Îl mai ții minte pe Răzvan, iubitul lui Cati? Ce mai face și cum arată la mai bine de doi ani de la participarea la Insula Iubirii
Răzvan și Cati veneau la Insula Iubirii cu gândul de a-și testa relația, însă puțini se așteptau ca cei doi să aibă un parcurs atât de controversat în emisiune.
Publicat: Marti, 29 Decembrie 2020, 11:49 | Actualizat: Marti, 29 Decembrie 2020, 21:49Încă de la casting, bărbatul a dorit ca toată lumea să știe că își ține iubita sub papuc și chiar a detaliat tratamentele pe care i le aplica lui Cati pentru a-i arăta cine conduce în cuplul lor.
Ba mai mult, el poza într-un om potent financiar și, de-a lungul sezonului 4 al Insulei Iubirii, a fost protagonistul mai multor momente care l-au transformat în unul dintre cele mai controversate personaje de pe insula tentației.
Care era povestea lui Răzvan și al lui Cati
Cei doi au mărturisit că s-au cunoscut pe o rețea de socializare și că, la momentul filmării emisiunii, erau împreună de 1 an și jumătate.
În Thailanda, ambii au căzut în ispită, iar la întâlnirea finală și-au reproșat lucrurile pe care le-au făcut cu ispitele pe parcursul săptămânilor petrecute acolo.
La final, Răzvan și Cati au anunţat că nu mai formează un cuplu, însă și-au mai dat o șansă la întoarcerea în țară.
Pe aceeași temăSe pare că nici de această dată lucrurile nu au mers între ei. De atunci, Răzvan s-a afișat cu o tânără, însă perechea lor nu a durat.
De cealaltă parte, Cati a fost mai ”norocoasă”. Fosta concurentă de la Insula Iubirii a fost cerută în căsătorie de actualul iubit și se pregătește de nuntă.
Cum arată acum Răzvan de la Insula Iubirii sezon 4
La doi ani de la difuzarea sezonului 4 al show-ului Insula Iubirii, Răzvan nu este foarte schimbat fizic.
Tânărul nu mai dă, însă, ca în trecut detalii despre viața sa personală și nu are nici măcar jobul afișat pe contul personal de Facebook.
Ultimul său loc de muncă era în cadrul unei benzinării, iar bărbatul se mândrea cu faptul că are ocazia să muncească.
Pe aceeași temă”Nu îmi este rușine că muncesc cinstit și nu am primit ajutor de la nimeni în viața mea! Muncesc de la vârsta de 15 ani! Poate părinții mei nu au avut posibilitatea să mă țină în puf. Tot ce am, am datorită mie”, scria Răzvan pe contul său personal de Facebook în 2018.