Antena Căutare

Mireasa, sezon 7. Pe cine a susținut Denisa în Finală. Deși este prietenă cu Hatice, alta i-a fost preferința

Denisa, fosta concurentă a sezonului 7 Mireasa a realizat o serie de întrebări și răspunsuri pe rețelele sociale, iar printre curiozitățile susținătorilor ei s-a numărat și preferința fetei în Finala Mireasa.

Galerie
Danisa a recunoscut pe cine a susținut în finala sezonului 7 Mireasa | Antena 1

Întrebările legate de finala sezonului 7 Mireasa încă sunt pe buzele fanilor show-ului matrimonial. Printre cele care au răspuns la întrebări legate de finală a fost Denisa, fosta concurentă a sezonului 7.

Întrebată pe cine a susținut în Finala sezonului 7 Mireasa, Denisa a răspuns Vlad și Cătălina.

Cu cine a ținut Denisa în Finala sezonului 7 Mireasa

Articolul continuă după reclamă

Cătălina și Vlad s-au cununat civil în Finala sezonului 7 Mireasa, dar nu înainte de a-și face jurăminte emoționante.

„Hei, șoarec. Dacă până să vin la emisiune credeam că am cea mai frumoasă viață, mă mințeam. Mi-ai dat lumea peste cap. Ești persoana care mi-a schimbat toate principiile de viață. Împreună am trecut prin toate. Te iubesc din tot sufletul meu”, i-a spus Vlad Cătălinei.

„Vreau să știu că sunt recunoscătoare pentru că te-am întâlnit. E pentru prima dată când simt să fac acest pas cu cineva. Împreună am hotărât că nu ne vom face promisiuni, dar să știi că voi încerca de fiecare dată să nu te judec, să te înțeleg”, a spus Cătălina.

Cei doi au spus un ”DA” hotărât în fața primarului, iar clasamentul publicului a fot următorul:

Locul 5 - 4,15% Simona și Andrei
Locul 4 - 15,67% Dani și Daiana
Locul 3 - 24,02% Cătălina și Vlad
Locul 2 - 28,21% Hatice și Mihai
Locul 1 - 28,35% Maria și Antonio

Chiar dacă i-a susținut pe Vlad și pe Cătălina în Finala sezonului 7 Mireasa, Denisa a precizat că va ține legătura și cu Hatice, prietena ei.

Întrebată „Cu Hatice nu ții legătura?”, fata a răspuns: „Cum să nu țin?” și a atașat o fotografie în care cele două fete apar ținuându-se de mână.

Citește și: Mireasa sezon 7. Denisa, răsfățată cu un buchet imens de trandafiri. Imaginea care a trezit suspiciuni în rândul susținătorilor

Denisa a participat în sezonul 7 Mireasa. Denisa a avut un parcurs interesant în sezonul 7 Mireasa, însă, din nefericire, fata nu și-a găsit jumătatea. Tânăra, care a mai fost concurentă în sezonul 2 Mireasa, a avut parte de cunoașteri în sezonul 7, însă niciuna nu s-a concretizat cu o relație.

Citește și: Mireasa sezon 7, 12 aprilie 2023. Roberto, cu gândul la Denisa. Fosta concurentă a intrat în direct pentru a-i da un sfat

Mai întâi, Denisa s-a regăsit într-un trio al cunoașterii, unde ea și Sabrina îl plăceau pe Dima. În cele din urmă, Denisa s-a retras din triunghi, iar Dima și Sabrina au ajuns să formeze un cuplu. Ulterior, Denisa a început o cunoaștere cu Dani, care a intrat în competiție mai târziu, însă la un moment dat s-a confruntat tot cu un trio, când Daiana și-a exprimat dorința de a-l cunoaște pe tânăr.

Ionuț a încercat și el să se apropie de Denisa, însă în cele din urmă băiatul s-a întors la Andreea, iar spre finalul preznței sale în competiție Denisa a avut o apropiere cu Roberto, însă nu a simțit să facă mai mulți pași spre o relație.

Denisa s-a aflat într-o cursă de eliminare cu Simona. Pentru că Simona avea o cunoaștere avansată cu Andrei, care s-a concretizat în cele din urmă într-o relație, publicul a decis ca Denisa să plece din casa Mireasa.

Mireasa, sezon 7. Antonio si Maria au făcut primul live cu susținătorii. Băiatul a fost întrebat dacă mama sa a acceptat... Irina și-a făcut o schimbare mare după ce a ieșit din casa Mireasa. Cum arată acum tânăra...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Mesajul Danielei după despărțirea de Mihai. Ce a transmis fosta concurentă a sezonului 13 Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Ce răspuns a dat Lavinia, câștigătoarea sezonului 12 Mireasa, după ce s-a speculat că ea și Adin s-au despărțit
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x