Antena Căutare

Carla`s Dreams, impresionat de concurent de 14 ani : „Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta”

Cea de-a doua ediție X Factor a readus seara trecută surprize pe note muzicale, concurenți cu povești spectaculoase, momente extrem de emoționante, dar și altele care au făcut deliciul celor din fața micilor ecrane. Telespectatorii au fost martorii unui show complet, în care cei mai talentați dintre candidați au cucerit masa juraților cu energia, dar și cu talentul lor incontestabil.

Evelina Negru, o adolescentă în vârstă de numai 15 ani, spune despre ea că este o fire mai retrasă, dar asta până în momentul în care începe să cânte.

Carla`s Dreams, impresionat de concurent de 14 ani : „Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta”

”X Factor este ca un soare pentru mine. Eu sunt ca o portocală necoaptă și am venit aici să mă coc și să capăt experiență. În viața de zi cu zi eu sunt mai tristă, mai depresivă. Cel mai greu a fost să trec peste jignirile colegilor. Se uitau ciudat la mine, îmi spuneau că sunt ochelaristă, iar câteodată mă și loveau. Și, copil fiind, credeam că așa trebuie să fie. Și nu puteam să-mi iau singură apărarea. Când cânt însă, am fluturi în stomac, sunt într-o lume a mea unde totul e roz, o lume bună, unde toată lumea e fericită”, mărturisește Evelina care a urcat pe scenă cu un ursuleț roz pe care îl consideră talismanul ei. Adolescenta face furori și pleacă acasă cu nu mai puțin de patru de DA.

Articolul continuă după reclamă

După ce a primit o surpriză inedită din partea lui Dorian Popa, un filmuleț cu încurajări venit chiar de pe platourile ”Next Star”, Bișu Vlad Ioan a fost susținut pe scenă și de Vlad Drăgulin, ce l-a filmat în timp ce a interpretat o piesă hip-hop. Versurile adaptate ale tânărului vlogger au făcut-o pe Delia să cânte alături de el pe refren, de la masa juriului, iar carisma i-a asigurat 3 de DA din partea specialiștilor: ”Mi se pare că e foarte potrivit pentru un grup. A meritat șansa asta și sper să îi folosească”, a spus Delia.

La doar 14 ani, și Cojocaru Daria, din Craiova, a reușit să obțină aprecierea juriului printr-o interpretare curajoasă, pe ritmurile unei piese rock, ce i-a pus în valoare vocea matură. ”Ești excepțională! Bravo!”, a zis Ștefan Bănică, în timp ce colegii săi au fost de acord că Daria trebuie să treacă în etapa următoare cu 4 de DA.

Carla`s Dreams, impresionat de concurent de 14 ani : „Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta”

Un alt concurent care a urcat pe scena X Factor aseară este Mihai Cătălin Marin, din județul Teleorman. Acesta spune despre el că trăiește pentru muzică și că pasiunea lui cea mai mare este aceea de a compune versurile pieselor pe care le cântă. ”Muzica e pasiunea mea și m-a ajutat să trec peste obstacolele vieții. Am compus vreo 70 de piese. Succesul pot spune că l-am cunoscut la iUmor, de acolo mă cunosc oamenii. Recunosc că visez la concerte la Sala Palatului”, spune cu multă sinceritate Mihai. Piesa ”Soarele și Luna” interpretată de Mihai Marin i-a inspirat pe cei patru jurați, care nu s-au putut abține și au cântat împreună refrenul melodiei.

Carla`s Dreams, impresionat de concurent de 14 ani : „Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta”

Cu toate acestea, Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin și caravana ”X Factor” au ajuns la Mihai Marin acasă, pentru a-l cunoaște mai bine în mediul lui, unde este foarte apreciat printre săteni. Mai mult, aceștia au filmat împreună cu el un clip pentru piesa ”Soarele și Luna”, chiar pe ulița satului Moșteni.

Eduard Ungureanu a impresionat publicul și juriul cu o piesă interpretată în limba franceză, cu care a reușit să obțină și patru de DA. ” Ești genial! Sunt convinsă că poți face foarte multe lucruri în muzică. Bravo!”, a zis Delia, în timp ce Carla`s Dreams îl vede pe scenă și la finalul sezonului: ”Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta”.

Carla`s Dreams, impresionat de concurent de 14 ani : „Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta”

Și Raluca Răducanu a ridicat publicul în picioare printr-o interpretare complexă. Tânăra din Ploiești a cântat o piesă jazz și a demonstrat că stăpânește vioara la fel de bine ca timbrul vocal. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, Raluca a dedicat piesa tatălui său, pe care l-a pierdut în cel de-al doilea an de facultate: ”Lui îi datorez tot ce sunt astăzi. Nu a apucat să mă audă cântând, dar sper să mă asculte în seara aceasta și să îmi trimită un semn”. Reacția juriului a fost pe măsura interpretării tinerei, iar 4 de DA au calificat-o în etapa următoare. Delia și Carla`s Dreams văd în Raluca un adversar de temut în această competiție: ”Raluca este un artist complet. E o piatră tare în acest concurs. Multă lume se va lovi de fata asta, pentru că stăpânește foarte bine un instrument și stăpânește foarte bine și vocea, ceea e mai rar”, au spus cei doi.

Tot duminică seara, telespectatorii l-au văzut și pe italianul Viccaro Marco care a cântat în mai multe colțuri ale ale lumii și a vrut să ajungă și în sud-estul Europei. În momentul în care Vlad Drăgulin s-a așezat lângă el și acesta și-a pus geanta pe jos ca să-i facă loc, avea să afle că pe plaiurile mioritice există o superstiție legată de gențile puse pe podea: ”Nu, nu, nu face asta! Pentru că în România aduce ghinion”. ”Și eu am venit aici să devin faimos! Am cântat peste tot în lume, dar niciodată nu am fost în sud-estul Europei. Așa că iată-mă aici!”, a replicat italianul, surprins și amuzat de remarca lui Vlad Drăgulin. Interpretarea italianului a cucerit publicul, dar și juriul și a primit patru de DA.

Strugariu Ioana a marcat o premieră la X Factor, cu prima ei interpretare pe o scenă mare: ”Sunt foarte fericită că am ajuns aici și sper să trec mai departe”. Concurenta a declarat că marea ei pasiune este muzica, motiv pentru care a intrat hotărâtă în fața juriului să demonstreze că are ce trebuie pentru a trece în etapa următoare. Dacă prima piesă a cântat-o acapella, a doua șansă acordată din partea juriului a fost cu ajutorul instrumentalului, iar Carla`s Dreams a cântat alături de ea pentru a o încuraja. Deși nu a trecut mai departe, Ioana a ieșit de pe scena ”X Factor” cu zâmbetul pe buze: ”O să revin anul viitor sau peste doi ani, când voi învăța să cânt cu negativ.”

Nici grupul S&B nu a reușit să se califice, în ciuda faptului că energia lor a cucerit juriul. Sebi și Bogdan ce formează o trupă de doi ani, dar se cunosc încă de la grădiniță. Cei doi prieteni au fost pregătiți să facă show și să rescrie istoria muzicală a grupurilor de pe scena ”X Factor”: ”Când intrăm pe scenă sper să ne transformăm în adevărați rapperi”, au fost cuvintele lor înainte să înceapă. ”Voi o să fiți foarte uimiți de ce o să vă spun eu acum: nu a fost bine nimic. Dar cu toate acestea voi mi-ați plăcut, pentru că sunteți vii. Vouă chiar vă place ceea ce faceți”, a spus Carla`s Dreams înainte să acorde un DA. El a fost și singurul care a susținut grupul S&B, căci ceilalți trei jurați au acordat NU.

Andrei Liță e din Iași, are 21 de ani și a venit la ”X Factor” cu familia, iar sora lui mai mică, Andreea a început să plângă în momentul în care a văzut-o pe Delia în culise: ”Pentru că e pentru prima dată când te văd în față,” i-a spus ea. Delia a fost profund emoționată de reacția micuței, astfel că, în timp ce Andrei Liță a făcut spectacol cu vocea sa, jurata a ținut-o pe fetiță în brațele sale. ”Nu-mi place să provoc lacrimi, vreau să zâmbească cei mici când mă văd. M-a sensibilizat foarte tare, Doamne, cum a fost! Cred că o să țină minte experiența asta și cu siguranță îi va plăcea să se vadă la televizor”, spune Delia, înainte ca Andrei să primească din partea juraților patru de DA.

Carla`s Dreams, impresionat de concurent de 14 ani : „Ai toate calitățile necesare pentru a ajunge în finala X Factor de anul acesta”

Lădaru Ionuț, un caporal din Medgidia, a mărturisit încă din primul moment că este urmărit de cifra 13 și se consideră concurentul ”cu ghinionul”. ”M-am înscris de două ori la X Factor, din păcate nu am putut să vin și am zis că a treia oară e cu noroc. Mi-am spus că vin și în cârjă, oricum ar fi”, spune el. Ghinionul lui Ionuț s-a risipit totuși, pentru că a primit la final patru de DA: ”Ne-a demonstrat că un caporal poate să cânte în spaniolă o melodie cu foarte multă pasiune”, a remarcat Horia Brenciu.

O nouă ediție ”X Factor” plină surprize și multe talente ce merită descoperite, telespectatorii vor putea vedea duminică, 9 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Mihai Marin a făcut senzație cu o piesă compusă chiar de el! Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin i-au făcut și un super video... Show total la X Factor. Celebrul Tarky s-a întors și a cântat la X Factor! „Sunt cunoscut global, am peste 80 de milioan...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la admiratori de Crăciun. Copiii Familiei Regale urmează un protocol strict
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară HelloTaste.ro
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x