Antena

Rețetă tradițională grecească de brânză feta saganaki

În etapa cu numărul 5 din emisiunea Chefi fără limite, Chef Haris din Meteora ne-a dezvăluit o interesantă rețetă tradițională grecească de brânză feta saganaki.

Publicat: Joi, 24 Martie 2022, 13:31 | Actualizat: Joi, 24 Martie 2022, 15:12
Rețetă tradițională grecească de brânză feta saganaki Galerie de imagini
Porție de brânză feta saganaki glazurată cu sirop de miere și nuci

În fiecare etapă a competiției culinare Chefi fără limită, etapă ce cuprinde câte trei ediții, concurenții împreună cu cei trei chefi se află în locații diferite din Grecia. Aceștia sunt provocați să gătească rețete cu ingrediente locale, iar un chef cunoscut ne împărtășește câteva rețete tradiționale specifice fiecărei zone. În etapa cu numărul 5 din emisiunea Chefi fără limite, Chef Haris din Meteora ne-a dezvăluit trei rețete culinare, una dintre acestea fiind o delicioasă rețetă tradițională grecească de brânză feta saganaki.

Pe aceeași temă

Este vorba de un aperitiv grecesc foarte popular care necesită puține ingrediente, dar și un timp de preparare relativ scurt. Brânza feta preparată în acest mod este crocantă la exterior și cremoasă la interior. Este perfectă a fi servită la micul dejun, dar și ca aperitiv. Se consumă imediat ce este preparată, pentru a nu da timp brânzei să devină fermă.

Termenul saganaki provine de la o tigaie mică cu mânere laterale și bază groasă, de formă rotundă sau ovală. Exista o varietate de rețete preparate în această tigaie, dar cea mai populară este cea cu brânză feta. Important pentru reușita acestei rețete este tipul de brânză ales. Este necesară o brânză fermă pentru a nu se topi în timpul procesului termic, ci doar să se înmoaie ușor. Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas, dezvăluite de chef haris din Meteora, pentru a testa și voi acasă așa rețetă simplă și delicioasă.

Rețetă tradițională grecească de brânză feta saganaki - Ingrediente

Rețetă tradițională grecească de brânză feta saganaki - Mod de preparare

La prepararea aceastei rețete se folosesc doar albușurile pentru că se lipesc mai bine și nu au o culoare atât de proeminentă. Brânza feta se va porționa în felii mai grosiere, pentru a-și păstra fermitatea.

Feliile de brânză se trec mai întâi prin apă, apoi prin făină, prin albușurile amestecate și la final prin pesmet. Se rumenesc rapid pe ambele părți la foc iute, în baie de ulei fierbinte. Apoi se scot pe prosoape de hârtie absorbante.

Într-o tigaie așezată pe flacăra aragazului se pune puțin ulei de măsline și se adaugă mixul de nuci și semințele de susan. Se amestecă prin agitarea tigăii pentru o rumenire perfectă.

Se așază un bol de inox peste o cratiță cu apă fierbinte, pe flacăra aragazului și se creează astfel o baie de aburi. În bol se adaugă mierea, oțetul balsamic și se amestecă până se obține un sirop.Apoi se adaugă mixul de nuci cu susan.

Recomandari A1

Pentru un plus de prospețime și o pată de culoare, se așază brânza feta saganaki pe frunze de rucola și se glazurează cu siropul de miere cu oțet balsamic și mix de nuci. Se savurează cât încă este caldă.

Pentru mai multe detalii despre cum se prepară această rețetă tradițională grecească de brânză feta saganaki, accesați materialul video de mai sus.

Whatsapp LinkedIn
reteta greceasca feta saganaki chef haris meterora chefi fara limite
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Parasite, filmul care a scris istorie la Premiile Oscar, e în AntenaPLAY! Vezi acum thriller-ul captivant, plin de intrigi și suspans!
Stirile zilei Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"
Citește și
Rețetă grecească de mușchiuleț de porc cu orzo și ciuperci
Rețetă tradițională din bucătăria grecească de pui umplut
Rețetă grecească de chiftele cu sos de roșii și pilaf de orez basmati
Rețetă de paste flomaria cu carne de vită și brânză melichloro, preparată de chef Maria din Lemnos
Video recomandate
Video
Citește și