Antena Căutare

America Express, sezonul 6. Două echipe au fost penalizate chiar în fața pupitrului Irinei Fodor: „Nu era permis”

America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6, ediția din 4 noiembrie 2023. Două echipe au fost penalizate chiar în fața pupitrului Irinei Fodor, după proba cu alcătuirea păpușii. Pe fețele lor s-a citit nedumerire și indignare.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY. Avansăm pe Drumul Soarelui, căci suntem la 50 de km decalii într-un orășel cu nume special, Santander de Quilichao, în limba triburilor indigene care trăiau aici cândva numele ar însemna visul tigrului și asta pentru că, pe vremuri, șamanii, în timpul ritualului de vindecare, întâlneau Zeul Tigru.

Irina Fodor nu are acum un tigru, dar pune pe masă un Joker foarte important în ecuația ultimei etape din Columbia. Doar trei echipe se califică, rămâne de văzut care!

Citește și: Cine sunt concurenții de la America Express sezonul 6. Acestea sunt cele 9 perechi care pleacă pe Drumul Soarelui

Echipele care intră la jocul de amuletă, după penalizări. Află ce s-a întâmplat în ediția din 4 noiembrie 2023, pe Drumul Soarelui

Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu au ajuns primii la Irina Fodor cu păpușa, însă ceva s-a întâmplat: "Asta este vestea bună! Vestea proastă, dragilor, este că din momentul acesta aveți penalizare 5 minute pentru că doamna de la misiuni v-a ajutat, v-a tăiat materialul, ceea ce nu trebuia să se întâmple. Trebuia făcută numai de mânuțele voastre", îi anunță Irina Fodor.

A doua echipă care a ajuns în cele 5 minute de penalizare ale primilor sosiți este formată din Iulia Albu și Mike Iacob, care au trecut astfel pe prima poziții, neavând niciun fel de penalizare. Cei doi s-au calificat la jocul de amuletă, imediat după cele 5 minute nu a mai sosit nimeni și Giulia cu Vlad au intrat la jocul de amuletă pe locul doi.

Alexia Eram și Aris Eram a fost a treia echipă ajunsă la Irina Fodor, dar au primit și ei penalizare pentru că au fost ajutați la crearea păpușii: "Aveți o penalizare de 10 minute, pentru că ați fost ajutați foarte mult la păpușă".

Au sperat să nu ajungă nimeni și așa a și fost! În cele 10 minute de penalizare nu a ajuns nimeni, iar Aris și Alexia sunt a treia echipă calificată la jocul de amuletă.

Citește și: CONCURS | Viză de America. Ce trebuie să faci pentru a câștiga șansa de a merge la filmările următorului sezon America Express

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY! Urmărește videoclipul de mai sus pentru a vedea cum a continuat aventura echipelor. Rămâneți pe a1.ro pentru a afla cele mai importante detalii din cursa vieții lor: America Express - Drumul Soarelui!

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Soarelui, sezonul 6

Nouă perechi de vedete sunt gata să pornească în doar câteva zile pe Drumul Soarelui, o nouă aventură la capătul lumii oferită de America Express. Concurenții Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această dată.

Show-ul este difuzat sâmbătă de la ora 20.00 și duminică de la ora 21.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30. America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Citește și: America Express, sezonul 6. Cine a câștigat primul joc de amuletă de pe Drumul Soarelui. Ce joker a extras echipa victorioasă

America Express, sezonul 6. Laura Giurcanu a răbufnit la adresa coechipierei sale, Sânziana Negru. Ce s-a întâmplat... America Express, sezonul 6. Cine a câștigat jocul de amuletă: „Ne-am eliberat de sclavie!”. Ce echipă a pierdut la o dis...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară, de la 20:30
Lupta pentru marea imunitate la Asia Express se dă pe frig și ploaie, în ultima etapă din Uzbekistan, diseară,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x