Antena Căutare

Mireasa, sezon 9. Antonia si Cristian, prima apariție împreună în afara emisiunii: „Ați venit împreună sau separat?”

Antonia și Cristian au precizat că au petrecut timp împreună pe tot parcursul perioadei de la Finală și până pe 15 iulie 2024.

Galerie
Antonia si Cristian, prima apariție împreună în afara emisiunii Mireasa | Antena 1

Antonia și Cristian au publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apar ținându-se de mână în mașină.

Cei doi au mers la filmările "Mireasa: Confesiuni", seria exclusivă AntenaPLAY. Acolo, moderatoarea emisiunii a realizat un live pe Facebook, în cadrul cărora cei doi au declarat că au petrecut timpul împruenă de la ieșirea din casa Mireasa și până în prezent.

„Am venit împreună. Toate aceste trei zile de când am ieșit din emisiune le-am petrecut împreună full time. Doamna Daniela este foarte bine, este împreună cu tatăl meu, cu sora mea. Își fac și ei planurile lor. Poate merg într-o vacanță. Nu știu prea multe detalii să vă dau.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: În ce ipostază romantică au apărut Elena și Valentin de la Mireasa, pentru prima oară după finală. Cum s-au filmat cei doi

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum și-a făcut apariția Antonia în Finala Mireasa sezon 9 din 12 iulie 2024

Deși nu era hotărâtă dacă va participa, fosta concurentă a luat hotărârea de a veni în Finala Mireasa sezon 9 din 12 iulie 2024 și a atras toată atenția. Fata și-a făcut apariția în platoul în același timp cu miresele.

Antonia a purtat o rochie neagră, așa cum a spus că și-ar fi dorit să fie și rochia de mireasă, dacă s-ar fi căsătorit în cadrul show-ulu matrimonial.

Aceasta a fost întâmpinată de Cristian care a așteptat-o îmbrăcat la patru ace, cu un zâmbet larg pe chip. Ea a privit înteaga ceremonie alături de iubitul ei și de mama acestuia, Doamna Daniela, dar și ce ceilalți concurenți care au ajuns până în finală.

„V-ați vorbit (n.r. să vă asortați) sau a fost telepatie?, a întrebat Simona Gherghe.

„Familia Addams, așa cum ne știți”, a răspuns băiatul, care a purtat, de asemenea, un costum negru în întregime.

Doamna Daniela a privit întreg momentul în liniște, de la masa invitaților.

"Mireasa: Confesiuni", seria exclusivă AntenaPLAY, continuă cu sezonul 6, care îi va avea protagoniști pe concurenții Mireasa

Producția care se va vedea exclusiv în AntenaPLAY debutează miercuri, 17 iulie 2024, cu marii câștigători. Aceștia vor împărtăși impresii despre sezon și vor face dezvăluiri într-un interviu care se va vedea în AntenaPLAY la scurt timp de la Marea Finală.

Ulterior, fanii Mireasa vor putea urmări interviuri cu ceilalți finaliști și alți concurenți. Păreri pe care nu și le-au exprimat până acum, situații incitante și răsturănri de situație, toate aceste subiecte se vor regăsi în interviurile "Mireasa: Confesiuni".

Aceest sezon de "Mireasa: Confesiuni" va fi compus din mai multe interviuri, difuzate săptămânal în platformă.

În cadrul interviurilor - confesiuni, tinerii vor face declarații exclusive despre experiența trăită în casa Mireasa, dar și despre schimbările care au apărut în viața lor de când au părăsit competiția matrimonială de la Antena 1. De asemenea, finaliștii sezonului 9 își vor exprima părerea la cald despre rezultatul votului publicului.

"Mireasa: Confesiuni" este un produs disponibil exclusiv în AntenaPLAY. Așadar, pregătește-te pentru noul sezon Mireasa și vezi interviuri cu foști concurenți! Află cum s-a schimbat viața concurenților preferați în urma participării la show-ul matrimonial. Tot ce vrei e să dai PLAY!

În ce ipostază romantică au apărut Elena și Valentin de la Mireasa, pentru prima oară după finală. Cum s-au filmat cei d... Mireasa, sezon 9. Laura, mesaj emoționant la scurt timp de la Finală: „Mi-e dor de tine”. Cui i s-a adresat tânăra...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul nu a fost ușor”
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x