În ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa: Meciul iubirii, AdrenaLinia a sunat și a adus o veste complet neașteptată printre fete! Tinerele au fost puse să decidă, în doar zece minute, care sunt cele trei concurente propuse la eliminare. Ulteior, băieții au decis pe cine salvează.
Fetele, puse să aleagă trei concurente pentru eliminare! Pe cine au salvat băieții, în ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa: Meciul iubirii
În ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa: Meciul iubirii, Amalia a auzit că sună AdrenaLinia și a răspuns. Nu mică a fost surpriza atunci când a auzit ce are de făcut. Mai exact, concurentele au primit misiunea de a alege trei concurente pentru eliminare.
Fetele s-au întâlnit, au discutat și au încercat să ia cea mai bună decizie.
„E clar că nu putem alege pe cineva care e deja într-o cunoaștere”, „Ar trebui să fie cineva care își dorește să plece, pentru că statul aici îi face rău”, „Sau pe cineva care nu a interacționat cu nimeni”, iată cum au analizat fetele situație.
Astfel, la final, acestea au ajuns la concluzia că le propun pentru eliminare pe Claudia, Diana și Paula. Apoi, AdrenaLinia a sunat și pentru băieți, iar aceștia au fost puși să salveze pe una dintre cele trei. După ce s-au sfătuit și au vorbit, concurenții au stabilit să o salveze pe Paula.
Urmărește clipul video de mai sus ca să descoperi ce alte detalii au mai ieșit la iveală în ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa: Meciul iubirii.
Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
Meciul Iubirii a început pe 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY, cu tineri concurenți pregătiți să își testeze limitele și să lupte cu pasiune pentru a-și găsi jumătatea.
Noul sezon aduce o mulțime de surprize. Fetele vor putea alege tricoul de fotbal cu numele băiatului care le atrage atenția, iar băieții vor face același lucru. Totuși, doar cei care vor avea aceeași alegere, unul față de celălalt, vor avea parte de prima întâlnire a sezonului. De asemenea, noi elemente vor fi introduse – cartonașele, inspirate din regulile fotbalului, care vor putea fi folosite doar cu efect negativ, atunci când sună Adrenalinia. Consecințele vor fi clare pentru cei vizați – se poate bloca o cunoaștere pentru o perioadă limitată sau se poate interzice temporar interacțiunea cu o anumită persoană.
Accesul la telefon va deveni un privilegiu câștigat, iar concurenții o să fie nevoiți să lupte pentru acest drept. Ei vor putea câștiga 13 minute pentru a suna, a scrie sau a naviga, însă utilizarea dispozitivelor va fi supravegheată în permanență de camerele din casă. Chiar dacă, pe timpul sezonului, în afară de acest premiu, fetele și băieții nu au acces direct la telefoane, dispozitivele vor rămâne pornite pentru ca apelurile și mesajele să fie primite. Semnalele se transformă în povești și teste de autocontrol, în timp ce toți cei care caută iubirea se vor întreba cărei persoane dragi lor îi aparțin notificările.
Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.
Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Mireasa, sezon 13. Ceartă de proporții în casa fetelor! Roxana, Amalia și doamna Cătălina și-au aruncat replici dure... Mireasa, sezon 13. Alan și Roxi sunt într-o cunoaștere! Ce scrisoare misterioasă l-a pus pe tânăr pe gânduri...