Antena Căutare

O vacanţă all inclusive la un hotel de trei stele în Mamaia, de trei ori mai scumpă decât una în Bulgaria

Preţurile ajung la 70 de euro pe noapte la un hotel de trei stele, în Mamaia, în regim de all inclusive, pentru luna iunie, în timp ce la un hotel tot de trei stele din Bulgaria, la Nisipurile de Aur, preţul este în medie de 22-25 euro pe noapte. În ceea ce priveşte Grecia, pentru luna iulie, preţurile pornesc de la 22-25 de euro pe noapte. IRI Travel, principalul turoperator pe destinaţia Bulgaria, a făcut o analiză a preţurilor la cazările din hotelurile de 3,4 şi 5 stele din principalele staţiuni din România, Bulgaria şi Grecia.

Preţuri la vacanţe pe litoralul din România

În cea mai căutată staţiune de la malul Mării Negre, din România, Mamaia, în hotelurile de 5 stele cazarea vine cu mic dejun inclus, iar preţurile variază între 70 şi 75 de euro pe noapte, de persoană, în luna iunie. Pentru iulie şi august, tarifele vor creşte până la 105 – 110 euro/ noapte/persoană, iar în septembrie acestea vor scădea până la 55-60 de euro pe noapte de persoană.

„Pentru hotelurile de 4 stele tarifele variază în Mamaia în funcţie de regimul ales de client. La mare căutare sunt în continuare hotelurile cu all inclusive sau ultra all inclusive, chiar dacă ţara noastră are puţine astfel de hoteluri în comparaţie cu Bulgaria”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Astfel că, pentru lunile iunie şi septembrie, hotelurile de 4 stele s-au pregătit cu tarife cuprinse între 60 şi 85 de euro pe noapte, în timp ce în iulie acestea se majorează până la 100 şi 110 euro de persoană/ noapte, ca în august să ajungă şi la 120 de euro/ persoană/ noapte.

Articolul continuă după reclamă

La 3 stele, în Mamaia preţurile ajung la o medie de 30-50 de euro/ persoană/ noapte. La 30 de euro/ noapte turiştii au inclus micul dejun, în timp ce la 70 de euro/ noapte, regimul este de all inclusive.

În Costineşti, la 4 stele, cu mic dejun, în iunie şi septembrie, preţul este de 35 – 40 euro/ noapte/ persoană, în timp ce în iulie ajunge la 50 – 55 euro/ noapte/ persoană şi în august la 60-65 euro/ noapte/ persoană.

Tot în Costineşti, dar la 3 stele, cu mic dejun, în iunie tariful e de 20 – 25 euro/ persoană/ noapte, creşte în iulie la 30 euro şi în august la 35 euro/ persoană pe noapte

În Eforie Nord, hotelurile de 4 stele îşi aşteaptă clienţii cu preţuri care variază destul de mult. Acestea sunt în iunie de 38 – 80,5 euro/ persoană, cresc apoi în iulie la 67,5 – 112,5 euro/ persoană şi la 67 – 112,5 euro/ persoană în august.

În septembrie ajung la 38 – 67 euro/ persoană.

„La 3 stele, tarifele pentru o noapte sunt destul de mici, mai mici decât ceea ce aveau în ofertă agenţiile la începutul anului, acesta fiind, dacă-i putem spune aşa, o parte bună a epidemiei de coronavirus. Astfel că în iunie, vom găsi tarife de 20 – 25 euro/ noapte, în iulie, 48 – 53 euro/ persoană, în august, 53-55 euro/ persoană, iar în septembrie, preţurile scad la 20 de euro/ persoană”, a mai spus CEO-ul IRI Travel.

Preţuri la cazare în Bulgaria

În Bulgaria, hotelurile de 5 stele din Nisipurile de Aur îşi asteaptă turiştii cu tarife cuprinse între 48 şi 52 de euro, având inclus doar micul dejun. La 4 stele, tarifele pentru cazare cu mic dejun variază în jurul cotei de 25 de euro de persoană. În timp ce la all inclusive, acestea urcă până la 40 de euro. La 3 stele, diferenţa pe noapte între hotelurile care oferă mic dejun şi all inclusive nu este decât de 5 euro. Adică 20-22 euro/ noapte sau 25-27 euro/ persoană.

„Pentru luna iulie şi august, bulgarii majorează preţurile cu 10-15 euro de persoană pe noapte la fiecare categorie de hotel, iar în septembrie, preţurile ajung la nivelul lunii iunie”, a mai afirmat Lucian Bădîrcea.

În Sunny Beach, pentru lunile iunie şi septembrie, tarifele pe noapte la 5 stele variază între 60 şi 65 de euro, la 4 stele, coboară la 40-45 de euro/ persoană în funcţie de regimul ales, iar la 3 stele cu mic dejun preţul este de 20 de euro/ noapte, iar cu all inclusive, 25-30 euro/ noapte.

„În schimb, când vorbim de lunile iulie şi august, la 5 stele cu all inclusive, tarifele se majorează până la 77-80 de euro. La 4 stele, all inclusive: 48-55 euro, cu mic dejun: 40-45 euro. Pentru hotelurile de 3 stele, preţurile sunt cuprinse între 30 şi 40 de euro în funcţie de masă”, a mai spus Lucian Bădîrcea.

Tarife practicate de hotelurile din Grecia

Pentru că situaţia este destul de incertă în ceea ce priveşte libera circulaţie a românilor până în Grecia, pentru luna iunie nu putem vorbi de tarife exacte. În schimb, pentru luna iulie, preţurile pornesc de la 22-25 de euro pe noapte în Thassos, la hotelurile de 3 stele cu self catering. Cu mic dejun, preţurile ajung la 40-45 de euro.

La 4 stele, preţurile variază între 70 şi 80 de euro, pentru cazare cu mic dejun sau demipensiune.

La 5 stele, tarifele oscilează între 70 şi 90 de euro.

Pentru luna august, Thassos aşteaptă turiştii cu tarife de 55 de euro/ persoană la hotelurile de 3 stele, iar la 4 stele acestea se duc la 75-85 de euro/ persoană, în timp ce la 5 stele pot ajunge şi la 100 de euro/ persoană.

În luna septembrie, preţurile scad cu 10-15 euro/ pe noapte sub cele practicate în iulie.


Sursa : news.ro

Mândrie națională! Un oraș turistic din România, inclus în Topul Oraşelor de Nota 10, realizat de Banca Mondială... Cazare gratuită pentru turiștii care se infectează cu noul coronavirus. Măsura, confirmată de reprezentanții Guvernului ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Circuit Groenlanda pentru iubitorii de natură: descoperă peisaje unice și cel mai mare ghețar al lumii
(P) Circuit Groenlanda pentru iubitorii de natură: descoperă peisaje unice și cel mai mare ghețar al lumii
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cei care planifică din timp câștigă: DAL Travel deschide rezervările pentru circuitele de toamnă
(P) Cei care planifică din timp câștigă: DAL Travel deschide rezervările pentru circuitele de toamnă
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x