Antena Căutare

David Adrian Ștefan, cel mai mic concurent de anul acesta, și o americancă de 46 de ani, și-au găsit drumul direct către bootcamp

Cel mai mic concurent de anul acesta la X Factor și-a făcut buletinul cu doar câteva zile înainte de audițiile X Factor și se numește David Adrian Ștefan.

David Adrian Ștefan, cel mai mic concurent de anul acesta, și o americancă de 46 de ani, și-au găsit drumul direct către bootcamp

Puștiul cu o voce uluitoare i-a amintit lui Ștefan Bănică de o întâlnire mai veche a lor, în timpul filmărilor la ”Liber ca pasărea cerului”, când David i-a promis că imediat ce regulamentul îi va permite va urca pe scena X Factor. Așteptarea a meritat pentru că David a reușit să îi cucerească pe cei patru jurați, iar Loredana i-a oferit votul decisiv pentru a ajunge direct în Bootcamp.

”Avem multe chestii în comun, eu la 14 ani câștigam primul meu concurs de talente, ”Steaua fără nume”, așa că aș vrea să îți dau o mare, mare șansă: un mare DA!”, i-a spus jurata care îi va fi și mentor.

David Adrian Ștefan, cel mai mic concurent de anul acesta, și o americancă de 46 de ani, și-au găsit drumul direct către bootcamp

Crescută în Statele Unite ale Americii, Lakeetra Knowels a început să cânte în biserică, încă din copilărie, însă viața și, mai ales iubirea, au determinat-o să se mute în Italia în urmă cu 13 ani. Chiar dacă relația nu a fost una de durată, americanca acum în vârstă de 46 de ani a rămas în Milano, unde predă muzica la o grădiniță. Numele său, unul cu rezonanță în lumea muzicală mondială, le-a atras atenția și juraților X Factor, așa că nu au putut să nu o întrebe dacă există o legătura între ea și Beyonce Knowels. ”Sunt destul de sigură că suntem înrudite, va trebui să îmi sun bunica la noapte ca să îmi explice exact ce legătură de rudenie avem. Nu suntem atât de apropiate să ne vedem la adunări de familie, dar suntem rude”, a explicat amuzată americanca. Talentul clar este moștenire de familie, așa că după ce a cântat, Ștefan Bănică a îndrăznit chiar să o roage pe Lakeetra să interpreteze și gospel. ”Lakeetra, ești lozul meu norocos!”, a spus Delia încântată la final, iar americanca a primit cele patru voturi pentru a ajunge direct în Bootcamp.

Articolul continuă după reclamă

David Adrian Ștefan, cel mai mic concurent de anul acesta, și o americancă de 46 de ani, și-au găsit drumul direct către bootcamp

Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.

David Adrian Ștefan, cel mai mic concurent de anul acesta, și o americancă de 46 de ani, și-au găsit drumul direct către bootcamp

Lakeetra Knowles, o voce senzațională. Concurenta a cucerit juriul X Factor din primele secunde... Ilona, una dintre "cele mai mari vedete" de la X Factor. S-a distrat și i-a distrat pe toți în culise...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x