Antena Căutare

Oana Moșneagu, din serialul Adela, vacanță cu peripeții: ”S-a încheiat într-un mod nu tocmai plăcut”

Vacanță cu peripeții pentru Oana Moșneagu, interpreta Andreei, din serialul Adela, ce va avea premiera joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1!

Vacanță cu peripeții pentru Oana Moșneagu, interpreta Andreei, din serialul Adela, ce va avea premiera joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1! | Antena 1

Actrița a trăit o mulțime de experiențe palpitante și pline de adrenalină, însă o activitate banală, la finalul vacanței, i-a schimbat complet planurile pentru următoarea perioadă.

Multe plimbări, prieteni și familie – așa s-ar rezuma vacanța aproape perfectă pentru Oana Moșneagu. ”Aproape” nu din cauza locurilor sau a experiențelor trăite, ci pentru că tocmai finalul concediului i-a dat planurile peste cap.

Oana Moșneagu, vacanță cu peripeții

”În vacanța aceasta am fost la munte, la Sighișoara, în Grecia, din nou la munte, acasă la ai mei, am încercat să mă plimb cât mai mult și să petrec timp alături de prietenii mei. În vacanța din Grecia au fost și Vlad Gherman și Mara Oprea și, în general, ieșirile din această vara au fost alături de ei sau de prietenii mei din afara distribuției serialului Adela. Cel mai frumos a fost în Grecia, unde am fost mulți, am închiriat o casă doar pentru noi, ne plimbam cu mașinile ca să găsim plaje, am sărit de pe stânci.

Articolul continuă după reclamă

La munte m-am plimbat cu bicicleta, iar la Sighișoara am avut parte și de o întâlnire pline de căldură, ne-am revăzut cu oameni alături de care am filmat pentru cel de-al doilea sezon Adela, care va avea premiera pe 19 august, la Antena 1. Am reușit să ajung și la Viscri, unde am vizitat cetatea superbă, am băut o socată bună, dar vacanța s-a încheiat într-un mod nu tocmai plăcut...”, povestește Oana Moșneagu.

Citește și: Coloana sonoră a celui de-al doilea sezon al serialului Adela este o melodie celebră a Deliei

Actrița a avut parte de un accident la întoarcerea din vacanță, chiar în ziua aniversării ei. ”De ziua mea am căzut și mi-am fracturat o mână... Prima dată am crezut că e o entorsă, dar investigațiile medicale au arătat că e o fractură, ceea ce va complica puțin lucrurile la filmări, pentru că scenariul este scris într-un anumit fel, iar noi va trebui să ne adaptăm.

E incredibil, m-am cățărat pe stânci prin Grecia, m-am dat pe munte cu bicicleta, am făcut offroad la Sighișoara, am fost copilot la un raliu retro și n-am pățit nimic, iar cu două zile înainte de filmări am reușit să îmi rup mâna doar pentru că am alergat puțin și am căzut”, a mai spus Oana.

Telespectatorii vor putea urmări continuarea poveştii ce se bucură de o echipã de producţie cu o vastã experienţã în lumea serialului, dar şi de o distribuţie de excepţie.

Citește și: Ioana Ginghină, vacanţă în familie, în Spania şi în Grecia, înaintea revenirii pe platoul de filmare de la Adela

Anca Sigartău, Marian Râlea, Carmen Ionescu, Mihai Călin, Andreea Ibacka, Anca Androne, Bogdan Talaşman, Cristina Ciobănaşu, Vlad Vîlciu, Maria Buză, Gelu Niţu, Marius Rizea, Nuami Dinescu, Dominique Lăcătuş, Elena Mogîldea, Ioana Ginghină, Răzvan Fodor, Mircea Gheorghiu, Doru Ana, Romeo Visca, Alina Florescu, Vlad Gherman, Tatiana Şelaru, Răzvan „Krem” Alexe, Ştefana Darzeu, Teodora Păcurar, dar şi protagoniştii Mara Oprea, Oana Moşneagu şi Alecsandru Dunaev vor putea fi urmăriţi începând de joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon al serialului Adela.

Coloana sonoră a celui de-al doilea sezon al serialului Adela este o melodie celebră a Deliei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele româneşti!
Serialul Adela va putea fi urmărit din această lună şi pe platforma Netflix. Producţia a depăşit graniţele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o mulțime de reacții
Ce a publicat Mara Oprea pe rețelele sociale înainte de sfârșitul serialului Adela. Imaginile care au generat o...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x