Antena Căutare

Ce spune Petronela despre Ionuț și Ale. Discuțiile dintre cei trei nu s-au terminat nici la 2 ani după emisiune

Petronela a fost invitată la XNS pe Antena Stars și a dorit să lămurească care este situația dintre ea, Ale și Ionuț.

Cei doi soți au declarat în trecut că le-a fost greu să formeze un cuplu în casa Mireasa din cauza Petronelei, care avusese și ea un cuplu cu Ionuț, înainte de intrarea lui Ale în casă.

Ce spun Petronela despre Ionuț și Ale

Chiar dacă au trecut doi ani de la terminarea sezonului lor, cei trei pare că nu au îngropat securea războiului. Ionuț și Ale au vorbit despre Petronela și cât de greu le-a fost să formeze un cuplu din cauza prezenței ei în casă, iar Petronela și-a cerut dreptul la replică.

Invitată la XNS, Petronela Rotar a spus că ea este foarte bine acum din punct de vedere profesional și că viața ei a decurs minunat de la ieșirea din casă. Aceasta a mai spus că nu înțelege de ce Ale și Ionuț o mai menționează în declarații, mai ales că acum au și un copil, dar și faptul că nu s-a înțeles bine cu nimeni pe parcursul competiției.

Petronela a mai spus că nici mamele din sezonul ei nu o apreciau, și, deși băieții o lăudau pentru faptul că gătește și face multă treabă prin casă, nimeni nu o privea cu ochi buni.

Motivul pentru care Andra nu vrea să mai audă de Petronela

Andra și Petronela au fost prietene de suflet, însă nu mai țin legătura. Cele două foste concurente de la Mireasa sezon 1 nu au mai vorbit de luni bune. Relația lor s-a terminat brusc.

”Rolurile s-au schimbat pentru că la început noi eram toate prietene și aveam o singură inamică, care era Petronela. Spre sfârșit, Petronela a devenit prietena mea și eu nu am mai vorbit cu fetele. Narcisa s-a transformat în Antihrist și a început să tot dea în mine. Lucrurile s-au schimbat între timp, deși noi credeam că suntem prietene.”, a zis Andra Nicolin la Mireasa: Confesiuni.

Andra a subliniat faptul că acum nu mai vorbește cu niciuna dintre fete. ”Nu mai țin legătura cu Petronela pentru că ea a fost cea care a fost alături de mine când ne-am despărțit. Știa absolut tot ce se întâmplase, poate marea majoritate a ce se întâmplase în relația mea, și atunci când am văzut că a ales să fie prietenă cu el, i-am zis: ”Nu ai cum să fii prietenă și cu mine și cu el. Fiind prietena mea de suflet, știind prin tot ce am trecut și nu a fost o experiență frumoasă deloc, să poți să te consideri prietenă cu el sau, nu știu, ceva de genul ăsta... mi s-a părut un fel de trădare și nu mai aveam nevoie și putere de astfel de oameni în viața mea. Experiența mea fusese foarte dură și nu mai simțeam nevoia să alimentez nicio relație care nu e ok”.

Mireasa sezonul 6. Roxana și Paul, față în față după ce tânărul a pus punct relației. Ce l-a supărat cu adevărat pe conc... Mireasa sezonul 6. Adina a izbucnit în lacrimi la Mireasa - Capriciile Iubirii: „Nu mă așteptam”. Ce s-a întâmplat în pl...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o cunoaștere
Mireasa, sezon 14. Alberto, confesiuni despre un episod întunecat din trecut! Concurentul și Claudia sunt într-o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Mireasa, sezon 14. Al doilea cuplu format! Când a aflat adevăratele intenții, o concurentă a izbucnit în lacrimi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x