Antena Căutare

Articole despre descoperire

Amprentele celui mai mare dinozaur din lume, descoperite de curând! Unde se aflau

Amprentele celui mai mare dinozaur din lume, descoperite de curând! Unde se aflau

Amprente ale celui mai mare dinozaur care a trăit vreodată pe planetă au fost descoperită în Scoţia, potrivit The Telegraph.

Miercuri, 04.04.2018, 09:50
Nici Dumnezeu nu putea să vadă atât de departe! Descoperirea magnifică din mijlocul Universului!

Nici Dumnezeu nu putea să vadă atât de departe! Descoperirea magnifică din mijlocul Universului!

Hubble continuă să trimită surprize pe Pământ, chiar și după aproape trei decenii de muncă spațială. Telescopul a capturat imaginea celei mai îndepărtate stele, numită Icarus.

Marti, 03.04.2018, 17:33
Descoperirea bizară care i-a făcut pe cercetători să se întrebe dacă există Dumnezeu pe lume!

Descoperirea bizară care i-a făcut pe cercetători să se întrebe dacă există Dumnezeu pe lume!

O mumie de 15 centimetri a fost descoperită în Chile. Testele au confirmat că aceasta reprezintă resturile unui nou-născut care a suferit multiple mutații genetice.

Duminica, 01.04.2018, 16:02
Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei trei cești de cafea pe zi. Descoperire uimitoare

Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei trei cești de cafea pe zi. Descoperire uimitoare

Deși se spune că nu este bine să consumi o cantitate mare de cafea, oamenii de știință au altă părere. Conform oamenilor de știință, persoanele care aleg să consume trei cești de cafea pe zi au risc mai mic de a se confrunta cu afecțiuni cardiovasculare. Ba mai mult, se pare că ar putea preveni infarcul, conform unui studiu realizat de experții de la Universitatea din Sao Paulo. 

Vineri, 30.03.2018, 09:19
Descoperire macabră în Prahova

Descoperire macabră în Prahova

Trupul fără viaţă şi dezbrăcat al unei femei a fost găsit la marginea terenului de fotbal din Ologeni de copiii ieşiţi la joacă. Puştii au alertat imediat autorităţile. Iar poliţiştii au stabilit rapid că victima este o localnică...

Joi, 29.03.2018, 07:36
Descoperire monumentală a oamenilor de știință! Ce au descoperit într-un diamant unic

Descoperire monumentală a oamenilor de știință! Ce au descoperit într-un diamant unic

Pentru prima dată, oamenii de știință au descoperit perovskitul de silicat de calciu (CaSiO3) pe suprafața Pământului. Acesta poate fi al patrulea cel mai abundent mineral de pe Pământ, dar nu a fost văzut niciodată în natură. Asta pentru că devine instabil la suprafața planetei.

Vineri, 09.03.2018, 16:29
Cea mare DESCOPERIRE A OMENIRII. Obiectul ULUITOR care dovedește existența unui personaj din Biblie!

Cea mare DESCOPERIRE A OMENIRII. Obiectul ULUITOR care dovedește existența unui personaj din Biblie!

Arheologii au descoperit ceva ce ar putea fi prima dovadă fizică a Bibliei. Are legătură cu Isaia, profetul venerat de Iudaism, Creștinism și Islam. Cercetătorii cred că au descoperit o adevărată comoară,...

Joi, 08.03.2018, 08:03
De ce avem déjà vu. Explicația științifică logică

De ce avem déjà vu. Explicația științifică logică

Sentimentul de déjà vu este des întâlnit și nu există persoană care să nu-l fi avut până acum. Apare brusc, într-un mod ciudat, și oferă senzația că ai mai făcut un lucru, ai mai văzut un detaliu sau ai mai auzit ceva anume.

Miercuri, 07.03.2018, 20:37
Descoperirea care va schimba istoria. GAURA NEAGRĂ te ajută să trăiești în viitor. Teoria șocantă dezvăluită în urmă cu puțin timp

Descoperirea care va schimba istoria. GAURA NEAGRĂ te ajută să trăiești în viitor. Teoria șocantă dezvăluită în urmă cu puțin timp

Găurile negre sunt cele mai stranii fenomene din spaţiu şi fizicienii recunosc că încă nu pot şti exact ce se întâmplă în interiorul lor. Există multe teorii, iar una din ele susţine că în interiorul acestora ar putea exista civilizaţii foarte avansate. Mai mult, afirmă un fizician, chiar şi universul nostru s-ar afla, de fapt, într-o uriaşă gaură neagră.

Marti, 06.03.2018, 17:36
Video. Descoperirea care a îngrozit pe toată lumea! Iată unde se afla "Poarta spre Iad"

Video. Descoperirea care a îngrozit pe toată lumea! Iată unde se afla "Poarta spre Iad"

Deşi descoperirea nu a fost făcută acum, craterul a îngrozit pe toată lumea din cauza felului în care arată. Recent, însă, "Poarta spre Iad" a început să fie vizibilă şi cu ajutorul Google Earth.

Vineri, 02.03.2018, 13:08
Biserica se cutremură din temelii! Ce s-a întâmplat la Sfântul Mormânt al lui Iisus Hristos, pentru prima oară în sute de ani!

Biserica se cutremură din temelii! Ce s-a întâmplat la Sfântul Mormânt al lui Iisus Hristos, pentru prima oară în sute de ani!

Biserica se cutremură din temelii după ce o veste cumplită a făcut înconjurul lumii! Ce s-a întâmplat la Sfântul Mormânt, locul în care a fost Iisus Hristos înmormântat! Detaliile întrec orice imaginație!

Duminica, 25.02.2018, 18:02
Alexandru Arșinel, cu ochii în lacrimi! Artistul face o dezvăluire cutremurătoare despre Stela Popescu! „E groaznic...”

Alexandru Arșinel, cu ochii în lacrimi! Artistul face o dezvăluire cutremurătoare despre Stela Popescu! „E groaznic...”

Alexandru Arșinel este sfâșiat de durere după pierderea actriței Stela Popescu! Cu lacrimi în ochi, artistul face o mărturisire cutremurătoare!

Sambata, 24.02.2018, 16:37
Vameșii au găsit într-un autocar o valiză misterioasă! Când au deschis-o au trăit un adevărat șoc! Ce era înăuntru

Vameșii au găsit într-un autocar o valiză misterioasă! Când au deschis-o au trăit un adevărat șoc! Ce era înăuntru

Vameșii francezi au controlat atent un autocar și nu mică le-a fost surpriza atunci când au descoperit o valiză misterioasă! Conținutul acesteia i-a șocat și oamenii au chemat imediat poliția!

Sambata, 24.02.2018, 11:23
Detalii neștiute despre Stela Popescu! Ce a lăsat actrița în cabina de probă a teatrului, după ultimul spectacol!

Detalii neștiute despre Stela Popescu! Ce a lăsat actrița în cabina de probă a teatrului, după ultimul spectacol!

La trei luni de moartea actriței Stela Popescu ies la iveală detalii neștiute! Ce a lăsat artista în cabina ei de probă de la teatru?

Vineri, 23.02.2018, 23:18
O femeie și-a cumpărat un inel ieftin și l-a purtat 30 de ani, fără să știe ce secret ascudne bijuteria! Ce detaliu a aflat

O femeie și-a cumpărat un inel ieftin și l-a purtat 30 de ani, fără să știe ce secret ascudne bijuteria! Ce detaliu a aflat

O femeie a profitat de un târg de antichități și și-a cumpărat un inel clasic. Acum, la 30 de ani de la întâmplare, aceasta a descoperit ceva fabulos!

Marti, 13.02.2018, 15:09
Bombă din al Doilea Război Mondial, găsită lângă o benzinărie din România. Poliţiştii au izolat zona

Bombă din al Doilea Război Mondial, găsită lângă o benzinărie din România. Poliţiştii au izolat zona

O bombă din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită miercuri în fostul lac Pescăruş, din apropierea unei benzinării, în municipiul Satu Mare, aceasta fiind ridicată de pompieri, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Marius Siladi.

Miercuri, 07.02.2018, 23:03
O balenă ucigașă a învățat să...vorbească! Mamiferul salută, numără și își cheamă îngrijitoarea la nevoie!

O balenă ucigașă a învățat să...vorbească! Mamiferul salută, numără și își cheamă îngrijitoarea la nevoie!

Când auzi despre balene ucigașe, cel mai probabil îți faci o imagine despre o vietate periculoasă. Totuși, oamenii de știință au reușit să învețe o orcă să vorbească!

Joi, 01.02.2018, 19:41
SENZAȚIONAL! A fost descoperită o bucată de 80 de metri din ZIDUL BERLINULUI, varianta originală! ”Știam din 1999, dar n-am vrut să spun, să nu-l dărâme!”

SENZAȚIONAL! A fost descoperită o bucată de 80 de metri din ZIDUL BERLINULUI, varianta originală! ”Știam din 1999, dar n-am vrut să spun, să nu-l dărâme!”

Un istoric german amator, Christian Bormann, 37 de ani, a anunțat că a găsit ceea ce pare a fi ultima bucată din ZIDUL BERLINULUI, varianta originală, despre care nu se știa nimic. Conform spuselor sale, este vorba despre 80 de metri ridicați în 1961 și ”adăpostiți” de o pădure, în districtul Pankow, în nord-estul Berlinului. ”Descoperirea” nu pare a fi, însă, descoperire: ”Știam din 1999, dar am preferat să tac, pentru ca structura să nu fie demolată”

Marti, 30.01.2018, 13:44
Cum arăta o adolescentă acum 9000 de ani. Cercetătorii i-au reconstruit portretul

Cum arăta o adolescentă acum 9000 de ani. Cercetătorii i-au reconstruit portretul

Oamenii de stiinta au reusit sa reconstruiasca fata unei adolescente care a trait acum 9000 de ani.

Marti, 30.01.2018, 13:07
Surpriză uriașă pentru pădurarii din Caraș-Severin! Peste ce au dat cei de la Ocolul Silvic Mehadia (VIDEO)

Surpriză uriașă pentru pădurarii din Caraș-Severin! Peste ce au dat cei de la Ocolul Silvic Mehadia (VIDEO)

Surpriză uriașă pentru pădurarii din cadrul Ocolului Silvic Mehadia din Caraș-Severin! În timp ce mergeau prin pădure, oamenii au dat peste ceva de-a dreptul surprinzător! Nu au ratat momentul și au filmat totul. În scurt timp, clipul video a devenit viral pe Facebook!

Joi, 25.01.2018, 12:27
Descoperirea șocantă a unui pescar când a spintecat peștele prins. Ce se afla în interior depășește orice imaginație

Descoperirea șocantă a unui pescar când a spintecat peștele prins. Ce se afla în interior depășește orice imaginație

Descoperire șocantă a unui pescar din Costa Rica. În timp pe pescuia în largul apelor, bărbatul a văzut că unul dintre pești nu arăta prea bine, astfel că a decis să-l spintece să vadă cauza.

Marti, 23.01.2018, 12:53
Descoperire fără precedent în România! Ce a apărut în urmă cu câteva zile, pe râul Olt!

Descoperire fără precedent în România! Ce a apărut în urmă cu câteva zile, pe râul Olt!

Descoperire uriașă pe râul Olt! Surpriza a fost mare când s-a văzut ce a apărut în urmă cu câteva zile, la suprafața apei. Chiar dacă inițial nu s-a crezut că ar fi vorba despre ceva real, ulterior informația a fost confirmată!

Marti, 23.01.2018, 09:55
Polițiștii au venit să facă razie într-o locuință, dar au dat nas în nas cu monstrul! Descoperirea i-a băgat pe toți în sperieți!

Polițiștii au venit să facă razie într-o locuință, dar au dat nas în nas cu monstrul! Descoperirea i-a băgat pe toți în sperieți!

Polițiștii s-au prezentat de urgență la o adresă pentru a face o razie într-o locuință, dar au avut parte de surpriza vieții lor! Descoperirea făcută întrece orice scenariu de la Hollywood!

Luni, 22.01.2018, 13:27
Descoperire şocantă în Braşov!

Descoperire şocantă în Braşov!

Într-o locuinţă din centrul oraşului, poliţiştii au găsit trupurile a două femei, mamă şi fiică, în stare avansată de putrefacţie. Vecinii au fost cei care dat alarma, după ce au observat că uşile şi geamurile casei erau forţate....

Joi, 18.01.2018, 07:34
Descoperire macabră în Brașov. Două femei, mamă și fiică, găsite moarte în propria lor locuință după aproape doi ani!

Descoperire macabră în Brașov. Două femei, mamă și fiică, găsite moarte în propria lor locuință după aproape doi ani!

Un caz cutremurător agită spiritele într-un cartier brașovean. Polițiștii au descoperit două femei moarte într-o casă din orașul de sub Tâmpa. Cazul e cu atât mai ciudat cu cât cele două erau de negăsit de...

Miercuri, 17.01.2018, 15:00
Imaginea aceasta ascunde un adevăr crunt! Ce le făceau părinții celor 13 copii ai lor, chiar în propria casă, e înfiorător

Imaginea aceasta ascunde un adevăr crunt! Ce le făceau părinții celor 13 copii ai lor, chiar în propria casă, e înfiorător

Americanii David şi Louise Turpin au fost inculpaţi pentru tortură şi punerea în pericol a celor 13 copii ai lor. Cei doi au fost descoperiţi, după ce o fiică al lor, de 17 ani, a reuşit să sune duminică la 911, iar apoi poliţiştii au descoperit "casa terorii" din Perris, California.

Marti, 16.01.2018, 16:15
La nouă ani, un copil a pierdut un portofel într-un teatru. I-a fost returnat 71 de ani mai târziu, iar fotografiile din interior erau intacte

La nouă ani, un copil a pierdut un portofel într-un teatru. I-a fost returnat 71 de ani mai târziu, iar fotografiile din interior erau intacte

Uneori viața bate orice scenariu cinematografic! La nouă ani, un copil a pierdut un portofel într-un teatru. I-a fost returnat 71 de ani mai târziu, iar fotografiile din interior erau intacte.

Luni, 15.01.2018, 13:31
Imagini uimitoare, în mijlocul iernii! În grădină unei femei din Galați s-au copt căpșunile

Imagini uimitoare, în mijlocul iernii! În grădină unei femei din Galați s-au copt căpșunile

Căpşunile din curtea casei unei femei din municipiul Galaţi aproape s-au copt, în mijlocul lunii ianuarie, din cauza temperaturilor neobişnuit de mari de pe parcursul iernii, însă specialiştii se aşteaptă ca odată cu venirea frigului plantele respective să-şi întrerupă perioada de vegetaţie. O femeie din municipiul Galaţi a constatat, cu surprindere, că în curtea casei sale, la mijlocul lunii ianuarie, s-au copt deja căpşunile.

Vineri, 12.01.2018, 16:23
Așa arată un chec cu fructe făcut acum 106 ani și conservat, perfect, în Antarctica, din timpul faimoasei expediții tragice a lui Robert Scott. ”Are un miros atrăgător!”

Așa arată un chec cu fructe făcut acum 106 ani și conservat, perfect, în Antarctica, din timpul faimoasei expediții tragice a lui Robert Scott. ”Are un miros atrăgător!”

Printre cele 1.500 de obiecte descoperite de către Trustul pentru Patrimoniul Antarctic în zona Capului Adare, de la Polul Sud, se găsește și un chec de fructe făcut acum 106 ani, pentru expediția lui Robert Scott, încheiată tragic. ”Conserva nu era corodată grav, iar prăjitura, învelită într-o foiță de hârtie, arăta senzațional. Mai mult, avea un miros atrăgător”, a declarat managerul de program Lizzie Meek

Joi, 11.01.2018, 12:47
Descoperire impresionantă într-un sit preistoric. Autoritățile anunță!

Descoperire impresionantă într-un sit preistoric. Autoritățile anunță!

În timpul unor excavaţii făcute de arheologi, a fost descoperit „un sit mai puţin obişnuit şi important, de o jumătate de milion de ani”, transmite AFP.

Luni, 08.01.2018, 14:44
Descoperire șocantă! Ce spun despre tine semnele din naștere

Descoperire șocantă! Ce spun despre tine semnele din naștere

Mai mult de jumătate din populația globului are semne din naștere pe piele, sub forme diferite.

Miercuri, 03.01.2018, 13:33
Descoperire înfiorătoare! Copil minor, obligat să-și îngroape propria mamă: Anchetatorii spun că femeia ar fi fost acoperită de vie

Descoperire înfiorătoare! Copil minor, obligat să-și îngroape propria mamă: Anchetatorii spun că femeia ar fi fost acoperită de vie

Descoperire macabră într-o localitate din județul Iași. Trupul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 35 de ani a fost descoperit într-o groapă, fiind băgată acolo de către concubinul și fiul ei minor în vârstă de doar 15 ani. 

Miercuri, 03.01.2018, 10:41
Descoperire impresionantă în Oraşul Sfânt. Sigiliul Guvernatorului Ierusalimului, vechi de 2.700 de ani, a fost găsit de arheologii israelieni

Descoperire impresionantă în Oraşul Sfânt. Sigiliul Guvernatorului Ierusalimului, vechi de 2.700 de ani, a fost găsit de arheologii israelieni

Sigiliul, de mărimea unei monede, are inscripţionaţi doi bărbaţi în picioare care se privesc unul pe altul şi care poartă haine în dungi până la genunchi.

Marti, 02.01.2018, 08:02
Pompierii din Ploieşti au făcut o descoperire macabră

Pompierii din Ploieşti au făcut o descoperire macabră

Într-o casă pe care veniseră să o evacueze au găsit un bărbat mort. Salvatorii fuseseră chemaţi de urgenţă după ce o ţeavă de gaze a fost avariată de o maşină scăpată de sub control. Şoferul ar fi fugit apoi, spun oamenii care...

Joi, 28.12.2017, 07:30
Descoperire uluitoare pentru lumea creștină de pretutindeni! Ce au găsit arheologii în pământ

Descoperire uluitoare pentru lumea creștină de pretutindeni! Ce au găsit arheologii în pământ

Descoperire uluitoare pentru creștinii din întreaga lume! O adevărată minune a fost scoasă lumină de o echipă de arheologi din Israel! 

Vineri, 22.12.2017, 13:45
Un cerc bizar a apărut pe peretele camerei unui tânăr! Ce descoperire uriașă a făcut acesta

Un cerc bizar a apărut pe peretele camerei unui tânăr! Ce descoperire uriașă a făcut acesta

Un bărbat a observat într-o zi că pe peretele unei încăperi din casa sa a apărut brusc un cerc bizar. În scurt timp a făcut o descoperire uriașă!

Miercuri, 13.12.2017, 22:15
Descoperirea șocantă a unui cercetător. Ești spionat în timp ce tastezi la calculator. Laptopurile produse de acest gigant IT sunt afectate

Descoperirea șocantă a unui cercetător. Ești spionat în timp ce tastezi la calculator. Laptopurile produse de acest gigant IT sunt afectate

Un cercetător în domeniul securităţii a descoperit că pe sute de modele de laptopuri HP este ascuns un fişier care înregistrează tot ce scrii. 

Marti, 12.12.2017, 11:32
Muncitorii de pe un șantier de construcții din Galați au descoperit bombe de aviație din Al Doilea Război Mondial!

Muncitorii de pe un șantier de construcții din Galați au descoperit bombe de aviație din Al Doilea Război Mondial!

Cinci bombe de aviație din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite de niște muncitori care lucrau pe un șantier de construcții din satul Costi din vecinătatea municipiului Galați, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, Eugen Chiriță.

Duminica, 10.12.2017, 13:42
Descoperire uimitoare a oamenilor de știință! A fost găsită după 13,1 miliarde de ani

Descoperire uimitoare a oamenilor de știință! A fost găsită după 13,1 miliarde de ani

O oamenii de știință au descoperit cea mai veche gaură neagră supermasivă descoperită vreodată, care ar avea de 800 de ori masa Soarelui nostru și s-ar fi format la 690 de milioane de ani după Big Bang, relatează Courrier International și post-gazette.com.

Vineri, 08.12.2017, 14:54
Descoperirea care explică de ce ești dependent de telefon! Totul e în creier și nimeni nu știe cum o să scăpăm!

Descoperirea care explică de ce ești dependent de telefon! Totul e în creier și nimeni nu știe cum o să scăpăm!

Dacă ești tot timpul lipit de telefon, nu este vina ta, ci a unui dezechilibru chimic din creierul tău.

Luni, 04.12.2017, 16:11
Lumea creștinătății se zguduie din temelii! Ce a fost descoperit la Mormântul Sfânt de la Ierusalim

Lumea creștinătății se zguduie din temelii! Ce a fost descoperit la Mormântul Sfânt de la Ierusalim

Descoperire ce pune lumea creștină pe jar! Un detaliu ieșit la iveală de curând a stârnit o adevărată controversă pe tema Mormântului Sfânt, despre care se spune că ar aparține lui Iisus Hristos.

Joi, 30.11.2017, 10:41
Descoperirea care răstoarnă ce se scrie în Biblie despre Iisus Hristos. Mormântul lui este mai vechi decât s-a crezut

Descoperirea care răstoarnă ce se scrie în Biblie despre Iisus Hristos. Mormântul lui este mai vechi decât s-a crezut

Cercetătorii au făcut o nouă descoperire care contrazice Biblia. Cercetările de la mormântul lui Isus Cristos au confirmat că acesta datează din anul 345, era împăratului Constantin.

Miercuri, 29.11.2017, 13:36
Un șofer a văzut că s-a stricat geamul de la mașină și a vrut s-o repare, dar a găsit ceva fabulos înăuntrul ușii!

Un șofer a văzut că s-a stricat geamul de la mașină și a vrut s-o repare, dar a găsit ceva fabulos înăuntrul ușii!

Un bărbat a vrut să își facă ordine și curat în mașină, dar a găsit ceva de-a dreptul șocant.

Sambata, 25.11.2017, 23:58
DESCOPERIRE uluitoare în Gorj, făcută de un localnic. Era, poate, cel mai folosit obiect din perioada dacică

DESCOPERIRE uluitoare în Gorj, făcută de un localnic. Era, poate, cel mai folosit obiect din perioada dacică

În urmă cu două zile, a fost descoperită o matriță pentru confecționat monede dacice. Doi locuitori ai orașului Târgu-Cărbunești au găsit-o într-o pădure din oraș și au predat-o autorităților.

Marti, 21.11.2017, 08:31
Descoperire uluitoare! Prima genă anti-îmbătrânire există deja pe Pământ: oamenii trăiesc cu 10% mai mult

Descoperire uluitoare! Prima genă anti-îmbătrânire există deja pe Pământ: oamenii trăiesc cu 10% mai mult

A fost descoperită prima genă anti-îmbătrânire de către oamenii de știință de la Northwestern University. Cei care o dobândesc trăiesc cu 10% mai mult decât în mod normal și au mai puține riscuri de a face diabet sau boli cardiovasculare.

Luni, 20.11.2017, 11:14
Moment istoric pentru ÎNTREAGA OMENIRE: „E o descoperire EPOCALĂ. Când am văzut ce iese din pământ am rămas ÎNLEMNIȚI!”

Moment istoric pentru ÎNTREAGA OMENIRE: „E o descoperire EPOCALĂ. Când am văzut ce iese din pământ am rămas ÎNLEMNIȚI!”

Arheologii din lumea întreagă urmăresc cu sufletele la gură cum o echipă formată din specialiști egipteni și germani scot la viață una dintre cele mai mari minuni de la apariția vieții pe pământ

Sambata, 18.11.2017, 07:35
Fenomenal. Urmele filmate pe Lună care dezvăluie MARELE SECRET! Imaginile CARE DOVEDESC TOTUL!

Fenomenal. Urmele filmate pe Lună care dezvăluie MARELE SECRET! Imaginile CARE DOVEDESC TOTUL!

Dacă până acum aveai dubii că Neil Armstrong n-a ajuns niciodată pe Lună și că totul a fost o conspirație a NASA, aruncă un ochi pe aceste imagini.

Miercuri, 15.11.2017, 15:20
Descoperire uluitoare! S-a găsit VIAȚĂ pe o altă planetă

Descoperire uluitoare! S-a găsit VIAȚĂ pe o altă planetă

O nouă planetă a fost adăugată pe lista încă restrânsă a celor mai bune candidate pentru căutarea unor semne de viață dincolo de sistemul nostru solar, a anunțat miercuri Observatorul European de Sud (ESO), care are sediul în Garching bei München, Germania, informează AFP.

Miercuri, 15.11.2017, 14:41
Descoperire șocantă! Sunt 40 de morminte în diferite stadii de conservare: ”Unele dintre cadavre s-au păstrat integral”

Descoperire șocantă! Sunt 40 de morminte în diferite stadii de conservare: ”Unele dintre cadavre s-au păstrat integral”

Un cimitir datând din Evul Mediu a fost descoperit pe insula Mont Saint-Michel, a anunţat vineri Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP). A fost descoperit la sfârşitul lui 2016, pe strada principală, cu ocazia lucrărilor de refacere a canalizării, potrivit site-ului culturebox.francetvinfo.fr, citat de news.ro.

Sambata, 11.11.2017, 18:52
Descoperire ce poate elucida unul dintre misterele construcţiilor mayaşe

Descoperire ce poate elucida unul dintre misterele construcţiilor mayaşe

Arheologii mexicani şi cei americani au făcut o descoperire ce poate elucida unul dintre misterele construcţiilor mayaşe. După ce au analizat piramida lui Kukulkan din Mexic, specialiştii sunt de părere că un întreg oraş era conectat...

Sambata, 11.11.2017, 09:18

Ultimele știri

x