Antena

Mireasa 2021, sezonul 4. Marius și Maria nu mai sunt în cunoaștere. Decizia i-a aparținut concurentei

După evenimentele din ultimele zile, Maria și Marius au rupt cunoașterea, iar decizia îi aparține Mariei. Marius spune că a fost devreme să se declare un cuplu cu Maria, dar față de Amalia simte atracție.

Publicat: Miercuri, 06 Octombrie 2021, 14:24 | Actualizat: Miercuri, 06 Octombrie 2021, 14:28
Galerie de imagini
După evenimentele din ultimele zile, Maria și Marius au rupt cunoașterea
Antena 1

Amalia și Marius au mai avut între timp un date, deși concurenta nu a acceptat la început această întâlnire. Simona Gherghe a spus azi în live că mai bine nu întreabă ce s-a întâmplat, iar cei doi au zâmbit ironic. Maria a spus despre Amalia că bruneta mai are mult până să ajungă la nivelul ei.

Marius și Maria nu mai sunt în cunoaștere

La primul date pe care l-au avut după ce Marius a sărutat-o pe Amalia la somn, în prima noapte din casa băieților, cei doi s-au sărutat, deși Marius se afla într-o cunoaștere cu Maria. Lipsa de asumare a lui Marius a făcut-o pe Amalia să dea cărțile pe față.

Bruneta a cerut un sfat imparțial și a ales-o pe Alina. Cea din urmă a îndrumat-o pe Amalia să aleagă cu inima și dacă îl place cu adevărat să facă ea primul pas. Alina l-a sfătuit și pe Marius să se îndrepte spre cine simte și să nu facă nicio fată să sufere. Jocul duplicitar al lui Marius îi deranjează pe toți cei din casă.

Întrebat de Simona Gherghe ce simte în acest moment, Marius a spus că vrea să se retragă ca să ia cea mai bună decizie.

Doamna Eugenia a certat-o pe Alina și a rugat-o să nu mai judece pentru că fiecare concurent din casă are dreptul să-și ia propriile decizii. Mama lui Marius a spus că nimeni nu este interesat de părerea ei în competiție.

Mătușa Mariei a sfătuit-o pe fată să renunțe la Marius

Familia Mariei este împotriva unei eventuale relații între concurentă și Marius de la Mireasa sezon 4, după ce tânărul a recunoscut că a sărutat-o pe Amalia.

”Voiam să-ți spun să-l lași pe Marius în pace. Ți-a dat o pauză, lasă-l în pauza pe care o merită. Vezi-ți de viața ta, Marius nu este de tine. Tu ești o fată deșteaptă. Ți-ai dorit un băiat ca Marius la fizic, dar ți-ai dorit și un băiat deștept, ca să ai ce discuta cu el. Nu prea văd ce ai de discutat cu Marius. Marius, când la Amalia, când la tine, când acolo.

Fii demnă, fii cu capul pe umeri, așa cum te știm. Indiferent că vei rămâne sau nu în emisiune, ieși cu capul sus, nu mai sta după Marius. Nu te merită. Ești o fată de nota zece.”, a spus doamna Silvia, mătușa Mariei, la Mireasa- Capriciile Iubirii de la Antena Stars.

Recomandari A1

Aceasta a mai spus că părinții Mariei sunt foarte dezamăgiți: ”Nu vor să mai intervină. Sunt foarte dezamăgiți, puțin și de comportamentul ei că se lasă dusă de Marius. Marius le duce pe amândouă de nas. Doamna Eugenia, astăzi în emisiune, râdea când Maria suferea. Am văzut-o că suferă, o cunosc, îi cunosc grimasele, tot.

Whatsapp LinkedIn
marius mireasa maria mireasa amalia mireasa cunoaștere
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Citește și
Mireasa sezonul 4. Ana Maria a slăbit spectaculos. Cum arată iubita lui Marius în costum de baie după...
Marius și Ioana de la Mireasa au sărbătorit șase luni de căsnicie. Ce mesaj i-a transmis bărbatul
Ioana și Marius de la Mireasa au sărbătorit 3 luni de relație. Ce surpriză i-a făcut el și ce...
Mireasa sezonul 8. Ioana și Marius, împreună la Capriciile Iubirii. Cei doi vor putea fi urmăriți pe...
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Cel mai subțire smartphone pliabil ajunge pe piață în februarie. Ce dimensiune impresionantă are useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
Mâncarea care ar schimba forma mandibulei, potrivit cercetătorilor. Copii sunt cei mai afectați UseIT
Kugel de cartofi. Rețetă tradițională evreiască Hello Taste