Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Alina i-a pregătit o surpriză lui Valentin. Cum a reacționat băiatul

Alina a simțit nevoia să-și surprindă iubitul și i-a pregătit o masă romantică. Cei doi au avut mai multe tensiuni în cuplu, iar acum fata încearcă să repare totul între ei.

Alina a pregătit o zi întreagă masa pentru Valentin. Fata a pregătit burgeri gustoși pentru Valentin și a organizat o masă romantică.

Alina i-a pregătit o surpriză lui Valentin

Valentin a fost foarte surprins de ceea ce i-a pregătit iubita sa. Băiatul se pregăta să intre la Capricii, dar a fost luat de Alina și dus pe terasa casei fetelor.

Între cei doi lucrurile au început să se aranjeze și lucrurile merg foarte bine între ei. Cei doi urmează să sărbătorească 2 luni de relație în casa Mireasa.

Surpriza a fost apreciată de toată casa, iar acum este rândul lui Valentin să-și surprindă iubita. Băiatul i-a lăudat preparatele și a spus că abia așteaptă să mai facă.

Alina a pregătit totul de la zero, chiar și chiflele pentru că și-a dat seama că nu are pâine pentru chiftele.

Tensiuni în cuplu Alina și Valentin

Valentin și Alina au avut discuții înaintea de petrecerea de sâmbătă seara. Cei doi și-au reproșat lucruri și au ajuns la o singură concluzie.

Alina a spus că și-a cerut scuze pentru ce a greșit și că toate acesta discuții o duc cu gândul la faptul că Valentin nu își mai dorește relația. Fata a spus că simte mult față de iubitul ei, dar și-a dat seama de acest lucru doar atunci când a fost liniște între ei.

Valentin a spus că nu își mai dorește să stea în competiție, în timp ce Alina spune că a făcut tot ce el i-a cerut și că tot nu reușește să-l mulțumește. Fata a spus că nu mai poate și că îl așteaptă pe iubitul ei să-i spună ceea ce își dorește.

Valentin i-a spus că Alina cedează foarte repede și că nu știe ceea ce vrea. Alina pe de altă parte a spus că Valentin este supărat și că iscă discuții pe care nici el nu le înțelege. Fata a spus că s-a săturat de situație, că simte că băiatul își bate joc de ea.

Perneș i-a spus lui Vali că se ceartă din discuții inutile și că deși situația era lămurită, pornesc totul de la început. Alina i-a spus Eleonorei că nu mai înțelege nimic din ceea ce vrea Valentin.

Și în emisia live Alina a spus că toate aceste certuri nu o ajută deloc să-și dea seama de sentimentele pe care le are de fapt. Valentin a spus că este dispus să se schimbe și că lucrează la aceste lucruri.

Mireasa 2022, sezon 5. Ce spune mama lui Perneș despre reîmpăcarea dintre el și Sabrina... Mireasa 2022, sezonul 5. Primul sărut dintre Aron și Elena. Care este statusul relației dintre ei...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Cine este Marian. Care este povestea nepotului doamnei Niculina
Mireasa, sezon 13. Cine este Marian. Care este povestea nepotului doamnei Niculina
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Primul conflict în casa fetelor. S-a lăsat cu lacrimi și cu țipete: „Mă enervezi. Nu pot să stau lângă tine”
Mireasa, sezon 13. Primul conflict în casa fetelor. S-a lăsat cu lacrimi și cu țipete: „Mă enervezi. Nu pot...
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x