Antena Căutare

130 de kilograme, pe cântar! Chef Scărlătescu vrea să scape de porecla ”grăsuțu'"! Jurați la dietă în noul sezon „Chefi la cuțite”

Primele două sezoane de „Chefi la cuțite” și-au lăsat amprenta pe silueta celor trei jurați. Etapa degustării pe nevăzute, în care cei trei simpatici bucătari jurizează zeci de farfurii pe zi le aduce uneori și surprize plăcute în farfuriile care se cer terminate și lăsate goale.

Primele două sezoane de „Chefi la cuțite” și-au lăsat amprenta pe silueta celor trei jurați. Etapa degustării pe nevăzute, în care cei trei simpatici bucătari jurizează zeci de farfurii pe zi le aduce uneori și surprize plăcute în farfuriile care se cer terminate și lăsate goale.

Așa se face că la filmările pentru cel de-al treilea sezon al emisiunii, care revine la Antena 1 din 13 februarie, de la 20.40, toți cei trei chefi au constatat că s-au îngrășat. Preocupată de silueta și sănătatea lor, Gina le-a adus la platou un cântar pentru a ține evidența kilogramelor cu care chefii întră în preselecții și oscilațiile de greutate.

„Toți ne-am îngrășat, așa arăta cântarul, ce-I drept eu mă țin încă cel mai bine”, spune chef Bontea. „Așa că am zis „gata”: la dietă cu ei! Nu-i mai las să termine tot din farfuriile pe care le jurizăm și pe tot parcursul filmărilor ne-am cântărit constant. Un lucru e cert: preselecțiile ne îngrașă.” Anul acesta la „Chefi la cuțite” jurații au avut parte de un număr mai mare de concurenți, astfel că zilele de filmare s-au înmulțit și la fel și farfuriile pe care aceștia le-au avut de jurizat. „Gândiți-vă că erau zile în care degustam peste 20 de farfurii pe zi. Nu e ușor”, recunoaște chef Scărlătescu, cel care conduce detașat topul kilogramelor în juriu. „Așa că am primit la platou, în culise, mai multe aparate de făcut sport, o bicicletă, o bandă. Eu zic că suntem tare caraghioși când alergăm pe bandă între două jurizări, e musai să vedeți asta în emisiune”, mai spune el. La rândul său, chef Dumitrescu recunoaște că a luat și el în greutate în timpul preselecțiilor, deși înainte să înceapă filmările a avut un program strict de mers la sală. „Chiar glumeam cu colegii mei după ce ne-am cântărit că nu știu dacă prindem vreodată o copertă la vreo revistă de bărbați, că acolo trebuie să ai pachețelele bine lucrate. Ei, subiectul kilogramelor noastre a dat naștere sezonul ăsta unor glume la care am râs cu lacrimi, iar faptul că în culise avem și aparate de sală ne-a dat idei și mai năstrușnice”, încheie Florin.

„Chefi la cuțite” revine la Antena 1 din 13 februarie, în fiecare luni și marți, de la ora 20.30.

Articolul continuă după reclamă
În noul sezon, Chef Scărlătescu e erou de telenovelă. Colegii de jurizare îl iau peste picior: ”Te ”iubește” femeile ast... CONCURS! AloShop pune la bătaie tigaia "REGIS STONE PAN 28 CM"! Gătește ca un maestru bucătar!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Irina Iancu, concurenta lui Chef Richard Abou Zaki, a câștigat Chefi la cuțite – Viitorul are gust, mini-sezonul juniorilor
Irina Iancu, concurenta lui Chef Richard Abou Zaki, a câștigat Chefi la cuțite – Viitorul are gust, mini-sezonul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul lui chef Richard Abou Zaki după ce mica lui concurentă, Irina Iancu, a câștigat Chefi la cuțite - Viitorul are gust
Mesajul lui chef Richard Abou Zaki după ce mica lui concurentă, Irina Iancu, a câștigat Chefi la cuțite -...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x