Antena Căutare

Ada Galeș a transmis un mesaj neașteptat, după eliminarea de la America Express sezonul 6. Fanii au reacționat imediat

Tony și Ada Galeș au fost eliminate în ediția 32 a emisiunii America Express sezonul 6, de la Antena 1. Imediat după, concurenta a transmis un mesaj la care fanii au reacționat imediat.

colaj foto cu ada galeș la america express sezonul 6 si poza cu ea si mama ei Galerie
După eliminare, concurenta a transmis un mesaj la care urmăritorii de pe Instagram au reacționat imediat | Antena 1

În ediția din 6 decembrie 2023 a emisiunii America Express, trei echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă. La final, cea formată din Antoneta și Ada Galeș a fost eliminată. După emisiune, actrița a transmis un mesaj surprinzător, la care fanii au reacționat imediat.

Ce mesaj a transmis Ada Galeș, imediat după ce a fost eliminată de la America Express sezonul 6, în ediția din 6 decembrie 2023

Ada Galeș și Antoneta, mama ei, au fost una dintre cele nouă echipe care au spus „da” aventurii de pe Drumul Soarelui, la America Express sezonul 6. În fiecare stage, cele două au surprins cu felul lor extrem de descurcăreț și cu faptul că au reușit mai mereu să fie printre primele echipe ajunse la Irina Fodor, în cadrul diferitelor misiuni.

Citește și: America Express, 6 decembrie. Echipele, impresionate de dorințele modeste ale localnicilor. Cum au sunat discursurile lor

În ediția din 6 decembrie 2023, trei echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă: cea formată din Laura Giurcanu și Sânziana Negru. cea formară din Vlad Huidu și Giulia Anghelescu și cea formată din Tony și Ada Galeș.

După numeroase misiuni și provocări, cele două au ajuns pe ultimul loc la Irina Fodor. Soarele a fost roșu și astfel, cele două au părăsit Drumul Soarelui, de la America Express sezonul 6.

La scurt timp după, Ada Galeș și-a surprins urmăritorii cu un mesaj neașteptat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„America Express continuă! Mult succes participanților rămași în cursă, pentru noi Drumul Soarelui s-a oprit. A fost o călătorie dincolo de ceea ce ne-am putut imagina, am avut parte de o experiență fantastică, pentru care suntem recunoscătoare. Mulțumim pentru toate mesajele de apreciere primite.

Citește și: America Express, 6 decembrie 2023. Ada Galeș s-a prăbușit pe nisip, răspusă de durere. Greșeala făcută de Giulia și Vlad Huidu

Când am luat o mașină după mina de cărbune, Ada a spus: „dacă oamenii sunt buni, totul e posibil”. Mulțumirile noastre se îndreaptă către toți cei pe care i-am cunoscut și care ne-au ajutat, care ne-au dus cu mașina sau care ne-au omenit în casele lor. Am fost impresionate de capacitatea lor de a se raporta la viață cu umor, generozitate și smerenie. Au fost și vor fi un exemplu pentru noi. Ei sunt eroii necunoscuți ai acestei emisiuni.

Am avut parte de o echipă grozavă, au fost cei mai tari: @ana.maria.penescu a fost reportera noastră și @catalin_avram78 cameraman. Multe mulțumiri lor și întregii echipe de profesioniști din spatele acestei producții. Fotografiile excepționale pe care le vedeți pe toate conturile de social media sunt făcute de @pungovschi #amoryrespecto @americaexpressromania”, a transmis Ada Galeș pe contul său oficial de Instagram.

Așa cum era de așteptat, reacțiile din partea fanilor nu au întârziat să apară.

„M-am uitat la emisiune pentru voi. Aplaud autenticitatea voastră, curajul, emoțiile sincere, netrucate, voința wi mai ales faptul că, deși va doreați să câștigați nu ați sacrificat pentru asta ceea ce e mai valoros în voi: bunătatea, iubirea”, „Felicitări! Ați fost cea mai echilibrată echipă din punct de vedere emoțional, o relație minunată plină de respect şi înțelegere. Sunteți un exemplu de relație părinte-copil”, „Felicitări, fetelor! V-am descoperit în această emisiune și mi-ați fost dragi încă de la început.”, iată doar o parte din reacțiile internauților.

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete au pornit pe Drumul Soarelui, la America Express sezonul 6. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această dată.

Urmărește America Express - Drumul Soarelui pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Cum se înțeleg Mike și fiica Iuliei Albu: „Au mai avut neînțelegeri”. Ce relație are concurentul America Express cu Mika... Diseară, la America Express, în prima etapă din Argentina, se schimbă echipele!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Citește și
x