Antena Căutare

Carla's Dreams are o armată de fete talentate! Ele sunt cele patru concurente care merg mai departe în competiţie: "O să mă implic mult, am foarte multe surprize pregătite"

Când au urcat pentru prima oară pe scena de la „X Factor” și-au dorit să-l cunoască și să-i afle secretele, însă numai zece dintre ele au ajuns în grupa pe care o coordonează. Misteriosul jurat de la Carla’s Dreams intră în Bootcamp

Când au urcat pentru prima oară pe scena de la „X Factor” și-au dorit să-l cunoască și să-i afle secretele, însă numai zece dintre ele au ajuns în grupa pe care o coordonează. Misteriosul jurat de la Carla’s Dreams intră în Bootcamp

Și cum vorba „ai grijă ce-ți dorești pentru că se poate întâmpla” este adevărată, cele zece afla pe pielea lor ce înseamnă să lucrezi cu un jurat cu totul și cu totul special.

Dar să începem seara talentelor! La 17 ani, Alexandra, este deja obișnuită cu scena și lumea muzicii. Tânăra a fost și acum doi ani la X Factor, ba chiar, a făcut parte și dintr-o trupă. În această seară, a spart gheaţa cu brio.

Adolescenta din Bucureşti a ales “Cheap Thrills” – Sia, iar juraţilor le-a plăcut mult de tot, iar Sergiu a trimis-o să ia loc pe scaun.

La cei 17 ani ai săi, Alupei Andreea Emilia, elevă în București, este, de departe, o apariţie care nu poate trece neobservată. Vocea puternică, părul colorat şi hainele sclipicioase o fac să iasă în evidenţă.

După prestaţia să, însă, are loc o premieră la X Factor. Carla's o roagă să îşi dea singură o notă şi să spună dacă merită să ia loc pe scaun: "Vreau să ajung pe scaun pentru a putea cânta în live-uri", spune încântată Andreea.

Următoarea concurentă din grupa lui Carla's este o puştoaică extrem de talentată. La doar 14 ani, Miruna Pânzaru e fermă. ”Am așteptat să împlinesc vârsta asta ca să vin aici şi să să câștig X Factor”. Pentru a ajunge în finală, frumoasa adolescentă trebuie mai întâi să treacă de această etapă.

Şi o face, bineînţeles!

Dacă Delia a felicitat-o și i-a spus că emisiunea „X Factor” a fost inventată pentru concurenți ca ea, iar solistul de la Carla’s Dreams a recunoscut că deși o știa dinainte a fost plăcut surprins de prestația sa, Horia Brenciu a fost cel mai hotărât și i-a spus Anastasiei că vrea să o ia pe scenă cu el în audiţii. Să vedem cum se va descurca basarabeanca în această etapă.

Nemaipomenit! “A fost un moment balansat. Ia loc, te rog", ii spune Sergiu.

Emoţiile abia acum încep pentru că s-au ocupat deja toate scaunele, deşi mai sunt încă şase concurente...

Următoarea pe lista mentorului Sergiu este Lizuca Bigu, o tânără firavă din Galaţi. Vocea şi talentul, însă, trec dincolo de orice imaginaţie. Cum se va descurca în această seară? EXTRAORDINAR!

Carla's: "Vreau să am în echipa o fată din Galaţi. În locul cui vrei să intri? Trebuie să alegi, dacă vrei un loc pe scaun. Dacă nu, pleci!".

Şocul se instalează în mintea Lizucai şi se blochează: "Chiar trebuie să fac asta? OK. O să mă aşez în locul Andreei".

Carla's, însă, o elimina pe Alexandra. "Eu nu i-am dat putere de decizie, doar am vrut să o încurajez".

Are 14 ani, este din Bucureşti şi îşi doreşte să câştige X Factor. Pentru a face asta, Letiţia Roman trebuie să treacă de această etapă.

Carla's: "Eşti foarte bună şi ştii asta. Sunt puţine feţe atât de determinate la 14 ani, aşa că te invit să iei un loc".

Pe cine va ridica Sergiu? Chiar pe prietena sa, Andreea... "Dacă vrei un loc aici, ocupa scaunul Andreei".

Juratul nostru continuă să şocheze concurentele, dar şi pe cei de la masa juriului cu deciziile sale, mai ales că Andreea refuza să se ridice de pe scaun: "Anul aceasta nu vei ajunge în finală, nu eşti suficient de bună".

În audiţii, Alexandra a ales piesa “Ain't No Other Man”, de la Christina Aguilera, pentru a-I impresiona pe juraţi cu calităţile sale vocale şi i-a ieşit bine, bine de tot. Încă de la primele acorduri, juriul a rămas umit. Dar să vedem cum s-a descurcat în această seară .

Nu prea bine bine. Carla's: "Astăzi, nu pot să ridic pe nimeni de pe scaun pentru tine. Te aplaud în picioare, dar nu astăzi. E o decizie grea, diferenţele sunt foarte mici. Felicitări!"

Isabela Simion are 23 de ani, deşi pare mult mai matură din punct de vedere artistic, spun juraţii. La audiţii a fost aplaudata de juraţi ridicaţi în picioare, iar în această seară speră să repete experienţa.

Carla's: "E foarte enervant ca nu greşeşti, e plictisitor de bine. Data viitoare te rog să suferi. Bine ai venit în concurs".

Tensiunea e din ce în ce mai mare pentru că Sergiu trebuie să elimine, din nou, pe cineva. Letiţia părăseşte competiţia!

Are 17 ani, a participat la X Factor Italia şi a ajuns până în finală. Acum a venit să-i dea pe toţi românii pe spate şi să-şi îndeplinească visul de a deveni cunoscută în industria muzicală. Enrica Tara, are ceva aparte şi asta se poate observa de la prima vedere: este jumătate italiancă şi jumătate africancă.

Carla's: "O să te ajut să îţi schimbi viaţa şi o să te păstrezi în competiţie".

Din păcate, Lizuca a fost ridicată...

Are 15 ani, este firavă, dar cu o voce specială. Olga Verbițchi păşeşte ultima pe scenă în această ediţie cu mari emoţii.

Carla's: "Problema e ca pe scauna stau patru domnişoare foarte greu de înlocuit. Asta nu înseamnă că nu eşti bună sau că trebuie să te opreşti aici, eşti specială. Bine ai venit în grupa mea". Emoţiile au atins cote maxime la X Factor! Pe cine va elimina Carla's pentru ultima oară în această seară? Anastasia părăseşte competiţia...

GATA! ELE SUNT CELE PATRU FETE CARE MERG MAI DEPARTE ÎN COMPETIŢIE: ISABELA, ENRICA, OLGA ŞI MIRUNA!

“Dragele mele, sunteţi cele mai bune din cele zece, felicitări! o să mă implic foarte mult în galele live, am pregătit foarte multe surprize”, le spune Sergiu.



Echipele pentru duel sunt: Isabela vs Enrica şi Olga vs Miruna .

Zece fete ajung în grupa celui mai misterios jurat de la „X Factor”, Carla’s Dreams... Alexandra Tănăsoiu păşeşte cu inima frântă pe scenă, dar cu o voce WOW! “Cheap Thrills” i-a purtat noroc: “Asta numesc e...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x