Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Cum au profitat cuplurile din casa Mireasa de cele 48 de ore împreună

Bianca și Mihai, Andra și David, Mădălina și Radu au câștigat la jocul lui Dima 48 de ore împreună.

În cazul Biancăi și al lui Mihai, lucrurile sunt cât se poate de simple. Cei doi s-au certat mai mereu, au discutat în contradictoriu și nu s-au bucurat așa cum ar fi trebuit de cele 48 de ore împreună.

Andra și David au profitat din plin de momentele împreună. Sentimentele sunt extrem de puternice între cei doi și cu greu au putut să-și țină sub control trăirile. Pentru cei doi premiul de la jocul lui Dima a fost unul foarte bun. S-au comportat ca și când ar fi împreună și le-a plăcut foarte mult.

Mădălina și Radu au profitat și ei din plin de cele două nopți împreună și s-au bucurat unul de celălalt. Au discutat, s-au sărutat și s-au îmbrățișat tot timpul. Radu abia s-a abținut să nu își pipăie iubita peste tot, mai ales că Mădălina a ales să poarte niște pijamale extrem de sexy.

Pentru Andreea și Alexandru a fost însă cel mai dificil. Ei au stat despărțiți și în cele 48 de ore au plâns foarte mult, au fost triști și nu au mâncat aproape deloc.

La proba individuală, Mădălina a câștigat și a primit o amuletă pe care o poate folosi în următoarele 2 gale.

Ștefania a câștigat săptămâna trecută amuleta

Ștefania a câștigat săptămâna trecută amuleta, dar a folosit-o în gala din data de 6 februarie 2021 când a salvat-o pe Claudia de la eliminare. Deși Claudia a spus că nu dorește să fie salvată, Ștefania a motivat că nu o face din milă, ci pentru că este de atâta timp în competiție și merită să fie în tabloul din marea finală.

Radu a avut și el o amuletă și a ales atunci să-l salveze pe Radu.

Mireasa 2020, sezon 2. Adevăratul motiv pentru care Ștefania a intrat în casa Mireasa... Mireasa 2020, sezon 2. Bianca, declarații contradictorii despre relația cu Mihai...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când începe sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii. Simona Gherghe a anunțat data premierei
Când începe sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii. Simona Gherghe a anunțat data premierei
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Finala sezonului 12 Mireasa. Cine sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 euro. Ei sunt mirii sezonului
Finala sezonului 12 Mireasa. Cine sunt câștigătorii Marelui Premiu în valoare de 40.000 euro. Ei sunt mirii...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista împreună cu el
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cu ce se poate înlocui praful de copt în prăjituri. Idei și alternative care te scot din încurcătură
Cu ce se poate înlocui praful de copt în prăjituri. Idei și alternative care te scot din încurcătură HelloTaste.ro
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au distrus imaginea”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2025. Berbecii se simt împliniți. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
"Să ajungem până atunci". Premoniţia amară pe care cuplul din Bacău a avut-o chiar înainte de tragedie Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Cum faci mămăligă moldovenească. Rețeta veche
Cum faci mămăligă moldovenească. Rețeta veche HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Cârnați de casă moldovenești, după rețeta tradițională. Ingrediente și pașii de urmat pentru un gust desăvârșit
Cârnați de casă moldovenești, după rețeta tradițională. Ingrediente și pașii de urmat pentru un gust... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x