Antena Căutare

Paula Chirilă a făcut liposucție, iar CRBL a slăbit cinci kilograme

Ca să arate bine la “Splash! Vedete la apă”, cel mai îndrăzneț show al verii care a început la Antena 1, Paula Chirilă a făcut liposucție.

Galerie
Vedetele s-au pregătit pentru „Splash!”

Ca să arate bine la “Splash! Vedete la apă”, cel mai îndrăzneț show al verii care a început la Antena 1, Paula Chirilă a făcut liposucție.

“Am avut o intervenție chirurgicală în zona coapselor și a abdomenului, iar operația a fost făcută de dl doctor Juravle.

Și nu regret deloc să am făcut-o! De asemenea, fac fitness cu Alex Gritts, antrenorul meu personal, și sunt la dietă. Cel mai greu îmi este să nu mă ating de dulciuri. Nu rezist în fața unui tort de ciocolată!”, ne-a declarat Paula, zâmbind.

Cu ocazia participării la Splash!, Tomiță Giurgia, pe care telespectatoriii Antenei 1 îl cunosc de la “Temptation Island – Insula Iubirii”, a slăbit șapte kilograme.

Articolul continuă după reclamă

Concurenții de la „Splash!” s-au pregătit intens pentru emisiune

“După ce m-am accidentat la spate, la antrenamente, am răcit. Ca să mă pun pe picioare, a fost nevoie să stau în casă vreo două săptămâni. În acea perioadă, am slăbit vreo șapte kilograme. Și din cauza bolii, și pentru că așa mi-am dorit. N-am mâncat carne și nici pâine.

Alimentația mea s-a bazat doar pe salate și pește. M-am bucurat foarte mult că am reușit să slăbesc”, ne-a declarat Tommy.

Ce alte sacrificii au mai făcut vedetele ca să arate bine la filmările pentru cel mai spectaculos show al acestei veri, telespectatorii Antenei 1 vor vedea și astăzi de la ora 20.30, numai la “Splash! Vedete la apă”.

Intră pe splash.a1.ro ca să afli cât a slăbit CRBL pentru a participa la „Splash!”

Splash! Atenție, ciocolată la apă! Prezența exotică a vedetelor a făcut spectacol cu o săritură de la 5 metri... FOTO: Gina de la "Mireasă pentru fiul meu", cum nu ai mai văzut-o vreodată! Cum arata fosta concurentă în urmă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin curier rapid
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Boala care a rapus-o pe Adela Marculescu. De ce ajunsese in scaun cu rotile: "In urma cu un an..." Vezi mai mult
Boala care a rapus-o pe Adela Marculescu. De ce ajunsese in scaun cu rotile: "In urma cu un an..." Vezi mai... Redactia.ro
Dronă doborâtă în premieră deasupra României. A fost lovită de racheta unui F-16 al Forţelor Aeriene Române
Dronă doborâtă în premieră deasupra României. A fost lovită de racheta unui F-16 al Forţelor Aeriene Române Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x