Mireasa 2022, sezon 5. Jador a făcut show la petrecerea de sâmbătă. Ce fată a remarcat
Jador a încins atmosfera la petrecerea de sâmbătă. Toți concurenții de la Mireasa sezon 5 s-au distrat pe cinste, dar o fată i-a atras atenția artistului.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 13 Iunie 2022, 15:10 | Actualizat: Luni, 13 Iunie 2022, 17:19Imediat ce a intrat în casa Mireasa, Jador a salutat concurenții și a mers la Andrei. El l-a îmbrățișat pe cel cu care a copilărit și a mers apoi să o salute pe mama lui Andrei, doamna Mioara.
”Suntem prieteni, am copilărit împreună. Am fost și colegi în generală”, a zis Andrei, care a privit cu drag imaginile de la party.
Pe aceeași temăLarisa de la Mireasa sezon 5 i-a atras atenția lui Jador
La petrecerea de sâmbătă, Larisa s-a distrat pe cinste, fericită că Sabrina și Perneș au rămas în competiție. La fel au făcut și ceilalți concurenți, însă ea a reușit să îi atragă atenția lui Jador.
Mișcările Larisei, dar și ținuta sumară l-au făcut pe artist să îi spună câteva cuvinte. Ea a stat chiar în fața lui și manelistul a remarcat energia ei.
”Ce-ți place distracția, să mor.”, a zis Jador și Larisa i-a spus să rămână în casă.
Pe aceeași temă”Să rămân? Vedem. Dacă-ți pui chiloți”, a replicat manelistul și Larisa s-a amuzat.
Ulterior, în emisia live din 13 iunie, Larisa a explicat faptul că a glumit cu Jador, că nu voia să rămână. Totuși, ea a menționat că este un bărbat arătos, dar că nu este genul ei.
Mai multe detalii în materialul video de mai sus.