Antena Căutare

Aseară, la Antena 1, serialul Adela, lider de audienţă

Telespectatorii au urmărit în număr mare continuarea poveştii Adela. Cele mai noi episoade s-au impus ca lider de audienţă, la nivel comercial. Peste 1.4 milioane de telespectatori, la nivel naţional, urmăreau în minutul de aur, 21:48, deznodământul celor mai noi episoade ale serialului Adela.

Adela a fost lider de audiență, peste competitori, cu cele mai recente episoade difuzate pe Antena 1 | Antena 1

Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 21:28-23:06, serialul Adela a condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, cu o audiență medie de 5.4 puncte de rating și 17.7% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro TV, cu MasterChef, cu o medie de 5.1 puncte de rating şi 16.7 cotă de piaţă.

Cele mai noi episoade Adela, difuzate aseară la Antena 1 au confirmat încă o dată regula că în familia Andronic o bucurie vine întotdeauna urmată de un necaz. De data aceasta, povestea se împarte între salvarea unei vieţi şi posibila pierdere a alteia. Deşi Martha (Carmen Ionescu) îşi doreşte foarte mult să trăiască, pentru a-şi vedea nepoţelul, este foarte posibil ca acest lucru să nu se întâmple.

Tot aseară, Delia (Anca Androne), Mihai (Alecsandru Dunaev) şi Paul (Mihai Călin) pun la cale un plan pentru a falimenta televiziunea şi a scăpa de Lucian, pentru ca ulterior să o recupereze. De cealaltă parte, Martha simte pericolul şi îi cere lui Lucian să îi promită că nu se va atinge de copulul Adelei, moment în care Andreea (Oana Moşneagu) află că Lucian şi-a ucis propriul copil, când a otrăvit-o Mona (Andreea Ibacka).

Hotărâtă să îi spună Adelei (Mara Oprea) ce a aflat, nu mai apucă să facă asta, deoarece Adelei I se face rău şi ajunge direct la spital. Singurele veşti pe care Mihai le află sunt că Adela naşte, iar copilul nu este bine.

Articolul continuă după reclamă

Ce se va întâmpla cu copilul Adelei şi al lui Mihai, telespectatorii vor afla urmărind cele mai noi episoade Adela, joi viitoare, de la 20:30, la Antena 1.

Adela sezon 3, rezumat 7 aprilie 2022. Adela naște iar copilul este în pericol...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele româneşti!
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o mulțime de reacții
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x