Antena Căutare

X Factor 2020. Ele sunt concurentele care l-au convins pe Bănică să le ofere un scaun în Bootcamp și un loc în etapa următoare

S-a încheiat și cel de-al doilea Bootcamp din sezonul 9 al competiției X Factor. Ștefan Bănică a ales trei fete care vor merge în etapa următoare a show-ului.

Ioana Ardelean, Alexandra Sîrgi, Andrada Precup trec în etapa următoare
Acestea sunt concurentele care l-au convins pe Ștefan Bănică să le ofere un scaun în Bootcamp și un loc în etapa următoare

Sezonul 9 al emisiunii X Factor poate fi urmărit JOI și VINERI, de la ora 20:30, la Antena 1!

A fost o seară în care Bănică a fost pus în încurcătură, în care a oferit scaune, apoi s-a răzgândit la apariția altor concurente. Săptămâna viitoare, joi și vineri de la 20:30 Florin Ristei Și Delia își vor alege și ei concurenții pentru etapa următoare a competiției.

Concurentele din categoria 14-24 de ani care merg mai departe

După o seară în care Ștefan Bănică a trebuit să se gândească foarte bine care dintre fete au cele mai mari șanse să câștige Finala X Factor, acesta a decis următoarea componență: Alexandrea Sîrghi, Ioana Ardelean și Andrada Precup.

Ceilalți jurați au recunoscut că grupa lui Ștefan Bănică este una foarte puternică, formată din fete care au calități scenice excepționale.

X Factor #DENEOPRIT ⏩ Urmărește noul sezon JOI și VINERI, la ora 20:30, la Antena 1 și pe Antena Play!​

Alexandra Sîrghi

Alexandrea Sîrghi a interpretat melodia „Love on top” de la Beyonce, a fost stăpână pe moment, a făcut show și-a aruncat pălăria la pământ și l-a ridicat în picioare pe Ștefan Bănică.

Încă de când a urcat pe scenă, colegele de pe scaune și cele din culise au fost convinse că Alexandra va merge mai departe în competiție.

Citește și: X Factor 2020. Ce se întâmplă în Bootcamp și cum ajung concurenții în grupele celor 4 jurați

Juratul-îndrumător al categoriei de vârstă 14-24 de ani a mărturisit că s-a temut inițial de dificultatea piesei pe care a ales-o Alexandra, însă aceasta a reușit să creeze un moment de excepție.

Alexandra Sîrghi a participat la X Factor și în sezonul 6, când nu a reușit să treacă de Bootcamp. În sezonul 9 Alexandra a venit mult mai bine pregătită și mai sigură pe ea și se află printre cele 3 concurente alături de care Bănică merge în etapa Duelurilor.

Ioana Ardelean

Ioana Ardelean a interpretat melodia „I'm Not The Only One” și l-a convins pe Ștefan Bănică să ridice de pe scaun o concurentă. Frumuseța și vocea ei sunt atuuri care o diferențiază în această competiție.

„Extrem de frumușică și de talentată. Emani o energie pozitivă. Zâmbetul tău pentru televiziune face cât un but de rating cel puțin de fiecare dată când deschizi gura”, i-a spus Ștefan Bănică.

Delia i-a mărturisit Ioanei că o vede ajungând departe în lumea artistică: „Ești genul de artist pe care îl văd pe culmile succesului. Ești minunată”, i-a spus Delia Ioanei Ardelean.

Andrada Precup

Andrada Precup a oferit un moment de excepție în Bootcamp, jurații au aplaudat-o în picioare și au catalogat momentul ca fiind unul mult decât perfect. Andrada a interpretat melodia „ Lie Ciocârlie” și l-a emoționat până la lacrimi pe juratul-îndrumător.

Citește și: X Factor 2020: Ei sunt concurenții din grupa Loredanei care au trecut de Bootcamp și merg în etapa următoare a show-ului

„E extraordinar. Mi se întâmplă rar ca cineva să mă facă să mă emoționez atât de tare. E o capacitate rară să transmiți așa ceva. E dincolo de concurs. Ești excepțională! Ce s-a întâmplat acum a fost de 10 ori mai puternic decât a fost la repetiții. Dumnezeu ți-a luat pe o parte și ți-a dat pe alta pentru că ai un auz perfect. Ce ai făcut de una singură, fără niciun instrument… Eu sunt încă șocat”, a fost reacția lui Ștefan Bănică la prestația Andradei, luând decizia de a o ridica pe Oana pentru a-I oferi un scaun Andradei.

X Factor 2020. Andrada Precup, moment de excepție în Bootcamp. Ștefan Bănică, emoționat până la lacrimi: „A fost extraor... X Factor 2020. Ioana Ardelean a ridicat o concurentă de pe scaun, în Bootcamp. Delia: „Vei face treabă în țărișoara asta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 16 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mariei Dragomiroiu
Hello Chef sezonul 7, 16 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Mariei Dragomiroiu Sambata, 16.03.2024, 15:30
Ultimele știri
x