reluam zambetul.

Pentru ca, superbul act de gandire care este ironia, nu se adreseaza decat celor care o merita!"

Articolul continuă după reclamă

Sursa: jurnalul.ro

Foto: Intact Images

Nominalizatii la Gala Tanarului Actor "Hop"... "Meritul Academic" pentru Adrian Paunescu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce poți face în weekendul 3-4 octombrie 2026. Evenimente în București și în țară pe care merită să le treci pe listă
Ce poți face în weekendul 3-4 octombrie 2026. Evenimente în București și în țară pe care merită să le treci...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
DRAGOSTEA POARTĂ PANTOFII ROŞII. SheroTalk a ajuns la Madrid: „Prima palmă am primit-o în ziua nunții”
DRAGOSTEA POARTĂ PANTOFII ROŞII. SheroTalk a ajuns la Madrid: „Prima palmă am primit-o în ziua nunții”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x