Antena Căutare

Bia Khalifa, ipostaze fierbinți pe rețelele sociale. Cum se fotografiază concurenta de la "iUmor"

Bia Khalifa, concurenta din ediția doi a sezonului 10 iUmor, a surprins pe toată lumea cu apariția sa provocatoare, însă și pozele ei de pe rețelele sociale sunt unele extrem de fierbinți.

Galerie
Bianca, cunoscută după numele de scenă Bia Khalifa, a lăsat pe toată lumea cu gura căscată

Bianca, cunoscută după numele de scenă Bia Khalifa, a lăsat pe toată lumea cu gura căscată în sezon 10 al emsiunii "iUmor", unde s-a prezentat pe scenă într-o ținută care nu lăsa loc imaginației și a tăiat suflarea masculină. Aceasta a apelat la o lenjerie intimă din măști de protecție, iar reacția publicului a fost una pe măsură.

La cei 20 de ani, Bianca se mândrește cu un corp de-a dreptul senzațional și cu trăsături foarte frumoase. Formele sale apetisante au atras atenția tuturor încă de când a urcat pe scenă, însă un lucru este evident, frumoasa concurentă nu este străină operațiilor estetice.

Cum se fotografiază Bia Khalifa pe rețelele sociale

Bianca a mărturisit că este prima femei din România care și-a făcut un cont de OnlyFans, iar fotografiile fierbinți nu lipsesc nici de pe rețelele sociale, unde este foarte activă și intercaționează cu prietenii virtuali.

Articolul continuă după reclamă

Concurenta de la iUmor pune pe jar publicul masculin și se lasă fotografiată în cele mai provocatoare ipostaze și cele mai sexy ținute, care îi scot în evidență atuurile fizice, printre care bustul generos și posteriorul bombat.

Citește și: iUmor, 21 februarie 2021. Bianca, Bia Khalifa, și momentul ei inedit de la iUmor. "Pari așa sărac că îți iei mâncare second hand"

În una dintre fotografiile sale de pe contul de Instagram, Bia Khalifa apare în lenjerie intimă, cu cele mai atrăgătoare părți ale corpului la vedere. Aceasta apelat la o ținuță neagră, ce îi pune într-o lumină bună aspectul fizic.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Comentariile oamenilor din mediul online nu au încetat să apară. Aceștia au ținut neapărat să o laude pentru modul în care arată și să îi ofere complimente.

"Arăți foarte bine. Îmi doresc să arăt exact așa ca tine" sau "Ești una dintre cele mai frumoase femei din lume", au fost câteva dintre comentariile prietenilor săi virtuali, care îi urmăresc activitatea de pe platformele digitale în fiecare zi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Frumoasa concurentă își alege cele mai sexy ținute, care i se potrivesc de minune și îi scot în evidență formele provocatoare. Aceasta se mândrește cu câteva trăsături foarte frumoase ale feței.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Este clar faptul că, Bianca se numără printre cele mai frumoase concurente care au urcat pe scena "iUmor", drept dovadă ne stau postările sale din mediul online, unde are cont pe fiecare platformă de socializare.

Cine este Bia Khalifa

Bianca are 20 de ani și nu stă prea mult în România. Aceasta le-a mărturisit juraților în cadrul emsiunii "iUmor" că are doar opt clase, însă acest lucru nu o afectează și se consideră o persoană cultă, care citește cărți foarte des.

Citește și: Cine e Bia Khalifa, concurenta care a apărut acoperită doar de maști. Ce lucruri a dezvăluit despre ea la "iUmor"

Printre pasiunile sale se numără muzica. Aceasta cântă ceea ce simte și are la activ până acum trei piese lansate, printre care și melodia "Trendsetter".

Cine e Bia Khalifa, concurenta care a apărut acoperită doar de maști. Ce lucruri a dezvăluit despre ea la "iUmor&qu... Cum arată Bia Khalifa blondă. Concurenta de la iUmor a avut parte de mai multe schimbări de look...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un bărbat s-a dus la aparatul de reciclare cu aproape 8.000 de sticle și doze și l-a ținut ocupat 8 ore. Câți bani a încasat
Un bărbat s-a dus la aparatul de reciclare cu aproape 8.000 de sticle și doze și l-a ținut ocupat 8 ore. Câți... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte Traian Băsescu!
Nicușor Dan va desemna premierul României! Favorit ar fi Eugen Tomac, unul dintre apropiații fostului președinte... BZI
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar și la PNL
Nicușor Dan se pregătește să scoată din joben premierul tehno-politician, cu priză și la PSD, și la USR, dar... Jurnalul
Ce nu îți spune nimeni despre vacanța în Tunisia. Cum m-a cucerit prin oamenii, culorile și atmosfera ei autentică
Ce nu îți spune nimeni despre vacanța în Tunisia. Cum m-a cucerit prin oamenii, culorile și atmosfera ei autentică Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
Putin le şterge datoriile ruşilor care vor să lupte în Ucraina
Putin le şterge datoriile ruşilor care vor să lupte în Ucraina Observator
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente
Ce înseamnă un rezultat HPV modificat? Ghid pentru paciente MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x