Antena Căutare

Mireasa sezon 7. După ce a plâns în timp ce-și amintea cuvintele dure ale surorii sale, Simona a avut ocazia să discute cu ea

În emisia Mireasa Capriciile Iubirii din 17 mai 2023, Simona și Andrei au vorbit cu sora fetei. Iulia i-a transmis acestei că o iubește și să se lase descoperită.

Simona a fost foarte afectată de cuvintele primite de la sora sa. Aceasta îi spunea să înceteze cu al său ”comportament de rahat”. Fata a plâns și i-a zis lui Andrei că nu a primit deloc încurajări de la familie de când e în casa Mireasa.

După ce a plâns în timp ce-și amintea cuvintele dure ale surorii sale, Simona a avut ocazia să discute cu ea

”Este dură, dar Simona știe destul de bine cum sunt eu. Știe cât de mult ținem la ea. Eu am spus că trebuie să mai umbli puțin la comportamentul tău și la atitudinea ta. Cum tu ai avut anumite stări, pe care nu am putut să le înțeleg, așa ar trebui să înțelegi și tu stările mele.”, a zis Iulia.

Simona: ”Păi tu nu ești aici cu mine, nu ai cum să le înțelegi. Din afară se văd lucrurile altfel”.

Sora concurentei i-a reamintit că nu o cunoaște de ieri de astăzi: ”Simona este o persoană care nu vrea să se lase descoperită. Nu vrea să se lase iubită. Eu sunt sigură că este foarte frică să-și exprime sentimentele pentru că îi este frică de faptul că va fi rănită. Asta am încercat de foarte multe ori să discut cu ea.”

Citește și: Mireasa sezon 7, 17 mai 2023. Prima cerere în căsătorie din acest sezon. Ce a anunțat Simona Gherghe pe finalul emisiunii

Iulia a zis că și Andrei are greșelile lui, dar că cei doi se potrivesc.

”Mie mi se pare potrivit Andrei. Dacă și el ar fi ca ea, nu cred că s-ar ajunge la nimic. Cu siguranță ar ajuta dacă ar fi mai protectiv. Nici pe Andrei nu-l lăsăm așa. Și el are greșelile lui. Îl urechez mai puțin pe Andrei, doar că eu nu văd atât de multă comunicare între ei ei.”, a mai adăugat Iulia, sora Simonei.

La final, aceasta i-a transmis Simonei că o iubesc. De această dată, iubita lui Andrei a zâmbit. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Citește și: Mireasa sezon 7, 17 mai 2023. Hatice și Mihai, în pragul despărțirii. Cei doi au plâns după ce s-au separat

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 7, 17 mai 2023. Prima cerere în căsătorie din acest sezon. Ce a anunțat Simona Gherghe pe finalul emisiuni... Mireasa sezon 7, 18 mai 2023. Imagini cu cererea în căsătorie. Reacția Sabrinei când Dima a scos inelul din tort...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Primele neînțelegeri dintre Beleuț și Irina au apărut deja, deși abia au format un cuplu. Ce s-a întâmplat
Mireasa, sezon 14. Primele neînțelegeri dintre Beleuț și Irina au apărut deja, deși abia au format un cuplu. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezonul 14. Simona Gherghe, anunț important, chiar la începutul show-ului! Ce schimbare s-a produs: „Forță majoră”
Mireasa, sezonul 14. Simona Gherghe, anunț important, chiar la începutul show-ului! Ce schimbare s-a produs:...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x