Antena Căutare

iUmor sezonul 14, 23 aprilie. Paula Chirilă și Angel Popescu au intrat în pielea cuplului Ceaușescu: „Un moment istoric de umor!”

„Ce drăguți sunt împreună!”. Paula Chirilă și Angel Popescu au acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte” și i-au impersonat pe Nicolae și Elena Ceaușescu. Hai să îți satisfaci curiozitatea și să descoperi ce au pregătit cei doi pentru ediția din această seară!

Angel Popescu și Paula Chirilă au răspuns afirmativ la rubrica fenomen a sezonului 14, iUmor și au ales două personaje istorice, care au reușit să stârnească curiozitatea în rândul juraților show-ului de comedie.

Bazându-se pe felul în care este condusă țara noastră de mai bine de 30 de ani încoace, Paula Chirilă și Angel Popescu, din pielea Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, au luat la ceartă conducerea politică, dar și trendurile actuale din România, spunând ce ar face ei dacă ar prelua, din nou, frâiele țării. Hai să îi urmărești într-un moment unic în platoul de comedie!

„Eu cred că o să ne aleagă, pentru că, la ce au avut în acești 30 de ani după ce am plecat noi, suntem o alternativă mult mai bună!”, a spus Elena Ceaușescu de la pupitrul rubricii „Dacă aș fi președinte”.

Citește și: Ionuț Rusu l-a impersonat pe Klaus Iohannis la pupitrul rubricii „Dacă aș fi președinte“: „Aș vrea să lucrez cu domnul Cheloo“

Paula Chirilă și Angel Popescu au acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte” de la iUmor, sezonul 14

Angel Popescu și Paula Chirilă au pus în scenă un moment interactiv între soții Ceaușescu, făcând glume pe seama foștilor dictatori români. Iată ce ar face astăzi Elena și Nicolae Ceaușescu dacă ar fi din nou la conduerea țării:

„(...) Noi ne-am gândit că poate nu ar strica niște comunism! Și ne-am întoarce, că văd că PSD-ul nu mai face nimic! Eu, dacă aș fi președinte, aș desființa toate partidele! Că nimeni nu mai face nimic și eu nu mai am pe cine să dau vina și, atunci, se vede că eu nu mai fac nimic și asta nu mi se pare normal!”, a spus Elena Ceaușescu, dar nici bine nu a apucat să termine ce avea de spus, că tovarășul Nicolae Ceaușescu a preluat, impunător, cuvântul:

„(...) Îmi aduc aminte că urlați toți că nu vă place salamul cu soia!”, fiind întrerupt, din nou, de soție „Apropo de soia, că mi-am uitat diplomele acasă, că eu voiam să arăt că sunt prima chimistă a țării!”

„(...) Dacă aș fi președinte, aș desființa Bacalaureatul, adică ce ai luat tu înainte de diploma de inginer chimist! Să se ducă oamenii direct în câmpul muncii. Aș legaliza și armele și-mi iau eu primul pistol ca să-mi trag un glonț în cap!”

„E vai de capul vostru! Azi, toate își pune acid în buze. Păi, pe vremea mea, se punea numai la baterie! Prea semănați toate între voi! Zici să sunteți gemene! Cum să evitați să nu vă încurce bărbații și să se culce cu toate la rând?!”, le-a „mustrat” Elena Ceaușescu pe tinerele din ziua de azi./„Poate mai bine îți puneai și tu! Eu te-am iubit, dar la capitolul frumusețe, tot chimist erai!”, i-a răspuns tovarășul soț.

„Auzi, Nicule, tu ai ochelarii la tine! Băiatul `cela, tovarășul de lângă Cortea, nu e cumva tovarășul Bordea? De când mă țin, voiam să îți spun ceva! Foarte bine că ai plecat de la Capatos! Mi-era și milă de tine! Ai avut mai puține replici decât a avut cutremurul din `77!”, l-a luat la „roast” Elena Ceaușescu pe jurat.

„Noi am vrea să punem pe picioare agricultura, că e plin de țărani la oraș!”/„(...) Toată ziua aveți numai vacanțe, faceți punte peste weekend, faceți punte peste săptămână, nici marinarii nu stau atâta pe punte cât stați voi! Noi am aduce altfel de punte, pune-te la muncă române!”, a completat cuplul Ceaușescu.

„Aș desființa toate rețelele mafiote! Propun revenirea la telefoanele cu rotisor și fără ecran! Din cauza mijloacelor moderne, femeia primește mai multe poze cu organele de la bărbați decât ofertă de muncă. (...) Sunt mai mult femei moarte după bărbații cu bani, decât după Covid, dar nimeni nu vorbește despre asta la televizor! (...) Deci, dragi tovarăși, sloganul nostru de candidați ar fi: <<România, stai aplecată, că noi te mai vrem o dată!>>”/„Ce bine era dacă mai voiai și tu, Nicule, o dată!”, a fost o parte din momentul Paulei Chirilă și a lui Angel Popescu pe scena iUmor, sezonul 14, ediția din 23 aprilie 2023.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Jurizare Paula Chirilă și Angel Popescu la iUmor sezonul 14

„Foarte bun textul! Jocul dintre ei foarte mișto! Eu am rămas cu ceva de acolo și anume, gluma cu Capatos. Excelent!”, a spus Cătălin Bordea la testimoniale.

Citește și: iUmor sezonul 14, 2 aprilie. Doina Teodoru a spus „ce ar face Dănuța dacă ar fi președinte”: „Bărbații adevărați votează cu mine!”

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special “comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Reguli noi în sezonul 14 iUmor. Jurații Delia, Cheloo, Bordea și Cortea se luptă pentru joker

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.

„Jurații intră într-o etapă nouă, trebuie să iasă la joc, la propriu, iar unele jocuri sunt foarte complicate!”, a dezvăluit Șerban Copoț, iar colegul său, Dan Badea, a completat: „Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini... o să vedeți! iUmor se transformă în escape room – unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!“. Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în cel mai nou sezon iUmor.

„Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult.“, a declarat Delia.

Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla urmărind episod după episod, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

iUmor sezonul 14, 23 aprilie. Andreea Diță a adus inteligența artificială în platoul de umor. De ce a țipat Cheloo la ea... iUmor sezonul 14, 23 aprilie. Costin Lazăr a făcut glume la greu! Nu o să îți vină să crezi câte partenere a avut în ult...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea vloggerul. „Este suma cu care el a mințit o țară întreagă”
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“ BZI
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își bată nevasta…”
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își... Jurnalul
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x