Antena Căutare

Jurnal de Asia, episodul 8.Mihai Petre și Elvira Petre vorbesc despre provocările care i-au marcat.Mă gândesc la un psiholog bun

Mihai și Elivra Petre au acceptat provocarea Asia Express și au pornit pe Drumul Împăraților, pregătiți de această aventură.

Mihai spune că marile lui pasiuni sunt dansul și televiziunea, dar nu a uitat nici de pasiunile sale culinare.

“Și iubitor de sarmale!”.

Cei doi s-au întâlnit în urmă cu “mulți, mulți ani”, pe când Mihai Petre căuta o nouă parteneră de dans. Fără să știe, și-a întâlnit și partenera de viață odată cu Elvira. De dragul ei, Mihai a plecat în Polonia pentru a dansa cu Elvira, iar împreună au format un cuplu de excepție, atât pe scenă, cât și în afara ei.

Cea mai importantă realizare a lor sunt fetițele lor, Catinca și Ariana.

“Ele sunt viața noastră. Avem foarte mari emoții pentru Asia Express”, spune Mihai Petre.

“Din nou putem să luptăm împreună. Asta mi se pare foarte tare”, a adăugat Elvira, cu entuziasm.

Fiind foarte sigur pe relația cu Elivra și pe faptul că împreună sunt mai puternici, Mihai a povestit că tocmai de-aceea a vrut să ajungă la Asia Express.

“Ca să văd cât mă ține și dacă mai sunt cu picioarele pe pământ”, a mai zis concurentul Asia Express.

Provocarea care le-a schimbat viața soților Petre

“La Asia Express e viața comprimată la maximum”, a declarat Mihai Petre.

“Se întâmplă atât de multe lucruri într-o perioadă atât de scurtă de timp!”, a adăugat Elvira Petre, vizibil copleșită de experiențele trăite în timpul provocărilor.

Citește și: Jurnal de Asia, episodul 6. Adriana Trandafir și Maria Speranța, clipe de cumpănă după ce fiica Adrianei a avut nevoie medic

Faptul că au ajuns în Asia este o mare provocare, atât fizică, dar și psihică pentru ei pentru că au nevoie de răbdare, determinare, dar trebuie să fie și o echipă eficientă.

“Practic câștigul nostru este că vom trăi din nou”, a explicat Mihai Petre.

Chiar dacă uneori această experiență poate fi o brutală trezire la realitate, Mihai Petre spune că știe că vor face față.

“Am fost plesniți! Knock out!”, mai spune Elvira.

Soția dansatorului a spus că sunt foarte grele problele și efortul fizic care se cumulează poate fi copleșitor, în special când aleargă de dimineață până seara.

“Cel mai frustrant cred că este autostopul pentru că oamenii pur și simplu nu se opresc, nu vor să te ia”, povestește Elvira.

“Urăsc autostopul, urma deja autostopul”, a mărturisit și Mihai.

O altă problemă pe care au întâmpinat-o este legată de cazare.

“Nu sunt oameni aici pe străzi și atunci îți este foarte greu să găsești cazare”, a explicat Elvira Petre.

De asemenea, soția lui Mihai spune că are o mare problemă cu mizeria. De cealaltă parte, Mihai povestește că pentru el, cel mai rău lucru e altul.

„Cel mai nasol era să stăm într-o clădire părăsită, fără electricitate, fără încălzire. Am dormit și la cort, am dormit și pe barcă, am dormit în frig, în grote”, mai spune Mihai.

Ce îi deranjează cel mai tare pe Mihai și Elvira

“Clar o să pățesc așa cel puțin o dată. Deci o să am o cădere psihică 100%”, spune Mihai, decurajat, în timp ce Elvira spune că va fi mereu acolo lângă el să îl ajute, orice s-ar întâmpla.

Citește și: Jurnal de Asia, episodul 7. Lidia și Estera Buble, mai decise ca niciodată să câștige. Ce dificultăți au întâmpinat surorile

Mihai Petre a mărturisit că cel mai teamă îi este de propriile reacții pe care le poate avea uneori din cauza stresului. Lucrul pe care nu îl mai suportă este să se milogească de străini pentru a primi ajutor.

“Suntem ca ultimii câini. Cât de greu se poate, atât primești”, spune Mihai.

Cei doi cred că experiența din Asia poate fi un test pentru că este traumatizantă uneori.

“Mă gândesc la un psiholog bun când mă întorc. Mi-e teamă să nu încep să cer mâncare pe la vecini”, a spus râzând Mihai.

În același timp, cu toate greutățile și impedimentele, Asia Express este pentru ei cea mai frumoasă experiență de până acum.

Jurnal de Asia, episodul 7. Lidia și Estera Buble, mai decise ca niciodată să câștige. Ce dificultăți au întâmpinat suro...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ultimul episod: Dezvăluiri din culisele finalei sezonului 8
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ultimul episod: Dezvăluiri din culisele finalei sezonului 8
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ep. 21. Motivul pentru care nu s-a putut folosi logo-ul Asia Express în timpul filmărilor din Coreea de Sud
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Eroilor, ep. 21. Motivul pentru care nu s-a putut folosi logo-ul Asia...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x