Antena Căutare

Istoricul medical al Regelui Charles. Ce probleme de sănătate a avut de-a lungul timpului

Rebel și dornic să trăiască cât mai multe experiențe, Regele Charles a dezvoltat o ”relație” specială cu accidentările. Iată câte probleme medicale a avut monarhul care recent a fost diagnosticat cu cancer.

Galerie
Rebel și dornic să trăiască cât mai multe experiențe, Regele Charles a dezvoltat o ”relație” specială cu accidentările. Iată prin câte a trecut monarhul care recent a fost diagnosticat cu cancer. | Profimediaimages.ro

De-a lungul timpului, Regele Charles a suferit mai multe accidentări, a avut COVID-19 de două ori, însă, în general, starea sa de sănătate a fost bună.

Acesta a fost deschis cu privire la problemele sale, recent recunoscând că are cancer. Într-o declarație făcută luni, 5 februarie 2024, Palatul Buckingham a precizat că regele ”este recunoscător echipei sale medicale pentru intervenția rapidă”. El a început un tratament, fiind sfătuit de medici să amâne aparițiile publice.

Citește și: Ce a făcut Prințul Harry după ce a aflat că tatăl său are cancer. Gestul fiului ”renegat” al Regelui Charles

Istoricul medical al Regelui Charles. Ce probleme de sănătate a avut de-a lungul timpului

Articolul continuă după reclamă

Pe lângă episoadele de coronavirus, cărora le-a făcut față cu brio, în ciuda vârstei, Regele Charles a pătimit și altele. El și-a pierdut cunoștința după ce a fost aruncat de pe cal, în timp ce juca polo, și a scăpat cu greu de o avalanșă care i-a ucis un prieten apropiat.

De-a lungul anilor, au fost exprimate îngrijorări cu privire la degetele sale, pe fondul temerilor că acestea ar putea fi cauzate de acumularea de lichide sau de o afecțiune mai periculoasă. Monarhul nu s-a arătat niciodată deranjat de aspectul lor și chiar a făcut glume pe seama lor.

În martie 2020, Charles, pe atunci în vârstă de 71 de ani, a făcut COVID-19, dar a avut simptome ușoare. El s-a izolat la Birkhall, departe de Camilla, care a fost testată negativ și a continuat să lucreze.

Aproape doi ani mai târziu, în februarie 2022, s-a infectat iar cu coronavirus, deși se vaccinase de trei ori.

Din nou, a depășit boala fără probleme. Datorită stilului său de viață activ, Regele Charles a reușit să se țină departe de medici. Nu o dată s-a scris despre plimbările lui pe dealuri și pasiunea pentru grădinărit, însă a fost nevoit să renunțe din cauza durerilor de spate.

Dacă nu a mai putut face mișcare, Regele Charles a acordat o atenție mai mare alimentației. În 1990, și-a lansat propria marcă e alimente. Forma sa fizică i-a adus laude în 2019, când a fost într-un turneu oficial în Caraibe, alături de Camilla.

Citește și: După Kate Middleton, și Regele Charles al III-lea va fi suspus unei operații. Ce se întâmplă în Famlia Regala Britanică

În 2008, i s-a îndepărtat o excrescență necanceroasă de pe nas, într-o procedură de rutină. În 2003, a fost operat de hernie la spitalul King Edward VII din Londra, spitalul preferat de familia regală.

La externare, a fost pus pe șotii: ”Hernie azi, mâine nu mai este”. În ciuda acestui lucru, în același an, în timpul unei întâlniri la un templu Sikh din Southall, la care a fost nevoit să stea pe podea, el spunea că are nevoie de ajutor pentru a se ridica: ”Nu cred că am avut vreodată nevoie de un osteopat atât de mult ca astăzi.”

Nu este un secret faptul că Regele Charles este un susținător aprig al medicinei alternative și complementare, inclusiv al homeopatiei.

Monarhul Marii Britanii a renunțat, după mai bine de 40 de ani, la polo, după o serie lungă de accidentări. În 1980, a fost aruncat și lovit de calul său, în timpul unui meci de polo la Windsor și a avut nevoie de șase copci. A rămas cu o cicatrice în formă de semilună, de 5 cm, pe obrazul stâng. Altă dată, a fost lovit în gât, accidentare care l-a făcut să-și piardă vocea timp de 10 zile.

În 1988, schiând în afara pârtiei de la Klosters, pe una dintre cele mai periculoase pârtii din Europa, a scăpat cu greu de avalanșa care l-a ucis pe prietenul său, maiorul Hugh Lindsay. Atunci a salvat și o altă persoană.

Sportul pe care încă îl iubește, polo, i-a adus și două operații la brațul drept. Nu sunt singurele, căci a fost nevoie de o intervenție chirurgicală și pentru a repara cartilajul rupt de la genunchiul stâng, tot în urma unei accidentări la polo.

Citește și: Portret rar al Prințesei Diana, scos de la naftalină și făcut public. Cât de frumoasă era la 27 de ani

La vânătoare, în 1998, și-a rupt o coastă după ce a căzut de pe cal. În ciuda disconfortului evident, a insistat să facă o drumeție în Himalaya. Trei luni mai târziu, a ajuns iar în spital, fiind operat la genunchiul drept.

În 2001, Regele Charles și-a rupt un os mic din umăr după ce a căzut, din nou, de pe cal când era la vânătoare. Câteva luni mai tâziu, a fost lovit și dus la spital după ce calul l-a aruncat în timpul unui meci de polo. A fost scos cu targa de pe teren.

Șirul continuă, căci regele și-a accidentat tendoanele de la încheietura mâinii în timp ce pescuia somon în Scoția și, în timp ce lucra în grădină, și-a rupt degetul, căruia i-a mai și secționat vârful, conform The Guardian.

În prezent, Regele Charles suferă de cancer. Nu se știe ce tip, pentru că Palatul încearcă să păstreze detaliile ascunse.

Mireasa sezonul 9, 6 februarie 2024. Scandal de proporții în casa băieților. Ce sancțiune gravă a anunțat Simona Gherghe... Mireasa sezonul 9, 6 februarie 2024. Silviu intră la cursa de eliminare. La ce întrebare va răspunde publicul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 5 iunie 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 5...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Votare sepcială. Cărui băiat i-a fost luat dreptul de a pimi imuniatate până la finalul sezonului
Mireasa, sezon 13. Votare sepcială. Cărui băiat i-a fost luat dreptul de a pimi imuniatate până la finalul...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x