„Am găsit-o pe cea mai mare FANĂ a lui Carla's Dreams!”, titrează o publicație din Republica Moldova, țara de origine a lui Carla's Dreams!
Da, nu mai e un secret că juratul de la „X Factor” are milioane de admiratoare, dar blonda a fost zărită... plângând pe toată durata unui concert. În plus, a adoptat de multe ori o ținută în acord cu a idolului ei, iar pe o rețea de socializare nu mai contenește cu poze, declarații de dragoste și melodii din repertoriul trupei preferate.
Însă „dovada” supremă a admirației pentru Carla's Dreams o reprezintă o poezie inspirată din melodile lor, din mesajele transmise. În plus, tânăra, a creionat și un portret de-al artistului, o adevărată operă de artă!
„Antiiubire... (toate cele 5 părți)
(Inspirată din creația lui Carla`s Dreams)
Ce este dragostea? Ea nu înțelegea...
Ştia doar ce-i frumosul, citea, visa, zbura,
Avea doar gânduri clare despre un viitor
Curat şi plin de oameni, dar fără de actori.
Dar, într-o zi frumoasă, destinul i-a trimis
Prietena cea buna cu un bilet deschis
La un concert: ”Nebuno, cum, tu nu-l cunoşti?
Pe-acest proiect de slavă ce cântă doar cu măşti?”
„Dragă, nu sunt nebună, prefer doar să citesc,
Însă, oricum, cu tine să merg eu azi doresc!”
Şi iată că-ntâlnirea lor astfel s-a produs,
El - cântăreț cu mască, ea – un mister ne-atins.
Şi chiar din prima clipă pe loc a cunoscut
Frumosul celui Urât de nedescoperit.
De-atunci în ale ei vise eroul câtăreț
O dezmierda cu tonul brutal şi iubăreț,
O mângâia cu-acele dulci mişcări
De-ocrotitor cu mască, atras de provocări.
Şi, din momentul cela, visul ei era
Tainicul loc unde cu el se întâlnea.
Cărțile pe raft deja, prăfuite, o chemau,
Ea nu vedea nimic, cu ea şi florile cântau.
Acea voce senzuală era în suflet şi în gând
Şi aştepta concertul să-l vadă în curând.
Îi pregătise o scrisoare în care i-a declarat
Totul ce simte pentru acel Imperfect pictat.
Un mesaj fierbinte, sincer, dar senzual.
Ea vrea sa-l cucerească pe-acest Erou brutal.
S-a finisat concertul, artistul obosit
Întâmplător, la piept, în hanorac, mesajul l-a găsit.
Nici nu îşi amintise cum s-a întâmplat
De a ajuns scrisoarea pe corpul transpirat.
Citise primul rând şi-ndată-a aruncat
Scrisoarea, zicând: „La fane iar AMANT?!
Şi adormise obosit şi dezorganizat...
O voce îl trezeşte: „Auzi, băi, macho man!
Ia vezi ce fotografie bună acolo stă!”
O ia uimit în mână și zăpăcit văzu
Un chip angelic, firav, dar de necunoscut.
„Cine-i podoaba asta, eu n-o cunosc, dar tu?”
„Eu tot, dar văd că-nnebunești fetele cu a tău tattoo!”
Trecu mai multe zile, un următor concert,
Iar chipul fetei îl urmărește cert.
Și-atunci, în miez de noapte, pe loc recunoscu
Acea privire fină, de zână din trecut.
La fiece concert în fața lui stătea
O fană-ndrăgostită de tot ce el era!
Și acel chip angelic de-atunci îl urmărea,
În tot ce el făcea, scria, cânta, crea,
Iar inima lui în taină în două se rupea:
„Cum să iubești o mască, cum să iubești un gest?
Cum să iubești o taină, un chip nepamântesc?”
Trăia cu-Acele gânduri și totuși hotărâ
Să-apară-n fața fetei, total necunoscut,
Să-și șteargă de tot masca ce i-a adus succes,
Să fie cum e el însuși, fără niciun exces,
Să vadă dacă fără mască el poate fi iubit,
Căci se cam plistisise de-acel chip necunoscut.
Din prima zi-și dă seama cât e de complicat
Să faci să te iubească când nu ești pictat,
Făcu rost de detalii, aflară ce și cum.
Dori s-o cucerească pe Eroină-acum.
Surpriza ce-l asteptă la prima întâlnire
În viața lui fu cea mai grea dezamăgire.
În fața lui acel chip atât de-angelic
Se transformase-n cel mai urât gest isteric.
Nu a dorit să lege macar vreo trei cuvinte,
Nici vorba să mai fie de-mbrățișari plăpânde...
Acel Erou pictat, respins atât de crunt
Nu a putut să-i zică macar niciun cuvânt...
A doua zi, la ușa Eroinei
A fost lăsat un plic:
„Să nu trăiești în vise, speranțe și-amăgiri,
Să primești de la viată adevăratele trăiri,
Să nu te lași ispită unor măsti, eroi, actori
Pentru aceștia trebuie sa fii doar simplu spectator.
Erou din visul tău acuma sunt și eu
Și doar așa mă vei avea mereu,
Caci fără mască tu nu m-ai acceptat.
Te-am cuprins, al tău Antiexemplu modest și netrucat!!!
Antiiubire Partea II
Ce este dragostea?... El știe, a gustat
Din dulcele amar ce viața i-a schimbat,
Ce inima-i ascunde, nu știe nimenea
Și că a devenit dușman cu dragostea...
Exista o problemă ce-l macină acum:
E dependent de mască, nu scapă nicidecum
De chipul ce pictat e foarte-apreciat,
Dar de privirea-i blândă cu toții au uitat.
Totuși, e greu să uite ce i s-a întâmplat
Că l-a respins o fată când nu era pictat.
De-atunci puterea măștii a început să crească
Și niciodată nu vrea s-o părăsească.
Se-ntreabă: ,,Ce-o fi oare? Un drog, magie chiar
De este-nnebunită lume far„ de hotar?
Și seamănă cu-n pact, ce, naiba, vrea în schimb?
Să-i dau din tinerețe, chiar poate și din timp?
Nu pot să se despartă, ei sunt un tot întreg:
O mască fin pictată e cel mai bun coleg...
Și exaltat din fire, îndată hotărî
Să nu picteze fața, să-și facă chiar tattoo.
De pielea lui cea albă să se despartă-n veci,
Să își picteze fața cu-n ac fierbinte, căci
S-a plictisit de pensula ce fin îl netezea...
El vrea să simtă Acul și toată-adrenalina.
Gândi o noapte, două, a treia hotărî
Să ceară de la mama acordul de-a ciopli
Din fața lui o mască, cu semne ce-l atrag,
Căci nu mai vede rostul să fie nemascat.
,,Mamă, va fi mai bine, chiar m-am săturat
Să mă pictez de fiecare dată, mereu, neâncetat!
,,Of, dragul meu, nu-mi place gândul tău,
Vezi, de-acum încolo sa nu regreți mereu...!
,,N-ai grijă, mamă, nu pierd nimic
Doar fața mea cea albă și din identitate-un pic...,,
Adevăratul pact cu masca acum s-a încheiat
Când în salon artistul s-a dat la tatuat.
Și nu pe mâini, picioare, spinare, abdomen,
Dar toată fața-i fu pictată cu-n ac gros de fier...
Cea mai frumoasă mască din care a avut
Pe veci tot albul său în negru s-a vopsit.
Nu mai întorci nimica, în el s-au contopit
Vopsea și sânge cald, ce veșnic i-au sortit
Să nu mai șteargă masca, s-o roadă ne-ntrerupt.
Acum el este liber și pensula a rupt...
Doar el știa schimbarea, chiar nimeni n-a vazut
Cum este azi și cum era-n trecut:
Aceeași slavă, bani, concerte și beții,
Tot multe fane bune, aceleași bucurii...
Iar roata vieții, dacă-i roată, ajunge la un punct
Când totul se începe exact ca la-nceput:
Frumoasa fată blândă, cu urme din trecut
În viața lui misterioasă din nou a apărut:
,,Am fost o proastă, zău, te tog tu să mă ierți
Chiar am crezut că-n viată e fix ca în povești,
De te-am respins, tu iartă, te rog, eu te implor
Să-ncepem de la zero, căci fără tine mor...,,
A doua ei scrisoare așa a început
Iar inima lui iarăși din ritm s-a întrerupt.
,,Ce proastă ești, femeie, și ce gândire ai?!
Eu am crezut în tine și-n tot ce tu erai...,,
În fiecare zi, la ușa lui găsea
Scrisori și flori, și poze, căci fata mai spera
Din nou să-l cucerească
Și fără mască să-l iubească...
Ea nu știa, naiva, că nu va mai vedea
Acea privire blândă ce în trecut o admira.
De-acu-ncepuse drama lui plină de tragism:
,,Cum poți să mai revii, dacă o dată ai respins?
Și l-a convins ispita cu vorbele ei dulci
Să-ncerce iar iubirea ce a fugit atunci.
,,De ce-ai venit pictat? Eu n-am să te resping,
Tu să mă ierți, căci zi și noapte plâng,
Te rog, mai dă-mi o șansă să pot să-ți demonstrez
Că și fără mască eu pot să te iubesc...
In urma lui rămase doar fumul de țigară...
El dispăruse-ndată, iar inima lui iară
Se zbuciumă și turbă...
El urlă, țipă, înjură...
Iar masca blestemată
Nu poate s-o mai scoată.
Ar rupe-o tot cu piele
Ar macina-o cu durere...
Șiroaie, lacrimi de bărbat
Curgeau: ,,Cât aș dori sa fiu pictat...!
În viață nu există legi
Cum să trăiești, cum să iubești.
În viață nu există măști
De știi ce-nseamnă să iubești.
Ea, repezit, din urmă l-a ajuns
Pe veci iubire i-a promis,
Îl sarutase blând și lent...
Primiți al vostru happy end!!!
Antiiubire Partea III
E noapte... o cafea amară și un pix mozolit
Fac cu ochiul spre masa de scris și o cheamă,
Ea vrea să mai scrie fară oprire, necontenit
Prelungirea poveștii, ce nu e poveste, dar dramă.
Sfârșitul istoriei lor nu așa se încheie
Cu vestita: ”Și-au trait fericiți pân, l-adânci bătrâneți!,,
De-acum se transformă într-o grea epopee
Cu probleme reale de viață și cerți.
S-au unit din iubire, dar cu durere și lacrimi vărsate-n abis,
Ea pe veci i-a promis să-l iubească
Să cladească-o cetate-a iubirii de vis
Și-au jurat că nici unul, nici altul să n-o părăsească!
Exaltează pe fețile lor fericirea,
Nici nu știu, este noapte sau soare, ce dată, ce zi?
S-au ascuns de o lume întreagă, au tras draperia,
O iubire platonică-i atrage mai ceva c-acel fruct interzis.
El iubește, dar totuși în viața lui sunt două iubiri...
Pe ea o admiră, o sarută, o cheamă la el.
A doua iubire e muzica lui cu frumoase trăiri
Ce produce în sufletul lui un dureros măcel.
Nu poate să se despartă de ea
Ce-n momente de criză i-a ușurat răsuflarea,
În muzică el și-a jertvit libertatea,
Toți anii, credința, pielea sa albă, chiar și iubirea.
Cealaltă muză a lui tot așteaptă,
În inima ei ce durere mocnește e taină.
La fiece sunet privirea spre ușă-și îndreaptă
Și-ndurerată-i calcă următoarea haină...
”Mi-e greu, scumpul meu, eu noaptea nu dorm,
Te-aștept, dar tu veșnic ești ocupat
Nu știu cu cine, cu ce, dar eu fără tine n-am somn,
Iar tu vii fericit, implinit, uneori chiar și beat!,,
”Te rog să mă-nțelegi, scumpa mea
Cu gândul la tine eu sunt permanent,
Pe tine eu te iubesc, dar nu pot fără ea,
Nu-s vinovat eu ca am de la Domnul acest talent!,,
”Eu plec, nu rezist să te văd sărutat
De-atâtea hapsâne ce cred că ești al lor
Nopți reci și pustii mereu te-am așteptat,
De ți-e greu să alegi, plec eu, dulce amor!,,
Un urlet de groază se-aude din suflet
El strică, rupe tot ce a scris, trintește sertare
Și cade la pamânt dureros cu un muget
De animal sfâșiat de sageți zburătoare...
”Tu iarăși mă rupi, tu mă distrugi, femeie!!!
Atunci când simțeam c-am atins cerul cu tine,
Dar să știi că de azi așa se încheie
Povestea noastră de dragoste ce nu ne-aparține!,,
Trecu multă vreme: depresii si lacrimi, sticle goale, pustiu
E tot ce-l așteaptă acasă când vine,
Chiar și muzica-i pare cu gust cenușiu,
Nimic de casa lui nu-l mai ține...
”Salut, măi amice, demult te-am văzut, cum o duci?
Vreau să te felicit, în curând vei fi tată!!!,,
Iar inima lui, și-așa zdrobită în bucăți
S-a oprit... sângerând de durere toată!
O lacrimă fierbinte-l aduce la viață
Și amintiri dureroase îl cuprind îndată,
Simte cum îl înalță o singură speranță:
”Sunt cel mai fericit ca voi fi tată!!!,,
Antiiubire Partea IV
”Cine sunt eu? Sunt Om tot ca și voi!
Că port mască tare vă mai doare!?
O port ca să am mai puține nevoi
Și ca să pot uneori râde sau plânge cu voi
Să nu vă rușinați că stați lângă-un artist mare.
Și da, o mai port că nu vreau ca să știți
Ce se-ascunde în sufletul meu pustiu.
Mai fericiți ca mine vă doresc să fiți,
Dar principalul vă doresc să fiți iubiți
Așa cum eu doresc iubit să fiu...,,
Așa vorbea el cu niște scaune goale
În casă și-a improvizat o scenă.
Și vorbea de sus cu ființe imaginare,
Le povestea nervos ce îl mai doare,
Îi lăuda, apoi îi înjura fără de jenă.
”Am obosit!!! Nu de muzică, ci de voi!
Voi care sunteți niște fiare flămânde,
Tot cereți și cereți melodii și clipuri noi,
Ce nu vă place transformați în gunoi,
Iar eu am uitat de-mbrățișări plăpînde!
De ce ai plecat, tu ființă dragă?
Ce mult te iubesc o știe doar luna,
Când un om mai ceva ca o fiară poate să ragă
De durere că nimic în viață nu i se leagă,
De ce nu dorești tu să fim împreună?,,
”Da, port sub inimă copilul tău,
Lui îi dărui acum iubirea toată,
Tu ai ales să nu fii doar al meu,
La muzică și concerte te gândești mereu,
Eu, din păcate, îmi doresc o altă soartă!,,
”Azi mi-am văzut băiatul,
Auziți voi, am un băiat, AM UN BĂIAT!
Și simt că aici se încheie totul,
Își dorește o altă viață artistul,
Vă părăsește încrezut cântărețul pictat!!!,,
Mâine ultimul concert îl așteaptă,
O grea presimțire-l apasă pe suflet,
El, obosit, fața spre cer își îndreaptă,
Rugăciunea mamei pronunță în șoaptă,
Dar simte că înauntru totul e putred.
Durere de inimă, lumină puternică îl năucește,
O privire lungă în gol a țintit,
Pe scenă deodată greu se prăbușește
Și răsuflarea încet, încet i se oprește,
Dimineața asta el a presimțit!
”Tati, tati! Tati, TE IUBESC
Deschide ochii tată, nu dormi!,,
Un glas atât de dulce, îngeresc
Cînd spuse: ”Tati, te iubesc!,,
El, ofelit, pe dată tresări...
În fața lui nu erau îngeri,
Văzu femeia vieții lui cu-al său băiat,
Șiroaie, lacrimi începu să-i curgă,
Pe-ai săi fierbinte îi cuprinde,
Mulțumit c-a doua viață i s-a dat...
Antiiubire Sfârșit
(inspirată și tradusă parțial din poezia ”С любимыми не расставайтесь,, de А.Качетков)
,,- Cât e de dureros, iubito, și ce straniu
Apropiat de sol să fii și încâlcit în crengi,
Cât e de dureros, iubito, și ce straniu
Să te împarți în două când nu poti!
Nu îmi va trece niciodată rana,
Spălată chiar de lacrimi reci.
Nu îmi va trece niciodată rana,
Topită chiar și de fierbinți săgeți!„
,,- Cât voi fi vie, pe veci vom fi în doi, iubite!
Sufletul și sângele sunt de nedespărțit.
Cât voi fi vie, pe veci vom fi în doi, iubite!
Iubirea și moartea sunt veșnic la un loc!
Tu vei lua, iubite, peste tot cu tine
Inima mea, cerul și iubirea noastră!
Tu vei lua, iubite, peste tot cu tine
Pământul drag și casa părintească!”
,,- Dar dacă nu voi putea să mă apăr
De durere veșnică și dezamăgiri?
Dar dacă nu voi putea să mă apăr
De întuneric, frig și gol?”
,,- După despărțire va fi o nouă întâlnire,
Nu mă uita te rog, iubite!
După despărțire va fi o nouă întâlnire,
Ne vom întoarce ambii: tu și eu!”
,,- Dar dacă eu voi dispărea fără de știre
Peste oceane și lumina zilei?
Dar dacă eu voi dispărea fără de știre
Peste mări și orizonturi noi?”
,,- Atunci, eu mă voi ruga pentru tine
Ca să nu uiți de unde ai pornit,
Atunci eu mă voi ruga pentru tine
Să te întorci acasă-ntreg și viu...”
De cei dragi să nu vă despărțiți,
De cei dragi să nu vă despărțiți,
De cei dragi să nu vă despărțiți,
Cu tot sângele să vă contemplați în ei!
Pe veci ,,Adio” să vă spuneți,
Pe veci ,,Adio'' să va spuneți,
Pe veci ,,Adio” să vă spuneți,
Chiar pe o clipă de vă despărțiți!
Ei au fugit de lumea toată,
Pe malul mării o casă-au construit,
Trăiau în trei și nimeni nu putea să-i vadă,
Doar regretau c-atâta vreme au pierdut.
Cu tălpile fierbinți și goale,
Ei dimineața marea sărutau
Și au uitat de dor și jale
În trei ei cei mai fericiți erau!
Muzica lui de-acum era fundalul
Acestei vieți cu răni adânci și cicatrici
Și doar asa puteau să-și umple golul,
Lăsat în suflet de săgeți fierbinți.
Era o dimineață blândă,
Când el deodată auzi
O voce atât de dulce și plăpândă:
Era a fiului, ce fin să cânte începu.
El tresări de bucurie, căci recunoscu
A sa frumoasă voce din trecut
Și pentru fiu să scrie începu,
Și melodii de suflet i-a făcut.
De-atunci, a sa inimă rănită
Într-un ocean se prefăcu,
Că viața trebuie așa trăită
În fața celor dragi recunoscu!
The End...”
