Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 2 octombrie. Marius Bodochi, schimb de replici savuros cu Maia Morgenstern: „E antidepresivul meu”

Marius Bodochi a pregătit un număr inedit de roast pe scena iUmor, în ediția cu numărul 6 a sezonului 13, iar întregul său moment s-a transformat rapid într-un schimb de replici cu actrița Maia Morgenstern. Iată ce a ieșit!

Marius Bodochi și Maia Morgenstern au o prietenie de aproximativ 30 de ani, fiind colegi și la Teatrul Național. „Avem o legătură profesională foarte puternică”, a spus actorul. Invitatul a pregătit un număr de roast, sau cel puțin asta ar fi trebuit să fie, însă momentul său s-a transformat într-un schimb de replici cu Maia Morgenstern, cei doi depănând, parcă, amintiri.

Marius Bodochi, un altfel de roast pentru Maia Morgenstern, la iUmor sezonul 13

Actorul a venit pe scenă cu un buchet de trandafiri, două sticle de șampanie și o acadea pentru Delia. După ce a împărțit cadourile, și-a început momentul.

„M-am gândit să nu vin cu mâna goală, pentru că n-am venit aici să fac mișto de doamna Maia. Pentru că nu se poate”, a spus el.

„Domnului Marius Bodochi îi spun anti-depre de la antidepresivul meu”, l-a prezentat actrița.

„Am venit la această emisiune cu mare bucurie pentru că aici este doamna Maia. În sfârșit o actriță de talie internațională la iUmor”, a continuat Marius Bodochi.

Maia Morgenstern a luat un trandafir din buchet și l-a aruncat pe scenă, către colegul ei, spre amuzamentul celor prezenți.

„Știi de ce m-au adus în emisiune? De dinozaur ce sunt. Ce răutăți să spun eu despre doamna Maia? Ca om de teatru, nu este o stea, este o constelație, un întreg univers de stele. S-a născut de Ziua Internațională a Muncii. Și a muncit mult ca să ajungă unde este acum. Mă rog, nu aici acum, pe acest scaun. Ca să ajungă aici nu a trebuit să facă mare efort. Din contră, ceilalți au trebuit să facă efort să o convingă”, a mai spus el.

„Să mă suporte”, a punctat actrița, iar dialogul dintre cei doi colegi de teatru a făcut deliciul publicului pe tot parcursul numărului.

„O să vă spun un secret. Unul dintre obiceiurile Maiei după spectacole este să se hidrateze. Știți cum se hidratează? Un chefir, o bere și apă. Chefir cu bere… Vă dați seama ce stomac are? Eu l-am auzit, în mașină”, a mai spus Marius Bodochi. „Sper că nu”, a replicat actrița. În loc de „roast” însă, cei doi și-au făcut reciproc o serie de complimente.

„M-am simțit iubită și alintată”, a zis Maia Morgenstern la testimoniale. „Un roast superb de care noi n-o să avem niciodată parte”, a punctat și Delia, la finalul momentului.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Angelique Boyer și Sebastián Rulli celebrează 13 ani de relație. Ce spun despre zvonurile că vor deveni părinți
Angelique Boyer și Sebastián Rulli celebrează 13 ani de relație. Ce spun despre zvonurile că vor deveni părinți Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
De ce seacă Dunărea, după atâtea ploi în România? Ce spune Meteoplus și ce se întâmplă în Germania și Austria
De ce seacă Dunărea, după atâtea ploi în România? Ce spune Meteoplus și ce se întâmplă în Germania și... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Pîslaru a cheltuit într-un singur an, pe deplasări externe, cât miniștrii de dinaintea lui în patru an
Pîslaru a cheltuit într-un singur an, pe deplasări externe, cât miniștrii de dinaintea lui în patru an Jurnalul
Ilie Năstase rememorează prima întâlnire cu Ceaușescu: Nu îmi place că înjuri!
Ilie Năstase rememorează prima întâlnire cu Ceaușescu: Nu îmi place că înjuri! Kudika
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă și astăzi
Ce să pui în portofel în august ca să nu rămâi fără bani. Tradiția veche pe care mulți români o respectă... Redactia.ro
Traian a lucrat 14 ani într-un abator din Franţa. Afacerea cu care românul a dat lovitura după concediere
Traian a lucrat 14 ani într-un abator din Franţa. Afacerea cu care românul a dat lovitura după concediere Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x