Antena Căutare

Ce mai face și cât de schimbată este acum Elena Stroe de la Insula Iubirii. Cum arată în prezent fosta iubită a lui Sasha

Elena Stroe și Sasha au format unul dintre cele mai controversate cupluri de la Insula Iubirii, în sezonul 2. Cei doi veniseră, aparent despărțiți în emisiune, așa cum a confirmat Sasha, dar au reușit să facă furori amândoi pe insulă alături de ispite.

Galerie
Ce mai face și cât de schimbată este acum Elena Stroe de la Insula Iubirii. Cum arată în prezent fosta iubită a lui Sasha | Antena 1

Elena Stroe de la Insula Iubirii a fost un personaj excentric pe Insula Iubirii după ce și-a dorit să formeze o relație cu ispita Matei Negrescu, căruia i-a confirmat faptul că ea și Sasha nu mai formau un cuplu și au venit pentru alte beneficii.

Elena Stroe de la Insula Iubirii sezonul 2, schimbată complet în prezent. Ce mai face și cu ce se ocupă

Fosta concurentă de la Insula Iubirii sezonul 2 nu mai arată deloc așa cum o știam. Aceasta s-a lăsat pe mâna medicului estetician și și-a făcut o serie de intervenții la nivelul chipului, iar schimbarea cea mai vizibilă este cea de la buze, unde aceasta și-a injectat acid hialuronic.

Citește și: Ispita Oana Monea, ipostaza tandră în care a apărut alături de noul ei iubit. Cât de apropiați s-au filmat pe rețelele sociale

Articolul continuă după reclamă

Elena Stroe se plimbă foarte des în vacanțe și călătorii, de unde și postează des imagini superbe de la plajă și nu numai. În descrierea contului ei de socializare, Elena Stroe spune că este dermopigmentistă în prezent, ca și ocupație.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În ceea ce privește viața amoroasă, Elena Stroe nu s-a afișat cu vreun partener de viață, în majoritatea fotografiilor de pe rețelele de socializare ea a apărut singură.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La începutul emisiunii, Elena Stroe a dezvăluit faptul că s-a împăcat de curând cu Sasha, după ce acesta ar fi înșelat-o de mai multe ori.

Citește și: Ce face și cum mai arată Loredana, fosta iubită a lui Hamude de la Insula Iubirii sezonul 2. A devenit mamă de gemeni de curând

Totuși, aceasta a dorit să îi mai dea o șansă, așa că a ales să meargă cu el în Thailanda, pentru a vedea dacă flacăra poate să fie reaprinsă și dacă tânărul poate să fie fidel. Întrebată de Radu Vâlcan cine este cel mai sensibil la ispite, Elena Stroe a arătat către Sasha, fără să ezite. Totuși, nu a trecut mult timp și tânărul a părut că se simte extrem de atras de ispita Maria Ilioiu.

Văzând imagini grăitoare la bonfire, Elena Stroe a fost cuprinsă de gelozie și s-a răzbunat apropiindu-se de celebrul Tomiță, una dintre cele mai apreciate ispite masculine.

Cei doi au ajuns să aibă o aventură în adevăratul sens al cuvântului. După emisiunea „Insula iubirii”, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate.

„Am fost oarecum rănit, dar mi-a trecut. Nici eu n-am fost uşă de biserică. Cu ocazia asta am aflat mai multe unul despre celălalt. Ne-am dat seama ce vrem să se întâmple în viaţa noastră. Acum ne-am dat seama că vrem alte genuri de persoane în viaţa noastră”, a mai explicat Sasha, după „Insula iubirii”.

Insula Iubirii, sezonul 7. Răzvan Kovacs, declarație de dragoste controversată pentru Ema. Cum a surprins-o pe soția lui... Ce mai face și cum arată Andreea de la Insula Iubirii sezonul 4, în prezent. A devenit virală cu „șlarfii” ei din Grecia...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Insula Iubirii Ungaria se vede în AntenaPLAY: tentații fără limite, decizii radicale și un test al iubirii dus la extrem
Insula Iubirii Ungaria se vede în AntenaPLAY: tentații fără limite, decizii radicale și un test al iubirii dus...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată mormântul Teodorei Marcu de la Insula Iubirii, la un an după ce a fost ucisă! Detaliul ce atrage atenția trecătorilor
Cum arată mormântul Teodorei Marcu de la Insula Iubirii, la un an după ce a fost ucisă! Detaliul ce atrage...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x