Antena Căutare

Finala Burlacul 1 iulie 2021. Cine a câștigat. Andi Constantin și-a ales preferata

Andi Constantin a decis, în Finala sezonului 6 Burlacul, că Ana Bene este concurenta cu care vrea să construiască o relație trainică. Totuși, bărbatul a lăsat-o pe câștigătoarea show-ului să decidă viitorul legăturii începute în Turcia.

Ținându-se de mână, pe marginea piscinei, Andi Constantin și-a declarat sentimentele pe care Ana Bene le-a stârnit în inima sa, în tot timpul petrecut în Turcia.

Burlacul a mizat pe sinceritate și bruneta a apreciat acest lucru.

”Îți amintești că, la începutul acestui drum, noi nu am avut o întâlnire. Ai stat undeva ascunsă și, în amețeala mea de atunci, nici măcar nu te-am remarcat. Te-am văzut, în schimb, la prima Ceremonie și erai superbă. Aveai o rochie roșie și m-am gândit cu disperare, atunci când te-am văzut, că e posibil să nu fi ales un trandafir pentru tine. Nu reținusem numele și în capul meu era: Doamne, spune-mi că am ales un trandafir pentru ea. M-am liniștit atunci când am văzut că nu fusesem atât de orb.

Citește și: Exclusiv. Care este, în prezent, relația dintre Andi Constantin și Ana Bene, câștigătoarea de la Burlacul

Prima întâlnire am ținut să fie cu tine, cu fata în rochie roșie, care mi-a rămas în minte. Îmi amintesc că erai caldă, atentă, zâmbitoare și foarte pozivită. Mi-ai povestit despre boala cu care ai luptat și cum ai reușit să o învingi. Vorbea o femeie puternică, învingătoare, nu un om copleșit de greutăți. A trecut timpul și ceva s-a pierdut de la acea primă întâlnire. Erai acolo, dar parcă nu erai. Știi că tot am vorbit despre asta.

Te simțeam precaută, prea precaută de multe ori. Simțeam că te protejezi de mine și de sentimentele ce ar putea să te facă vulnerabilă. (...) Pe vremea când îți puneai protecții au fost momente când am luat în calcul să nu-ți dau trandafirul pentru că atunci consideram că este nedrept față de tine, dacă nu cred în noi, să te țin în emisiune.”, i-a mărturisit Andi Constantin.

Întâlnirea cu Ana Bene care l-a cucerit pe Andi Constantin

Întoarcerea în România și vizita Burlacului la Cluj l-au făcut să vadă o altă latură a frumosei Ana Bene.

”Am ales, de fiecare dată, să-ți mai acord puțin timp și rezultatele așteptării au venit la Cluj. Abia atunci am reușit să te văd deschisă, am văzut o altă Ana: una care mi-a plăcut. Ai ținut cont de sfatul meu, apreciez mult asta. Sunt atât de multe lucruri pe care le apreciez la tine: ești caldă, calmă, protectoare și se vede că acestea sunt calități cultivate în timp, provenite din înțelepciune. Noi am avut practic două date-uri până acum.

Citește și: Ana Bene este câștigătoarea. Cine este și cu ce se ocupă aleasa lui Andi Constantin

Chiar dacă înțeleg perfect motivele, rezultatele sunt aceleași. Noi doi nu ne cunoaștem suficient pentru a lua o decizie atât de mare: căsătoria. Acest inel nu cred că-și are încă rostul și cred că tu mă înțelegi. Dacă l-aș da acum, aș face-o doar pentru TV. Nu vreau să fac ceva ce nu sunt sigur. Căsătoria e un lucru sfânt pentru mine. Îmi înțelegi această decizie?”, a spus Andi Constantin.

Ana a afirmat că înțelege pe deplin. Atunci, Burlacul a scos din jachetă brățara primită de la mama sa.

”Simt că ești alegerea corectă și rațională, cea care are cele mai multe calități pe care eu le caut la o femeie. Ce simt pentru tine, în acest moment, nu știu cum să-ți zic să nu doară. Ceea ce simt nu este iubire pentru că nu am avut timp să ajung să te iubesc. Ce simt se numește drag, drag de a sta în preajma ta, drag de discuțiile cu tine, drag de căldura pe care o emani. Nu sunt în punctul în care pot proiecta viața în 2 cu tine. Încă te descopăr. (...) Pentru că tu ai spus că nu-ți dorești nesiguranță, decizia este a ta. Ana, ai vrea împreună să facem pași corecți și să avem ceva corect?”, a mai adăugat Andi, lăsând-o pe Ana să ia o decizie pentru amândoi.

Burlacul a susținut că alegerea câștigătoarei Burlacul sezon 6 nu se bazează pe iubire: ”Alegerea mea nu se bazează pe iubire, sunt sincer când spun asta. Ce am cu Ana sunt premisele sănătoase spre a construi. Nu este garantat lucrul acesta de către nimic”.

Reacția Anei Bene după ce a câștigat Burlacul sezon 6

Ana Bene a acceptat ultimul trandafir și l-a sărutat cu foc pe Burlacul Andi Constantin.

„Mi-a plăcut că a fost sincer și că a vorbit din suflet. Depinde de noi cum vor decurge lucrurile. Nu sunt o femeie căreia îi place să se grăbească, mai ales că am avut o căsnicie urmată de un divorț. Am pornit pe niște premise corecte, sănătoase și sincere. A meritat drumul spinilor până la trandafir. A fost o provocare din orice unghi ai privi și o experiență de neuitat.”, a declarat și Ana.

Finala Burlacul 1 iulie 2021. Andi Constantin i-a spus Simonei Bălăceanu decizia. Cum a reacționat fata... Finala Burlacul 1 iulie 2021. Ana Bene este câștigătoarea. Cine este și cu ce se ocupă aleasa lui Andi Constantin...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a lăsat pe toți fără comentarii
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Pericolul ascuns din casele românilor. Folosite greşit, ne pot costa viaţa
Pericolul ascuns din casele românilor. Folosite greşit, ne pot costa viaţa Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Pizza muffins. Rețetă rapidă și practică de gustări delicioase
Pizza muffins. Rețetă rapidă și practică de gustări delicioase Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x