Antena Căutare

Mireasa, sezon 6. Raluca Preda a împlinit 34 de ani. Cum a sărbătorit și ce a transmis: „Am avut o revelație”

Raluca Preda a împlinit 34 de ani și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale cu această ocazie.

Galerie
Raluca Preda a împlinit 34 de ani | Instagram & Antena 1

La împlinirea a 34 de ani, Raluca Preda este recunoscătoare pentru tot ce a trăit în anul care a trecut. Anul acesta, fosta concurentă a sezonului 6 Mireasa a avut o revelație și le-a mulțumit părinților pentru tot ceea ce fac pentru ea.

Citește și: Mireasa, sezon 6. Raluca Preda și Alex Ungureanu, gestul care i-a făcut pe fani să se întrebe din nou despre statusul relației lor

Ce a transmis Raluca Preda în ziua în care a împlinit 34 de ani

„Mulțumesc, 33, pentru un an plin de momente frumoase, realizări neașteptate și o mulțime de lecții care m-au ajutat să cresc. Uneori simt că am primit mai mult decât merit, dar sunt recunoscătoare și încerc să mă ridic la înălțimea acestor daruri.

Articolul continuă după reclamă

Anul acesta m-am aniversat în avans și am petrecut un weekend magic la munte – liniște, aer curat și, ca o surpriză neașteptată, prima ninsoare! A fost un moment special, care a făcut sărbătoarea și mai frumoasă.

Și odată cu 34 a venit și o mică revelație: cred că aniversările noastre ar trebui să fie și ale mamelor noastre. Ele sunt cele care ne-au adus pe lume și care, din prima clipă, și-au schimbat întregul univers pentru noi. Așa că, mulțumesc, mama și tata, pentru tot ce ați făcut și faceți pentru mine!

Iar aniversarea mea continuă, alături de colegii mei de muncă, care mi-au devenit a doua familie”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Raluca Preda și Alex Ungureanu, văzuți împreună pe o stradă din Capitală. Simona Gherghe i-a dat de gol

În ediția de Mireasa de miercuri, 25 septembrie 2024, Raluca Preda a intrat în live pentru a „juriza” task-ul „O ținută de 10”. Fosta concurentă Mireasa, sezon 6 i-a felicitat pe actualii concurenți și le-a oferit și câteva sfaturi, din propria experiență. În timp ce vorbea despre casting, Simona Gherghe a deschis subiectul despre relația fetei.

În urmă cu o săptămână. fanii Mireasa au început să aibă dubii în ceea ce privește statusul căsniciei Ralucăi și a lui Alex din sezonul 6 Mireasa, după ce fata și-a șters fotografiile de cuplu de pe contul său de Instagram.

De asemenea, ea dădea de înțeles că se mută într-o nouă casă și că plănuiește să își deschidă propria afacere. Specualțiile că cei doi au divorțat nu au întârziat să apară, însă la câteva zile distanță, ochii vigilenți au internauților au remarcat un detaliu în comun al foștilor concurenți de la Mireasa, sezon 6.

În acest context, Simona Gherghe a abordat acest subiect și în emisia live de miercuri, 25 septembrie. Raluca prezenta criteriile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să se prezinte la castig pentru sezonul în curs.

„E o experiență unică, le poate schimba viața. Eu sunt un caz concret. Mie mi-a schimbat viața”, a precizat Raluca.

„Da, tot zicea lumea că nu mai ești cu Alexandru, dar eu acum două săptămâni v-am văzut pe Cale Victoriei, la Străzi Deschise. Erați de mână acolo, frumos. Cum vine asta?”, a spus Simona Gherghe.

„Da, v-am spus. Din păcate nu v-am văzut, v-aș fi salutat cu drag”, a fost singurul răspuns al tinerei.

Mireasa sezon 10, 12 noiembrie. Isabelle ar accepta o cerere în căsătorie de la fostul iubit. Ce declarație neașteptată ... Unde lucrează Ioana Velcescu, câștigătorea sezonului 8 Mireasa. Soția lui Marius s-a pozat la locul de muncă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. De ce băiat s-a apropiat Claudia după ce a oprit cunoașterea cu Alberto: „Mă simt bine alături de el”
Mireasa, sezon 14. De ce băiat s-a apropiat Claudia după ce a oprit cunoașterea cu Alberto: „Mă simt bine...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Ronaldo, acuzat că are acasă o iubită însărcinată. Cum a răspuns noul concurent
Mireasa, sezon 14. Ronaldo, acuzat că are acasă o iubită însărcinată. Cum a răspuns noul concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist?
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist? Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x