Antena Căutare

Mireasa sezon 8, 13 septembrie 2023. Sergiu a spus că vrea „să pună stop cunoașterii” cu Andreea. Cum și-a explicat decizia

În emisia live de Mireasa de pe 13 septembrie 2023 Sergiu a declarat că își dorește să „se dea un pas în spate” în privința cunoașterii cu Andreea, după ce acesta a avut parte de o cină cu fata.

Ceea ce a început frumos, cu declarații romantice, s-a sfârșit cu o decizie neașteptată din partea lui Sergiu. Concurentul sezonului 8 Mireasa a declarat că a simțit-o foarte distantă pe Andreea

„Până acum am avut partea asta de atracție fiziciă între noi doi. Eu simt maim ult. M-am îndrăgostit de tine. Am văzut în tine femeia blândă pe care o așteptam”, i-a spus Sergiu Andreei.

Răsturnare de situație în cazul lui Sergiu și al Andreei. Ce a decis băiatul

„Mi s-a pus pata pe tine”, a răspuns Andreea.

După întâlnire, Sergiu a căzut pe gânduri, fiind deranjat că fata nu a răspuns cu aceeași monedă gesturilor lui de apropiere.

„Simt că trebuie să fac un pas înapoi. Vreau să pun stop cunoașterii. Simt că doar din partea mea vin sentimente. Eu i-am spus că sunt îndrăgosit de ea. Eu vreau să mă retrag din toată ecuația asta. Eu vreau să te sărut, să te strâng în brațe, tut e tragi. N-ai stat. Simt să dau un pas în spate. Nu o simt destul de apropiată față de mine ”, a spus Sergiu în emisia live Mireasa.

„Sunt genul de persoană care nu se aruncă cu capul înainte. Prefer să cunosc înainte de toate. Pui foarte mult accent pe părerea celor din jur, iar eu nu știu dacă sentimentele tale sunt într-adevăr sincere. Nu poți să forțezi o persoană să simtă”, a spus Andreea.

Hatice și Mihai de la Mireasa, ipostaza romantică în care au apărut pe internet. Ce declarație de dragoste emoționantă ș... Ipostaza elegantă în care Marian Pavel de la Mireasa și noua lui iubită s-au fotografiat la un eveniment. Ce frumoși sun...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Ce spun Darius și doamna Melinda despre apropierile dintre Daniela și Mihai. Ce acuzații îi aduc fetei
Mireasa, sezon 13. Ce spun Darius și doamna Melinda despre apropierile dintre Daniela și Mihai. Ce acuzații îi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce s-a întâmplat
Mireasa, sezon 13. Roxana, acuzații dure la adresa lui Sebastian. Amalia nu s-a putut abține și a intervenit. Ce...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x