Antena Căutare

Mireasa: Confesiuni, sezon 9. Ce se întâmplă cu Daniela și Mihai, după emisiune! Cei doi au anunțat care este situația lor

S-a aflat care este situația dintre Daniela și Mihai, după marea finală a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii. Ce s-a aflat despre cei doi, imediat după terminarea sezonului 13.

În episodul 5 al show-ului Mireasa: Confesiuni, protagoniștii au fost chiar Daniela și Mihai, care au vorbit deschis despre relația pe care o au și despre viitorul lor, dar și despre cele întâmplate în casă, în timpul celui de-al 13-lea sezon.

Mireasa: Confesiuni este un produs exclusiv AntenaPLAY. Emisiunea a ajuns la sezonul 9, prezentat de Andreea Frățilă. Urmărește episodul integral AICI!

Ce se întâmplă cu Daniela și Mihai, după emisiune! Cei doi au anunțat care este situația lor, după marea finală a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii

Protagoniștii celui de-al cincilea episod al show-ului Mireasa: Confesiuni au fost chiar Daniela și Mihai, care au avut ocazia să răspundă la numeroasele întrebări adresate de Andreea Frățilă.

Întrebați care este situația lor în prezent și ce planuri au, cei doi și-au deschis inima și au spus ce au de gând să facă în perioada următoare.

„Suntem foarte bine, ne bucurăm de libertat”, a spus Mihai, care a confirmat faptul că au dormit împreună cu o seară înainte.

Citește și: Mireasa: Confesiuni, sezon 9. Dorian, adevărul despre prieteniile din casă! Roxana, confesiune uluitoare despre Claudia și Daniel

„Astăzi suntem împreună până pe după-amiază, apoi eu o să plec. Acum am primit o veste că nu o să mai plec în cantonament, că o să rămân în oraș. Dar tot o să am foarte multă treabă, trebuie să țin mai multe antrenamente cu copiii. Dar o să rămân aici și o să am timp să ne vedem sută la sută”, a zis Mihai.

„Eu o să plec mâine la Râmnicu Vâlcea. Mâine o să plec acasă și vedem. Urmează să ne mai vedem, bineînțeles”, a zis tânăra, care a zis că nu știe ce va face în perioada următoare, când va merge acasă.

„Inițial am zis că mă voi axa pe partea de beauty, dar în următoarele două săptămâni trebuie să stau să îmi rezolv ce am de rezolvat”, a mai zis ea.

Tânărul nu s-a ferit să recunoască faptul că, dacă ar fi stat singur, nu ar fi ezitat să o ia pe Daniela la el acasă. Și de data aceasta, anumite reacții avute de Mihai au deranjat-o, căci a lăsat cumva impresia că relația lor nu este îndeajuns de avansată pentru ca el să o ducă pe Daniela acasă, la părinți.

„Dacă mama ta era de acord, ați fi stat împreună ca să vedeți dacă sunteți potriviți și în afara casei?”, a întrebat Andreea Frățilă.

„Adică mergeam cu ea acasă? Eu, cum am spus, nu merg acasă decât după ceva timp, pe cine aduc acasă înseamnă că e de viitor. Dar nu mă duc acasă după trei săptămâni. Simt că Daniela e de viitor, dar asta trebuie să simt în timp”, a zis Mihai, detaliu ce nu i-a picat bine tinerei.

Ulterior, despre cei doi s-a aflat că s-au despărțit din cauza incompatibilității și a distanței.

Urmărește restul materialului pe AntenaPLAY ca să afli toate dezvăluirile celor doi concurenți!

Mireasa: Confesiuni, sezon 9. Dorian, adevărul despre prieteniile din casă! Roxana, confesiune uluitoare despre Claudia ... Mireasa: Confesiuni, sezon 9. Mihai și Daniela au zis ce cuplu cred că se va despărți! Tânăra, confesiuni neașteptate de...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Liviu Gherman din sezonul 12 Mireasa, apariție în compania unei cântărețe faimoase. Ce mai face el după divorțul de Emily
Liviu Gherman din sezonul 12 Mireasa, apariție în compania unei cântărețe faimoase. Ce mai face el după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul transmis de Mircea Fodor după eliminarea de la Mireasa! Care a fost primul lucru pe care l-a făcut, după show
Mesajul transmis de Mircea Fodor după eliminarea de la Mireasa! Care a fost primul lucru pe care l-a făcut, după show
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x