Antena

Mireasa 2020, sezon 2. Care este adevărul despre relația dintre Andreea și Alexandru

Andreea a intrat în casa Mireasa cu gândul să-l descopere pe Alexandru, băiatul care a fost ”prima sa dragoste”, așa cum tocmai ea a declarat.

Publicat: Marti, 29 Decembrie 2020, 14:14 | Actualizat: Joi, 31 Decembrie 2020, 11:04
Galerie de imagini
Andreea a intrat în casa Mireasa cu gândul să-l descopere pe Alexandru
Antena 1

Cei doi se cunosc de mult timp, fiind vecini. Andreea avea, la aceea vreme, 11 ani, iar Alexandru era cu 2 ani mai mare.

Drumurile lor s-au despărțit când concurentul s-a mutat la București. Au urmat mai multe relații și, cu toate că au rămas conectați pe Facebook, nu au mai existat discuții între ei.

Totul până să intre Alexandru în competiția Mireasa. Tânărul se afla în izolare atunci când Andreea i-a scris și i-a spus, în glumă, că îl va urma în show-ul matrimonial.

Întrebați cum și când au început interacțiunile lor, băiatul a spus:”Știam că mă place, mi-am dat seama. Eram prea mici, minori. După aceea m-am mutat în București.”

Pe aceeași temă

Andreea l-a completat: ”De atunci nu am mai vorbit. O singură dată am vorbit pe Instagram, eu i-am scris. Văzusem ceva și l-am întrebat dacă își caută mireasă. I-am zis: Vin și eu, sub formă de glumă. Am aplicat peste 1 saptămână, două.”.

Întrebat cum i se pare, Alexandru a spus: ”E foarte frumoasă. E singura fată pe care vreau să o cunosc în această casă”.

Cine este Andreea, noua concurentă de la Mireasa

Andreea are 20 de ani, 2 locuri de muncă și locuiește singură de doi ani, în Constanța.

”Eu cu tatăl meu nu am mai vorbit de foarte mulți ani pentru că nu am avut o viață bună cu el. O luase pe alte drumuri, cu alcoolul, abuzuri față de mama mea. Ultima mea relație a fost toxică. Cea mai mare durere am simțit-o când am citit o discuție cu prietena mea cea mai bună. L-am iubit și am trecut peste. Acum mă văd goală pe dinăuntru.”, a povestit ea.

Pe aceeași temă
Recomandari A1

Despre Alexandru, fata a dezvăluit că este prima ei dragoste nevinovată.

”Ne cunoaștem de 8-9 ani, când eram mică eram foarte îndrăgostită de Alexandru. Pot să spun că a fost prima mea dragoste, o dragoste nevinovată. Nu prea mă băga în seamă, el avea așteptări mai mari. Râdeam singură la mesaje de la el. E motivul pentru care m-am înscris la Mireasa”, a mai menționat noua concurentă.

Whatsapp LinkedIn
mireasa 2020 mireasa sezon 2 andreea mireasa alexandru mireasa
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e serialul coreean care te va intriga. Vezi premiera în AntenaPLAY!
Stirile zilei Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Citește și
Mireasa 2020, sezonul 2. Cum au apărut Bianca și Mihai de sărbători. Foștii concurenți trăiesc o...
Mireasa 2020, sezonul 2. Cum au apărut Bianca și Mihai în cea mai recentă fotografie. Susținătorii...
Mireasa 2020, sezonul 2. Mihai a împlinit anii, iar Bianca l-a sărbătorit în cel mai frumos mod. Ce a...
Mireasa 2020, sezonul 2. Cum arată Claudia Shik într-un costum de baie incendiar. Ținuta i-a scos în...
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care se îndrăgostesc la prima vedere. Află dacă te numeri printre ele Catine.ro
Ana Brenda Contreras și-a deschis sufletul și a vorbit despre un moment dureros din viața ei. Ce a relatat actrița Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, peste 9,58 milioane de euro, la Galați. Biletul norocos a avut 630 de... Libertatea.ro
Explozie în crypto. Monedele care au înregistrat cele mai mari creșteri. Semnale „bullish"... Ziare.com
Umilit şi numit „cerşetor” în România, Leonard Doroftei a anunţat când îşi va deschide o nouă... AntenaSport
Ce decizie au luat Nicolai Tand și Sorin Brotnei cu privire la trofeul Asia Express: „A stat ascuns în…” Elle
Imagini de colecție cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu în ziua nunții. S-au căsătorit pentru prima... Spynews.ro
Alexia Eram nu a mai suportat și a spus adevărul: „Știu cine sunt și merg înainte!” BZI
Andreea Bostănică a spus adevărul despre viața de lux pe care o duce! „Nu pot să mint!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piure de conopidă cu lapte de cocos. Rețetă delicioasă, de post HelloTaste.ro
Proba costumelor de baie de la Miss Universe 2024. Câteva concurente au avut opțiuni neobișnuite Antena3.ro
Un tratament pentru Alzheimer mult-așteptat a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului. Cum funcționează useit
Horoscopul zilei de 17 noiembrie 2024. Gemenii au de luat o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Nicușor Dan: Am obținut autorizație de construire pentru patinoarul „Flamaropol” Wall-Street
Postul Crăciunului: când începe, tradiții și dezlegare la pește Kudika
Cum arată locul de veci unde a fost înmormântat Silviu Prigoană. Cavoul este unul impresionant. Detaliul care a... Playtech
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului Redactia.ro
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la... Observator
Legătura dintre stres și bolile cardiovasculare. Ce metode poți folosi pentru a-ți gestiona stările negative MediCOOL
Cheesecake zebră cu dovleac și portocale, delicios și spectaculos HelloTaste
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară! ProSport
Gigi BECALI, obligat de Raiffeisen să-și depoziteze cele 40 de milioane de dolari la o altă bancă: „Vina era... Gandul
Ce le-a făcut Adelina Pestrițu fostelor colege Teo Trandafir și Ilinca Vandici: „Măi, eu nu mai pot cu asta”... CanCan
Cum să creezi un vision board pentru copii DeParinti
Rihanna a fost fotografiată în timpul unei cine în Los Angeles. Diva a fost îmbrăcată cu o fustă roșie sexy ZUTV
Lucruri pe care nu trebuie să le cauți vreodată pe Google. Așa îți crești riscul de a fi atacat de hackeri UseIT
Ruladă de porc cu ciuperci și cașcaval, înfășurată în felii de bacon Hello Taste